ICCJ. Decizia nr. 1488/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 8162/2001, reclamanții Z.V., P.C. și D.E. au solicitat obligarea pârâtei SC C. SA la restituirea în natură a terenului liber de construcții a cărui suprafață se va stabili prin expertiză tehnică, situat în Târgoviște, ca ulterior, acțiunea să fie precizată în sensul că nu se mai solicită restituirea în natură, ci numai despăgubiri bănești în cuantum de circa 1.800.000.000 lei.
în motivarea cererii, reclamanții au arătat că autoarea lor comună P.E. a fost proprietara unei suprafețe de 25.000 mp, situată în Târgoviște, care a fost preluată în mod abuziv de stat, iar în prezent, pe o suprafață de circa 13.209,85 mp este amplasată Unitatea nr. 44 Târgoviște, motiv pentru care reclamanții au trimis notificare pârâtei, solicitând restituirea terenului pe care nu se află construcții.
La data de 19 iulie 2002, SC S.A.P.C. SRL a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat să se constate că este proprietara F.P. nr. 44 Târgoviște, conform contractului de vânzare cumpărare nr. 1053 din 12 martie 2001, ca urmare a adjudecării prin licitație la data de 5 martie 2001, ceea ce a determinat transferul către aceasta a dreptului de proprietate asupra clădirilor și terenului aferent.
La data de 25 septembrie 2001, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de intervenient forțat a A.P.A.P.S. la cererea pârâtei SC C. SA, față de modificarea acțiunii reclamanților care solicită despăgubiri.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 43 din 6 februarie 2003, a respins acțiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că cererea modificatoare din 24 iunie 2002 este prematur introdusă, în condițiile în care reclamanții nu au urmat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001, în ipoteza solicitării de despăgubiri prin echivalent, care impunea notificarea Prefecturii județului Dâmbovița în a cărei rază teritorială se află imobilul și numai după primirea răspunsului emanat de la această instituție putea fi sesizată instanța de judecată.
împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 140 din 10 iunie 2003, a admis apelul, a schimbat în tot sentința și, pe fond, a admis acțiunea reclamanților și a constatat dreptul lor la despăgubiri prin echivalent în condițiile prevăzute de art. 27 și art. 28 din Legea nr. 10/2001.
Instanța de apel a pronunțat această soluție ca urmare a reținerii faptului că reclamanții au respectat dispozițiile legale privind procedura prealabilă, întrucât ei au formulat notificările necesare către persoanele vizate de reglementările normative în materie.
Cu toate acestea, instanța de fond nu a constatat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent.
Reclamanții au notificat succesiv unitățile deținătoare, întrucât terenul în litigiu apare evidențiat în patrimoniul SC S.A.P.C. SRL, preluat de la SC C. SA, așa cum a constatat expertul tehnic ing. A.E.S., în final fiind adresate notificări și către A.P.A.P.S. și Prefectura județului Dâmbovița, potrivit art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.
Instanța de apel a concluzionat că, în speță, se justifică legal acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, astfel încât a schimbat în tot sentința și a admis acțiunea reclamanților.
împotriva acestei decizii au declarat recurs A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.) și SC C. SA.
Prin recursul declarat A.P.A.P.S., denumit în prezent A.V.A.S., a susținut, în esență, că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, întrucât reclamanții au solicitat despăgubiri bănești în valoare de 1.800.000.000 lei, iar instanța a constatat că sunt îndreptățiți la despăgubiri prin echivalent în condițiile art. 27 și art. 28 din Legea nr. 10/2001, precum și că instanța a omis să cerceteze dacă terenul în litigiu a fost preluat cu titlu valabil și este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, invocând, de asemenea, faptul că trebuiesc respectate dispozițiile art. 27 și art. 28 din Legea nr. 10/2001.
în ceea ce privește recursul formulat de SC C. SA, aceasta a susținut că, în speță, se aplică art. 27-35 din legea menționată și că instanța de fond a apreciat corect că reclamanții nu au urmat calea prevăzută de lege, respingându-le cererea.
Recursurile sunt nefondate.
în ceea ce privește recursul declarat de SC C. SA, criticile formulate nu sunt îndreptățite.
în cauză s-a stabilit că terenul în litigiu și clădirile aferente, F.P. nr. 44 Târgoviște, sunt evidențiate în patrimoniul SC S.A.P.C. SRL.
Imobilele au fost adjudecate, în urma licitației de către această societate, transferul proprietății făcându-se în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1053 din 12 martie 2001, deci cu act valabil, încheiat cu respectarea legilor în vigoare, SC S.A.P.C. SRL fiind cumpărător de bună credință.
Referitor la recursul formulat de A.P.A.P.S., nu pot fi primite nici aceste critici.
Curtea de Apel a reținut corect faptul că au fost respectate de către contestatori dispozițiile legale privind procedura prealabilă instituită de Legea nr. 10/2001, întrucât ei au formulat notificările necesare către persoanele vizate.
Faptul că terenul solicitat inițial a fi restituit în natură, iar ulterior prin echivalent, face parte din imobilele vizate de prevederile Legii nr. 10/2001, este necontestat de nici una din părți.
Așa cum s-a mai precizat, terenul în litigiu este evidențiat în patrimoniul SC S.A.P.C. SRL, preluat de la SC C. SA, așa cum a constatat expertul tehnic ing. A.E.S., iar notificările au fost adresate succesiv către unitățile deținătoare, în final și către A.P.A.P.S. și Prefectura județului Dâmbovița, conform prevederilor art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, fiind astfel respectate dispozițiile acestei legi.
în mod corect s-a reținut că, în speță, se justifică legal acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent contestatorilor, cu privire la terenul în suprafață de 13.200 mp, în condițiile art. 27 și art. 28 din susmenționata lege.
Față de cele expuse mai sus, recursurile apar ca nefondate și au fost respinse ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1505/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1501/2005. Civil → |
|---|
