ICCJ. Decizia nr. 1489/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 21 februarie 2001 la Judecătoria sectorului 2 București SC C.C. SA București a solicitat întoarcerea executării efectuate în baza titlului executoriu nr. 712462 din 27 octombrie 2000 precum și a notei de constatare nr. 319279 din 3 august 2000 emisă de D.G.F.P. București, Administrația Financiară sector 2, constând în următoarele: restituirea sumelor de 13.623.575.199 lei și 4.684.070.490 lei și actualizarea acestora ținând cont de rata inflației, obligarea Administrației Financiare sector 2 la refacerea prejudiciului cauzat reclamantei prin desființarea înainte de termen a depozitului nr. 66/1999, prejudiciu în valoare de 17.835.731.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 1672 din 26 noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția a III - a civilă, învestit prin declinare de competență a fost admisă acțiunea astfel cum a fost formulată, dispunându-se obligarea intimatei la plata despăgubirilor în valoare totală de 27.658.261.446 lei, reprezentând diferență impozit pe profit, reactualizată. S-a luat act de renunțarea la judecată cu privire la cel de al doilea capăt de cerere.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit titlului executoriu nr. 712462 din 27 octombrie 2000 emis în baza notei de constatare nr. 319279 din 3 august 2000 intimata a făcut executarea silită pentru recuperarea sumelor datorate cu titlu de diferență impozit pe profit, 13.623.575.199 lei și majorări de întârziere 4.684.070.490 lei, întreaga sumă fiind virată de B.P.F.
Ulterior, prin decizia nr. 474 din 18 aprilie 2001 Ministerul Finanțelor Publice a desființat nota de constatare în baza căreia s-a efectuat executarea, dispunând o nouă verificare. Ca urmare, a fost emisă decizia nr. 497 din 25 septembrie 2002 prin care s-a dispus admiterea contestației și anularea procesului verbal nr. 7716 din 26 iunie 2002 și a măsurilor dispuse.
Avându-se în vedere anularea titlului executoriu în temeiul căruia s-a făcut executarea, s-a reținut incidența prevederilor art. 4041și urm. C. proc. civ., în temeiul cărora s-a dispus întoarcerea executării.
Cuantumul sumei datorate a fost stabilit prin raportul de expertiză contabilă efectuat de V.N.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 210 din 6 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a IV - a civilă.
S-a reținut în esență că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor procedurale referitoare la întoarcerea executării.
împotriva acestei decizii, administrația financiară a sectorului 2 a declarat recursul de față, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, în raport de prevederile art. 9 din O.U.G. nr. 13/2001 precum și incidența în cauză a prevederilor art. 86 și art. 88 din O.G. 11/1996. în final se solicită respingerea acțiunii, pe ideea că nu se poate reține culpa instituției recurente în ceea ce privește executarea silită, întrucât nu s-au emis acte noi de executare, iar intimata nu a uzat de prevederile O.U.G. nr. 163/2000, respectiv nu a solicitat organului fiscal teritorial restituirea sau compensarea sumelor.
Recursul nu este întemeiat.
Din analiza motivelor de recurs rezultă cu evidență că recurenta nu contestă situația de fapt avută în vedere de ambele instanțe, care s-au pronunțat în cauză, ce poate fi sintetizată astfel: urmare unei prime note de constatare efectuată de recurenta-pârâtă s-a emis titlu executoriu nr. 712462 din 27 octombrie 2000. După executarea acestuia, ca urmare a plângerii adresată Ministerului Finanțelor, a fost desființată prima constatare, s-a dispus reverificarea impozitării. Ca urmare a fost anulat procesul-verbal în baza căruia s-a făcut executarea.
în raport de această situație, în temeiul prevederilor din codul de procedură civilă privitoare la întoarcerea executării, s-a hotărât în cauză în sensul restituirii plăților făcute în baza unui titlu, ce ulterior a fost desființat, la valoarea lor actualizată.
Recurenta, confirmă că în adevăr plățile făcute, sunt lipsite de suport legal, pentru că titlul executoriu a fost desființat, dar formulează cerere în legătură cu inadmisibilitatea acțiunii sau netemeinicia soluției numai în raport de neaplicarea unor dispoziții din O.U.G. nr. 13/2001.
Se constată că prevederile invocate, respectiv art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 13/2001 nu restricționează în nici un mod dreptul de restituire plăților nedatorate, textul cuprinzând dispoziții în sensul acordării autorităților fiscale, în mod excepțional și într-o anume situație, dreptului de a efectua un nou control, de care în cauză nu s-a uzat.
De asemenea se constată că nu sunt incidente în cauză nici prevederile titlului IV din O.G. nr. 11/1996 și Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 2051/1997, acestea referindu-se la procedura de restituire a sumelor plătite cu titlu de obligații bugetare, enumerate limitativ, între care nu se regăsește situația din speță. Prevederile invocate se referă strict la procedura de restituire a sumelor plătite în plus în contul unor datorii bugetare și nu la restituirea în totalitate a sumei plătite ca o consecință a desființării titlului în baza căruia s-a efectuat executarea.
în speță, sunt pe deplin incidente prevederile art. 4043C. proc. civ., potrivit căruia dacă titlul executoriu emis de un alt organ decât o instanță judecătorească, cum este cazul în speță, a fost desființat de acel organ sau de un alt organ în afara sistemului instanțelor judecătorești, iar modalitatea restabilirii situației anterioare executării nu este prevăzută de lege ori, deși este prevăzută, nu s-a luat această măsură, ea se va putea obține pe calea unei cereri introduse la instanța prevăzută de art. 4042alin. (3), respectiv instanța competentă potrivit legii.
Oricum, dacă asemenea prevederi se regăsesc și în alte reglementări, legalitatea soluției adoptate de instanțe nu este afectată. Dimpotrivă, se constată că textul redat este pe deplin aplicabil în speță când în mod necontestat titlul executoriu emis de un alt organ decât instanța judecătorească a fost desființat și nu s-a luat măsura restabilirii situației anterioare, ceea ce s-a dispus prin hotărârea recurată.
Așa fiind, recursul de față este nefondat, astfel că a fost respins ca atare.
în raport de această soluție, a fost admisă și cererea cu privire la cheltuielile de judecată, formulată de intimată, astfel că recurenta a fost obligată la plata sumei de 25.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în raport de prevederile art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1496/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1493/2005. Civil → |
|---|
