ICCJ. Decizia nr. 1554/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1554
Dosar nr. 11804/1/ /2005
Dosar nr. 2855/2005
Şedinţa publică din 13 februarie 2006
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 septembrie 2001 la Tribunalul Dolj, F. Dolj, în temeiul Legii nr. 10/2001, a cerut instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să o oblige pe pârâta Primăria municipiului Craiova să-i restituie în natură terenul rămas liber din imobilul situat în Craiova care a fost expropriat în 1968 iar pentru terenul utilizat şi construcţiile demolate să-i fie acordate despăgubiri prin echivalent conform legii.
Reclamanta a motivat că deşi a notificat-o pe pârâtă în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul menţionat, aceasta nu s-a pronunţat în nici un fel asupra notificării, astfel că, în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 10/2001 este îndreptăţită să se adreseze instanţei de judecată pentru soluţionarea cererii sale.
Prin sentinţa nr. 417 din 3 octombrie 2003 pronunţată în dosarul nr. 10705/2001, Tribunalul Dolj, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta F. Dolj, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul local al municipiului Dolj, Primăria municipiului Craiova şi statul român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de titluri de valoare nominală către reclamantă, în valoare de 25.589.310.000 lei pentru terenul în suprafaţă de 19.430 mp din Craiova.
Curtea de Apel, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, prin decizia nr. 3795 din 15 noiembrie 2004, a admis apelul declarat de D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanţelor Publice ca reprezentat al Statului Român împotriva sentinţei civile nr. 417 din 3 octombrie 2003 pronunţată de Tribunalul Dolj.
A schimbat în parte sentinţa în sensul că valoarea măsurilor reparatorii acordate reclamantei este de 25.342.314.600 lei, în loc de 25.589.310.000 lei.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A respins apelurile declarate de reclamanta F. Dolj şi Consiliul Local prin Primar împotriva aceleiaşi sentinţe.
Instanţa de apel a constatat că instanţa de fond nu a aplicat dispoziţiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 care prevede că valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabileşte prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcţii, din valoarea corespunzătoare a părţii din imobil, teren şi construcţii, care nu se poate restitui în natură şi cum în speţă s-a făcut dovada că reclamanta a primit la data exproprierii despăgubiri pentru teren, art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 este incident.
Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs reclamanta F. Dolj şi pârâţii Consiliul local al municipiului Craiova prin primar şi D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanţelor Publice.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, reclamanta F. Dolj a susţinut că decizia pronunţată de instanţa de apel este nelegală sub aspectul neacordării măsurilor reparatorii şi pentru construcţiile aflate pe terenul expropriat întrucât a făcut dovada, cu contractul de donaţie, atât a dreptului de proprietate asupra terenului cât şi a construcţiilor aflate pe acesta. Reclamanta a susţinut că din chiar decretul de expropriere rezultă indirect că aceste construcţii au fost demolate în vederea realizării scopului exproprierii, edificarea ansamblului de locuinţe Piaţa – Gării Craiova. A solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul acordării măsurilor reparatorii şi pentru construcţiile aflate pe teren, valoarea acestor măsuri fiind, potrivit expertizei întocmite în cauză, de 26.972.794.600 lei.
Pârâta D.G.F.P Dolj prin Ministerul Finanţelor Publice a susţinut că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită şi că în speţă nu a făcut dovada că este succesoarea U.R.C.C. Oltenia. S-a mai susţinut că în lipsa unei adrese oficiale de la Oficiul Registrului Comerţului nu se poate reţine, doar în baza prevederilor Legii nr. 109/1996, că reclamanta nu ar fi societate comercială pentru a nu-i fi aplicabil art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, că acţiunea a fost prematur introdusă, fiind promovată înainte de a fi soluţionată notificarea şi că măsurile reparatorii prin echivalent au fost greşit calculate întrucât acţiunea a fost introdusă înainte de apariţia actului normativ care stabilea criteriile de evaluare. S-a susţinut că la evaluarea terenului pentru care se presupune că se datorează măsuri reparatorii s-au avut în vedere dispoziţiile dreptului comun, invocându-se că expertiza s-a întocmit anterior apariţiei Ordinului nr. 4/24.555 al BNR şi Institutului Naţional de Statistică privind cursul oficial leu/dolar SUA în perioada 1945-1989 aplicabil în materia Legii nr.10/2001 dar că la evaluarea sumei de bani primită cu titlu de despăgubiri la data exproprierii s-a avut în vedere totuşi acest act normativ considerat aplicabil, ajungându-se astfel la un calcul greşit al sumei care urmează să reprezinte măsurile reparatorii prin echivalent.
