ICCJ. Decizia nr. 1405/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1405
Dosar nr. 12788/200.
Şedinţa publică din 23 februarie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomiţa sub nr. 2633 din 3 octombrie 2002, M.M. şi M.A. au contestat în temeiul Legii nr. 10/2001 dispoziţia emisă de Primarul Municipiului Feteşti sub nr. 418 din 26 iulie 2001 prin care la notificarea lor privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1000 mp situat în Feteşti, expropriat în temeiul Decretului nr. 128/1985 şi nefolosit pentru utilitatea publică avută în vedere, a fost respinsă nejustificat cererea de restituire în natură, acordându-i-se despăgubiri.
Contestatorii au atacat totodată Decizia nr. 516 din 12 septembrie 2002 emisă de aceiaşi autoritate prin care dispunându-se anularea primei decizii, a fost respinsă explicit şi cererea pentru restituirea în natură a imobilului, socotindu-se că imobilul a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului, foştii proprietari nefiind îndreptăţiţi la măsuri reparatorii şi totodată că intrând legal în domeniul public nu poate fi supus restituirii.
Reclamanţii au solicitat ca urmare, în principal restituirea terenului în natură iar în subsidiar acordarea despăgubirilor băneşti calculate prin suplimentul la expertiză pentru evaluare, efectuată cu acordul părţilor.
Prin încheiere motivată s-a dispus introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Ialomiţa.
Prin sentinţa civilă nr. 557 din 21 februarie 2003, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, a admis contestaţia, a dispus desfiinţarea dispoziţiei nr. 516 din 12 septembrie 2002 emisă de Primar pentru Primăria Feteşti şi a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalentul sub forma titlurilor de valoare folosite în procesul de privatizare sau de acţiuni pe piaţa de capital conform opţiunii lor, la nivelul sumei de 927.488.530 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat în temeiul dovezilor administrate în cauză şi în raport de susţinerile părţilor, că terenul în litigiu a intrat cu titlu valabil în proprietatea statului prin expropriere pentru utilitate publică, a fost trecut în condiţiile legii în domeniul public al oraşului fiind utilizat în interes public, aşa încât restituirea în natură nu este posibilă în condiţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 cu referire la art. 1 din Legea nr. 213/1998.
Prima instanţă a motivat însă că foştii proprietari sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în temeiul art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001, aşa încât respingerea notificării acestora prin dispoziţia nr. 516 din 12 septembrie 2002 este contrară dispoziţiilor legale menţionate.
Hotărârea instanţei de fond a fost confirmată prin Decizia civilă nr. 359 din 9 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin respingerea apelurilor declarate de contestatorii M.M. şi M.A. precum şi de D.G.F.P. Ialomiţa.
În limitele motivelor de apel, Curtea a constatat la rândul său apartenenţa legală a terenului la domeniul public, ocuparea terenului în folosul public, realizarea utilităţii publice prin amenajări specifice cuprinzând reţele de apă, canal, electricitate şi telefonice în interesul oraşului şi prin edificarea parcului central al oraşului.
Instanţa de apel a reţinut totodată că echivalentul valoric al terenului a fost corect stabilit la suma calculată prin expertiza judiciară, cu valorificarea negocierilor şi obiecţiunilor părţilor.
În concordanţă cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. s-a motivat că obligarea apelantei-pârâte căzută în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată, fost corectă.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs în termenul şi cu respectarea dispoziţiilor procedurale aplicabile, atât contestatorii cât şi D.G.F.P. Ialomiţa în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice.
Recurenţii-contestatori au susţinut în esenţă că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, dată cu încălcarea dispoziţiilor legale constituţionale şi de drept comun care ocrotesc dreptul de proprietate, precum şi ale legii speciale aplicabile, intimatele stabilind greşit valabilitatea titlului statului în condiţiile unei exproprieri nelegale prin care nu s-a acordat o despăgubire şi totodată a apartenenţei terenului la proprietatea publică atât prin prisma nevalabilităţii titlului cât şi a pronunţării de către Guvernul României a unei hotărâri nelegale, fără o nouă declaraţie de utilitate publică şi fără respectarea utilităţii publice iniţiale.
