ICCJ. Decizia nr. 1497/2005. Civil

La data de 25 noiembrie 2002, M.G.I. și M.T.G. au chemat în judecată pe C.M.V., pentru împărțeală judiciară.

Judecătoria Moeciu, după admiterea în principiu, prin sentința civilă nr. 1152 din 12 decembrie 2003 a admis acțiunea și a efectuat partajul.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 1280 din 22 aprilie 2004 a admis apelul pârâtului și cererea de aderare la apel formulată de reclamantul M.T.G. și, schimbând în parte sentința apelată, a modificat lotizarea și sultele.

împotriva deciziei din apel au declarat recurs reclamanții, referitor la care sunt aplicabile dispozițiile art. II alin. (2) și (3) din Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004 (publicată în M. Of. partea I nr. 1071 din 18 noiembrie 2004).

într-adevăr, fiind vorba de o cerere de împărțeală judiciară, recursul dedus judecății este de competența Curții de Apel Ploiești, motiv pentru care a fost trimis dosarul cauzei la această instanță, prin declinare de competență, potrivit prevederilor art. II alin. (3) (menționate mai sus).

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1497/2005. Civil