Pârâtul Consiliul local al municipiului Craiova , prin motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 4, 9 şi 10 C. proc. civ., a susţinut că reclamanta nu are calitate de persoană îndreptăţită să solicite restituirea unui imobil prin procedura specială de retrocedare instituită prin Legea nr. 10/2001, că aceasta nu a făcut dovada proprietăţii şi a faptului că este una şi aceeaşi persoană juridică cu cooperativa O. şi că instanţele şi-au depăşit atribuţiile, în sensul că au dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de titluri de valoare, pentru imobilul notificat, fără ca în dosarul de notificare să fie emisă o dispoziţie în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 şi că în conformitate cu art. 24 alin. (7) şi (8) din lege instanţele de judecată sunt investite să judece contestaţiile la dispoziţiile emise de către persoana juridică deţinătoare a imobilului notificat şi că astfel, în virtutea rolului lor activ, instanţele de judecată au posibilitatea să analizeze dacă dosarul de notificare e complet din punct de vedere al actelor depuse şi să oblige unitatea deţinătoare să emită o dispoziţie în conformitate cu dispoziţiile legale.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele care succed.
Cu privire la critica recurentei-reclamante conform căreia decizia pronunţată de instanţa de apel este nelegală sub aspectul neacordării măsurilor reparatorii pentru construcţiile aflate pe terenul expropriat este de reţinut că prin Decretul nr. 1090 din 21 noiembrie 1968 al fostului Consiliu de Stat al RSR s-au expropriat şi s-au trecut în proprietatea statului, dându-se în administrarea Comitetului executiv al Consiliului popular al municipiului Craiova terenurile în suprafaţă de 21.277 mp împreună cu construcţiile aferente în suprafaţă de 39,45 mp situate în municipiul Craiova, jud. Dolj, identificate potrivit planului de situaţie anexat, proprietatea celor prevăzuţi în tabelul anexă, parte integrantă din decret. În tabelul anexă construcţiile în suprafaţă de 39,45 mp, singurele despre care se menţionează în decret, apar ca fiind expropriate de la S.C. şi C.S. împreună cu o suprafaţă de teren de 22 mp (poziţia 1), în timp ce terenul în suprafaţă de 19.430 mp, fără nici un fel de construcţii, apare ca fiind expropriat de la autoarea reclamantei, U.J.C.C. Dolj (filele 63 – 65 dosar nr. 10705/2001 al Tribunalului Dolj).
Astfel, în mod corect instanţa de fond, prin sentinţa confirmată de instanţa de apel a constatat că reclamantei i-a fost expropriat numai terenul în suprafaţa de 19.430 mp, fără nici un fel de construcţie, acordându-i măsuri reparatorii în echivalent numai pentru acesta. Chiar dacă în actul de proprietate al autoarei reclamantei, respectiv contractul de donaţie încheiat în 1963, era menţionată o construcţie în suprafaţă de 144 mp, la data exproprierii construcţia nu mai exista fizic, acesta fiind şi motivul pentru care nu apare în decretul de expropriere şi în listele anexă la decret şi cum în cauză reclamanta nu a făcut nici o altă dovadă în sensul existenţei pe teren a construcţiei la data exproprierii, criticile recurentei-reclamante vizând acest aspect fiind nefondate.
