ICCJ. Decizia nr. 1509/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1509
Dosar nr. 9576/200.
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin încheierea din 23 decembrie 2003 Judecătoria Ploieşti a admis cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc M.D., la sesizarea creditorului C.P., şi a încuviinţat executarea silită a sentinţei civile nr. 11307 din 23 septembrie 2002 a Judecătoriei Ploieşti, reţinându-se că obligaţiile stabilite prin acest titlu nu au fost aduse la îndeplinire de bună voie de către debitor.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel debitorii C.F. şi C.N., susţinând, în esenţă, că nu sunt mulţumiţi de menţiunile titlului executoriu care reprezintă o hotărâre de partaj, hotărâre prin care s-a procedat eronat la lotizarea bunurilor supuse împărţelii.
Prin Decizia civilă nr. 694 din 10 martie 2004 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondate apelurile.
În motivarea deciziei, în esenţă, s-a reţinut că nemulţumirile invocate de debitori puteau fi cenzurate numai prin exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii judecătoreşti ce constituie titlu executoriu, o analiză a acestora în această procedură nefiind admisibilă întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat.
Reţine instanţa de apel că încheierea de încuviinţare a executării silite este pronunţată într-o procedură necontencioasă, procedură în cadrul căreia instanţa de judecată verifică doar îndeplinirea formalităţilor necesare pentru începerea executării, anume: existenţa titlului executoriu şi cererea formulată de creditor nu şi legalitatea ori temeinicia titlului executoriu, astfel cum solicită pârâţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs debitorul C.N.
În dezvoltarea motivelor de recurs debitorul arată că hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu este nelegală şi netemeinică întrucât este fundamentată pe înscrisuri, în opinia sa false şi pe concluziile unui raport de expertiză prin care părţile adverse au fost favorizate, fără a se avea în vedere şi probele pe care le-a administrat.
Pentru aceste considerente, recurentul apreciază că în mod greşit s-a încuviinţat executarea silită a acestei hotărâri judecătoreşti.
Intimaţii H.A. şi C.P., prin întâmpinare, au cerut respingerea recursului invocând şi faptul că, potrivit procesului-verbal din 20 aprilie 2004 întocmit de Biroul Executorului Judecătoresc M.D., părţile au fost puse deja în posesie cu terenurile, astfel cum acestea au fost lotizate prin hotărârea de partaj.
Analizând motivele invocate de către debitor, care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se poate cere casarea unei hotărâri judecătoreşti când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În esenţă, debitorul susţine că în raport de dispoziţiile legale incidente cu ocazia încuviinţării unei executări silite, instanţele pot verifica legalitatea şi temeinicia hotărârii judecătoreşti ce constituie titlu executoriu cu consecinţa admiterii sau, după caz, a respingerii cererii de încuviinţare a executării silite.
Aşa fiind, debitorul apreciază că atâta timp cât sentinţa civilă nr. 11307 din 23 septembrie 2002 a Judecătoriei Ploieşti, care constituie titlu executoriu în prezenta cauză, a fost pronunţată cu încălcarea legii, instanţa de executare era îndreptăţită să respingă cererea de încuviinţare silită a executării acesteia.
Interpretare dată de recurent este însă greşită, întrucât în procedura reglementată de art. 3731 C. proc. civ., în cadrul căreia se pronunţă încheierea de încuviinţare a executării unui titlu executoriu, instanţa de executare este abilitată să verifice doar existenţa titlului executoriu.
Procedura reglementată de art. 3731 C. proc. civ. are ca scop pe de o parte să permită creditorului să-şi realizeze drepturile recunoscute printr-o hotărâre judecătorească sau alt titlu executoriu, în cazul în care debitorul nu le aduce la îndeplinire de bună voie, iar pe de altă parte, constituie o garanţie procesuală instituită în favoarea debitorului pentru evitarea unui abuz, în sensul executării patrimoniului său în lipsa unui titlu executoriu.
Nici în cadrul acestei proceduri, ca de altminteri, în cadrul nici unei alte proceduri execuţionale, cu excepţia art. 399 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de executare nu poate verifica aspectele de fond ale cauzei, fapt care ar fi de natură să repună în discuţie hotărârea judecătorească ce se execută, întrucât s-ar aduce atingere puterii lucrului judecat ceea ce nu este permis.
Aşa fiind, cum hotărârile date de instanţele de fond asupra cererii de încuviinţare a executării silite a sentinţei civile nr. 11307 din 23 septembrie 2002 a Judecătoriei Ploieşti (partaj succesoral), rămasă definitivă şi irevocabilă şi investită cu formulă executorie, au fost pronunţate cu respectarea legii, recursul declarat de debitori se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de C.N. împotriva deciziei nr. 694 din 10 martie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1499/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1441/2005. Civil → |
|---|
