ICCJ. Decizia nr. 1217/2005. Civil
| Comentarii |
|
în conformitate cu art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile judecătorești au devenit irevocabile și ale art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003 procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 169/R din 25 februarie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș și a sentinței civile nr. 1878 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Harghita, pronunțate în parte cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Prin sentința civilă nr. 1878 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Harghita s-a admis acțiunea reclamantei I.G. împotriva Ministerului Public, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, precum și cererea de chemare în garanție formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Ministerului Finanțelor Publice în sensul că pârâții au fost obligați la plata sumei reprezentând diferența dintre îndemnizația cuvenită reclamantei, calculată la valoarea de referință sectorială, prevăzută de O.U.G. nr. 134/1999 coroborat cu prevederile Legii nr. 76/2000 și respectiv Legea nr. 216/2001, O.U.G. nr. 187/2001 și era efectiv încasată, pentru perioada 1 mai-31 mai 2000 și 1 ianuarie 2002 până la zi, cu aplicarea indicelui de inflație, defalcat pe fiecare lună, iar Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să restituie pârâților sumele datorate în temeiul acestor hotărâri judecătorești.
Totodată , pârâții au fost obligați să calculeze și să plătească salariul reclamantei, aplicând valoarea de referință sectorială prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001 și pentru viitor.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, potrivit O.U.G. nr. 134/1999 începând cu luna septembrie 1999, salarizarea personalului din organele autorității judecătorești se face pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, iar potrivit Legii nr. 76/2000 privind bugetul de stat pe anul 2000, începând cu luna mai 2000 valoarea de referință sectorială aplicabilă pentru calculul salariului magistraților și personalului auxiliar de specialitate este de 1.40.800 lei și nu de 685.872 lei (valoare utilizată de pârâți, la calcularea salariilor până la 1 noiembrie 2000).
Instanța a mai reținut că prin O.G. nr. 83/2000 s-au adus modificări Legii nr. 50/1996, fiind reglementate indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de salariați din organele autorității judecătorești ce se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, în cadrul autorităților executivă și legislativă.
Valoarea de referință menționată în anexa nr. 1 din O.G. nr. 83/2000 a fost modificată, conform art. 13 din Legea nr. 216/2001, stabilindu-se și valoarea de referință sectorială de 1.515.280 lei care potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 187/2001, urma să fie indexată cu 8 % începând cu data de 1 ianuarie 2002 și să devină 1.636.520 lei, sumă ce trebuia avută în vedere la stabilirea și acordarea drepturilor bănești cuvenite reclamantei.
Sentința instanței de fond a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 169/R din 25 februarie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș.
La sesizarea biroului juridic, Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor judecătorești menționate pentru încălcarea esențială a legii.
în motivarea recursului în anulare se arată că obligarea pârâților la plata diferenței dintre indemnizația cuvenită reclamantei și cea efectiv încasată în perioada mai-octombrie 2000 este nelegală întrucât salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată pentru acea perioadă de Legea nr. 50/1996, respectiv O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea acestei legi, nefiind aplicabile actele normative invocate în considerentele hotărârilor judecătorești.
Totodată, dispozițiunile înscrise în art. 11 din O.G. nr. 83/2000, care statuau că indemnizațiile și salariile de bază pentru magistrați și celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite din cadrul autorității executivă și legislativă se impuneau a fi coroborate cu dispozițiunile art. II teza I din același act normativ potrivit cărora prevederile ordonanței se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiției, Ministerului Public, Curții Supreme de Justiție și Curții de Conturi după suplimentarea lor corespunzătoare.
O.G. nr. 83/2000 intrată în vigoare la 1 noiembrie 2000, devine aplicabilă potrivit art. 9 alin. (1) la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a suplimentat în mod corespunzător bugetul pe anul 2000 al unităților publice prevăzute la art. II cu excepția art. I pct. 38 care se aplică de la 1 ianuarie 2001.
Ca urmare, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, în calitatea lor de ordonatori principali și respectiv secundari de credite se aflau în imposibilitate de a dispune de fondurile necesare plății diferenței de indemnizație solicitată de reclamanta pentru perioada 1 mai-31 octombrie 2000, întrucât O.G. nr. 83/2000 de modificare a legii de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești s-a aplicat începând cu data de 1 noiembrie 2000.
Așa cum rezultă din cererea nr. 17328/8922 din 11 februarie 2005, Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiunilor art. 3304C. proc. civ. în vigoare la data rămânerii irevocabile a hotărârilor judecătorești criticate și-a retras recursul în anulare declarat împotriva deciziei civile 169/R din 25 februarie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin care s-a menținut sentința civilă nr. 1878 din 19 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Harghita.
Părțile din proces, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice și reclamanta I.G., nu au solicitat continuarea judecății. Ca urmare, înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 246 C. proc. civ. a luat act de retragerea recursului declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 169/R din 25 februarie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1231/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1222/2005. Civil → |
|---|