Criticile recurenţilor-pârâţi în sensul că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită la beneficiul Legii nr. 10/2001 şi că nu a făcut dovada calităţii de succesoare a fostei U.R.C.C.. Oltenia sunt, de asemenea, nefondate.
Dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu a fost dovedit cu contractul autentificat la 5 iunie 1963 şi transcris în registrul de publicitate imobiliară sub nr. 199 din 5 iulie 1963 prin care U.C.C.C. (C.E.N.T.R.O.C.O.O.P.) a donat U.R.C.C. Oltenia devenită ulterior U.J.C.C. Dolj imobilul situat în Craiova, compus din teren în suprafaţă de 19.430 mp şi construcţii-clădire.
De la data exproprierii U.J.C.C. Dolj, ca structură organizatorică judeţeană în cadrul cooperativei de consum, cu personalitate juridică proprie, a existat neîntrerupt până la apariţia Legii nr. 109/1996, incluzând şi cooperativele de credit din judeţ.
Conform art. 1 şi art. 2 ale Legii nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi de credit, activitatea de bază a cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit se desfăşoară prin cooperative de consum şi cooperative de credit, bănci populare iar organizaţiile cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit sunt asociaţii autonome, apolitice şi neguvernamentale, al căror scop principal este organizarea de activităţi bazate pe principiul întrajutorării membrilor lor. Totodată, potrivit art. 190 al acestei legi, F. sunt succesoare de drept ale uniunilor judeţene ale cooperativelor de consum şi de credit. În consecinţă, reclamanta este succesoarea în drepturi a persoanei juridice căreia i s-a donat imobilul în litigiu prin contractul de donaţie încheiat în 1963 şi, astfel fiind, are calitatea de persoană îndreptăţită la beneficiul Legii nr. 10/2001.
Susţinerea intimatei-pârâte D G F P Dolj pentru M F P că în lipsa unei adrese oficiale de la Oficiul Registrului Comerţului nu se poate reţine, doar în baza prevederilor Legii nr. 109/1996, că reclamanta nu ar fi societate comercială pentru a nu-i fi aplicabil art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, este nefondată în raport cu art. 1-14 din Legea nr. 109/1996, art. 6 definind cooperativele de consum ca asociaţii de persoane fizice, constituite în mod liber, fără nici un fel de discriminare de naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, apartenenţă politică, avere, origine socială sau sex, putând fi membru cooperator orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani, are capacitate de exerciţiu, domiciliază în raza de activitate a cooperativei de consum, a semnat sau a acceptat, după caz, actul constitutiv şi statutul acesteia şi a subscris cel puţin o parte socială (art. 11).
Referitor la susţinerea recurenţilor conform căreia acţiunea a fost prematur introdusă şi că instanţele nu se puteau pronunţa asupra măsurilor reparatorii ci puteau numai obliga unitatea deţinătoare să emită o decizie/dispoziţie în conformitate cu dispoziţiile legale sunt de reţinut următoarele:
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
În conformitate cu art. 24 alin. (1) din lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat, în termenul prevăzut în articolul menţionat, să facă persoanei îndreptăţite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
În speţă, de la data când Primăriei municipiului Craiova i-au fost comunicate notificările, 25 iunie 2001 şi data înregistrării acţiunii introductive, 25 septembrie 2001 s-au scurs mai mult de 60 de zile, termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 fiind depăşit.
Cum procedura administrativă este obligatorie pentru ambele părţi: obligaţia fostului proprietar sau a moştenitorului acestuia (în speţă a succesorului în drepturi) fiind de a formula notificarea iar obligaţia unităţii notificate fiind aceea de a o soluţiona în termenul prevăzut de lege, termenul în care unitatea deţinătoare are obligaţia să răspundă la notificare, este imperativ şi nu de recomandare. Altfel, s-ar ajunge la nesocotirea finalităţii legii şi s-ar amâna fără termen rezolvarea echitabilă a retrocedării imobilelor sau, după caz, procedura acordării de despăgubiri, ignorându-se dreptul la reparaţie, rezultând cu evidenţă că, în speţă, reclamanta nu putea fi obligată să aştepte o perioadă de timp nedeterminată pentru soluţionarea notificării.
