ICCJ. Decizia nr. 1494/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 3 februarie 2004, B.N. a chemat în judecată pe M.V. pentru a fi obligat, în temeiul art. 579 C. civ., să-i recunoască un drept de servitute asupra izvorului subteran existent pe terenul său (al pârâtului).
în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în anul 1974 terenul care încorporează izvorul din litigiu, a suferit amenajări pentru aducerea apei pe proprietatea sa (limitrofă), dar că, ulterior, pârâtul redobândind, în baza Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate asupra terenului, a desființat aceste lucrări și a oprit cursul apei. A susținut că are dobândit dreptul de servitute asupra izvorului, prin prescripție (art. 580 C. civ.).
Judecătoria Hârlău, prin sentința civilă nr. 1034 din 10 noiembrie 2003 a admis acțiunea așa cum a fost formulată.
Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia nr. 280 din 10 martie 2004, a admis apelul pârâtului și, schimbând în întregime sentința, a respins, ca nefondată, acțiunea, cu motivarea că, în speță, nu sunt întocmite cerințele art. 579 și art. 580 C. civ.
împotriva deciziei din apel, reclamantul a declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat în esență că soluția respingerii acțiunii a fost pronunțată cu violarea dreptului de servitute pe care l-a dobândit asupra izvorului în temeiul art. 579 și art. 580 C. civ. A solicitat păstrarea sentinței.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 579 C. civ., cel care are un izvor pe proprietatea sa îi poate da orice întrebuințare, fără însă a vătăma dreptul ce proprietarul fondului anterior îl are dobândit, prin titlu sau prescripție, asupra acelui izvor.
Textul consacră dreptul absolut al proprietarului asupra izvorului aflat pe proprietatea sa, drept însă îngrădit și cenzurabil în justiție ori de câte ori, prin exercițiul său, vatămă dreptul proprietarului megieș dobândit asupra izvorului, prin titlu sau uzucapiune.
Or, în speță, reclamantul nu avea constituit, prin titlu, un drept asupra izvorului, iar uzucapiunea invocată, fiind întemeiată pe toleranță (îngăduința) fostului C.A.P., este, conform art. 1853 alin. (2) C. civ., inoperantă.
Ca atare, cu temei instanța de apel a respins acțiunea, astfel că recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1493/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1487/2005. Civil → |
|---|