Recurenţii au susţinut totodată, că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, urmare a neexecutării pe terenul expropriat a locuinţelor avute în vedere prin actul normativ de expropriere, se impunea restituirea terenului în natură.
Prin recursul său Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Ialomiţa, a criticat în esenţă modalitatea stabilirii nivelului despăgubirilor în raport de care se cuvine emiterea titlurilor de valoare sau a acţiunilor către contestatori, susţinând că în cauză atât instanţa cât şi experţii au nesocotit prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 referitoare la valoarea de circulaţie.
Totodată, s-a invocat greşita obligare a Ministerului Finanţelor Publice la plata cheltuielilor de judecată, întrucât Statul Român pe care îl reprezintă nu ar avea culpă procesuală.
Recursurile sunt vădit nefondate.
Cum rezultă din prezentarea făcută mai sus a cadrului procesual şi a pretenţiilor părţilor, însăşi contestatorii au solicitat ca în cazul existenţei unor motive pentru care nu ar fi posibilă restituirea în natură a terenului, să fie despăgubiţi în echivalent.
Dar, dincolo de acest fapt, instanţele au stabilit pe deplin temei şi în concordanţă cu împrejurările de fapt atestate de probe că exproprierea terenului fostă proprietate a contestatorilor s-a dispus în condiţiile constituţionale de la data actului juridic fiind realizate atât utilitatea publică cât şi despăgubirea foştilor proprietari şi că restituirea în natură nu mai este posibilă.
Aparatura terenului la domeniul public cât şi ocuparea sa cu amenajări în interes public prin amplasarea reţelelor centrale urbane de apă, canal, telefonie, electricitate şi altele care deservesc întreaga zonă expropriată cât şi funcţia economică pe care acest amplasament o prezintă pentru localitate au fost netăgăduit stabilite prin expertiza tehnică efectuată chiar în prezenţa contestatorilor, fără obiecţiuni.
Tot astfel, instanţele au reţinut în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 213/1998 apartenenţa legală a terenului la domeniul public în condiţiile necontestării HG nr. 1353 din 27 decembrie 2001, faţă de care pretinsa neefectuare a unei noi declaraţii de utilitate publică este nereală, actul normativ atestând proprietatea publică a municipiului Feteşti la cererea autorităţilor ceea ce echivalează cu redeclararea utilităţii publice.
Instanţa de apel a înlăturat motivat şi critica privind nelegalitatea exproprierii prin neacordarea despăgubirilor cuvenite, în cauză dovedindu-se fără echivoc faptul că foştii proprietari au primit sumele calculate cu acest titlu în conformitate cu legea veche, justa despăgubire invocată realizându-se integral astăzi în temeiul hotărârilor pronunţate tocmai prin aplicarea Legii nr. 10/2001.
Cât priveşte calculul despăgubirii în raport de care contestatorii urmează să primească titlurile de valoare sau acţiunile cuvenite în raport de opţiune, recursul pârâtei este evident nefondat, în procedura legii speciale fiind incidente dispoziţiile art. 11 alin. (6), care prevăd explicit aplicarea preţurilor în vigoare, cu deducerea celor anterior acordate pentru expropriere, implicit prezente ca injuste.
Tot astfel, critica privind obligarea pârâtei la cheltuielile de judecată este nejustificată câtă vreme aceasta a căzut în pretenţii, poziţia sa procesuală fiind de contestare a drepturilor stabilite în favoarea contestatorilor.
Aşa fiind, recursurile se vor respinge ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii M.A. şi M.M. şi de pârâta D.G.F.P. Ialomiţa pentru Ministerul Finanţelor Publice, împotriva deciziei civile nr. 359 din 9 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 23 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1547/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 13/2005. Civil. încheiere de sedinta. Recurs → |
|---|