Pentru aceste temeiuri, criticile recurenţilor în sensul că instanţele
şi-au depăşit atribuţiile, în sensul că au dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de titluri de valoare, pentru imobilul notificat, fără ca în dosarul de notificare să fie emisă o dispoziţie în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 şi că în conformitate cu art. 24 alin. (7) şi (8) din lege instanţele de judecată sunt investite să judece contestaţiile la dispoziţiile emise de către persoana juridică deţinătoare a imobilului notificat, având doar posibilitatea să analizeze dacă dosarul de notificare e complet din punct de vedere al actelor depuse şi să oblige unitatea deţinătoare să emită o dispoziţie în conformitate cu dispoziţiile legale sunt nefondate.
Instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 atunci când a constatat că acţiunea reclamantei este admisibilă şi a încuviinţat administrarea unei expertize pentru a se stabili valoarea imobilului în litigiu (clădire şi teren), în sarcina pârâţilor subzistând obligaţia ce derivă din lege, de a-i acorda reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent în cuantumul valorii astfel stabilite prin expertiză şi de a urma procedura stabilită de lege ulterior îndeplinirii acestei obligaţii, necesitatea efectuării unei evaluări care să stabilească valoarea imobilului fiind o obligaţie ce rezultă imperativ din lege.
Nici criticile vizând modul de calcul al măsurilor reparatorii nu sunt fondate.
În raportul de expertiză administrat în faza procesuală a fondului în iulie 2003, expertul precizează că evaluarea terenului s-a făcut în baza Buletinului Documentar Expertiză Tehnică nr. 64/1996 (filele 73 – 77 din dosarul nr. 10705/2001 al Tribunalului Dolj), stabilindu-i valoarea la 25.589.310.000 lei, Ordinul nr. 4 din 5 august 2003 al BNR şi Institutului Naţional de Statistică nr. 24555/2003 fiind publicat în M. Of. nr. 576 din 12 august 2003, ulterior efectuării expertizei.
În faza procesuală a apelului, instanţa de control judiciar a dispus completarea raportului de expertiză administrat la fond cu o variantă în care din valoarea totală a despăgubirilor să se deducă valoarea despăgubirilor primite de reclamantă (fila 28 din dosarul nr. 5126/2003 al Curţii de Apel Craiova).
Expertul a stabilit, conformându-se măsurii dispuse de instanţă, că valoarea actualizată a despăgubirilor primite de reclamantă la data exproprierii, este de 246.995.400 lei, calculul făcându-se în baza Ordinului comun nr. 4/2003 al BNR şi Institutului Naţional de Statistică nr. 24555/2003 (fila 38 din dosarul nr. 5126/2003 al Curţii de Apel Craiova).
Această valoare menţionată în completarea la raportul de expertiză depus la dosar la 1 septembrie 2004 nu a fost contestată de nici una din părţi, prezente la termenul din 6 septembrie 2004 prin reprezentanţii lor legali, iar instanţa de apel în mod corect şi-a însuşit valoarea astfel stabilită, ca fiind în concordanţă cu dispoziţiile legale redate, constatând că măsurile reparatorii prin echivalent ce i se cuvin reclamantei sunt în cuantum de 25.342.314.600 lei aşa încât susţinerile din recurs referitoare la un pretins calcul eronat al acestora nu pot fi primite (filele 35 -36 şi 39 din dosarul nr. 5126/2003 al Curţii de Apel Craiova).
Faţă de considerentele ce preced, se constată că decizia atacată este legală iar recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta F. Dolj şi de pârâţii Consiliul local al municipiului Craiova prin primar şi D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 3795 din 15 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1562/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7867/2005. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
