ICCJ. Decizia nr. 16/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 16
Dosar nr. 28084/1/2005
Dosar nr. vechi 11622/2005
Şedinţa publică din 5 ianuarie 2006
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin notificarea înregistrată la SC V.P. SA sub nr. 6029 din 7 noiembrie 2001, C.O.T. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, să-i fie restituite în natură imobilele care au aparţinut părinţilor săi situate în comuna Diocheţi (Moviliţa) punctul Bolovanu, (ferma nr. 6 Haret, tarlaua 103/1) şi inventarul viticol, preluate abuziv de stat în anul 1953.
Prin adresa nr. 6967 din 21 decembrie 2001, SC V.P. SA i-a comunicat petentei C.O.T. că la data de 16 octombrie 2000, urmare a negocierilor purtate cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, A.V. PANCIU a achiziţionat pachetul de acţiuni deţinute de această instituţie la SC V.P. SA, devenind astfel o societate cu capital integral privat, că la momentul privatizării erau incluse în capitalul social al SC V.P. SA toate construcţiile şi terenul aferent, că potrivit art. 20 din Legea nr. 10/2001 restituirea imobilelor, teren şi construcţii, se face de către persoanele juridice la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este asociat sau acţionar majoritar precum şi în situaţia în care aceştia sunt asociaţi sau acţionari minoritari, dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale acoperă valoarea imobilelor a căror restituire se solicită şi că, astfel fiind, sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea fiind greşit adresată SC V.P. SA.
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti la data de 13 ianuarie 2003 sub nr. 295, reclamanta C.O.T., nemulţumită fiind de acest răspuns, a chemat în judecată A.D.S. şi a solicitat instanţei s-o oblige pe pârâtă să-i restituie gospodăria (Ferma 6 Haret Panciu) şi inventarul agricol moştenite de la părinţii săi, aflate în posesia SC V.P. SA arătând că acestea au fost preluate de GAS – IAS actualmente SC V. SA PANCIU, fără a avea acte sau titluri legale. Ulterior, la data de 3 martie 2003, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că cheamă în judecată A.D.S., SC V.P. SA şi A.V. PANCIU şi că cere restituirea gospodăriei şi terenului în suprafaţă de 1,1 ha situate pe şoseaua Panciu Haret, oraş Panciu, judeţul Vrancea, reprezentând sediul Fermei 6 Haret Panciu al SC V.P. SA precum şi a inventarului viticol (cinci budane de stejar cu o capacitate totală de 21020 l şi căzi de brad cu o capacitate totală de 15000 l) (filele 58-59 din dosarul nr .295/2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă).
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin sentinţa nr.c373 din 18 aprilie 2003, în temeiul art. 20 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de C.O.T. în favoarea Tribunalului Vrancea, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 1196/2003.
La data de 20 octombrie 2003, reclamanta a făcut o precizare a acţiunii în sensul identificării bunurilor imobile şi mobile a căror restituire în natură o solicită (filele 13- 16 din dosarul nr. 1196/2003 al Tribunalului Vrancea) , arătând că gospodăria care a aparţinut autorilor săi este în posesia GAS – IAS actual SC V.P. SA din 1953-, este situată în incinta 2 a Fermei 6 Haret, pe un teren de 1,1 ha (curte) şi este compusă din: două camere (bucătărie şi cămară cu grup sanitar); două crame mari din zid în interiorul cărora de află inventarul viticol, un grajd din zid pentru animale , o construcţie din zid pentru creşterea porcilor şi păsărilor şi magazii pentru cereale şi furaje, un WC din zid cu două compartimente mari, două camere cu sobe de teracotă şi o verandă şi o clădire ce cuprinde dormitor, sală de mese, bucătărie, depozit de alimente şi locuinţa chelarului, imobile ce constituie corpurile de clădire 8, 19 şi respectiv 15, astfel cum sunt identificate în fişele bunurilor imobile ale Fermei 6 II depuse de pârâta SC V.P. SA la dosar (filele 70–71 din dosarul nr. 295/2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă) .
Prin întâmpinare, pârâta SC V.P. SA a solicitat respingerea acţiunii susţinând, cu privire la construcţii, că au fost demolate sau transformate iar cele existente sunt în totalitate construite în perioada 1960–1989 iar cu privire la inventarul agricol că a fost casat în perioada 1970-1975, având o durată de exploatare limitată.
Tribunalul Vrancea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 79 din 21 martie 2005, a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanta C.O.T. în contradictoriu cu pârâtele A.D.S., SC V.P. SA şi A.V. PANCIU, cu motivarea că pe baza înscrisurilor administrate nu s-au putut identifica bunurile a căror restituire se solicită şi că reclamanta în mod constant a refuzat efectuarea unei expertize judiciare care să le identifice, funcţie de aceste înscrisuri.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin decizia nr. 718 din 22 iunie 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că din actele depuse la dosar, susţinerile pârâtei SC V.P. SA şi fişa bunurilor imobile întabulate de aceasta prin încheierea nr. 770 din 18 iulie 2000 a Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Panciu, rezultă că aceste bunuri nu corespund cu cele solicitate de reclamantă a fi restituite în natură şi că deşi pentru identificarea acestora era necesară efectuarea unei expertize, reclamanta s-a opus atât în faza procesuală a fondului cât şi în cea a apelului la administrarea ei şi, cum reclamanta nu a făcut dovada că bunurile pe care le solicită există sau nu, instanţa de fond în mod justificat a respins acţiunea.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta motivând, în esenţă, că în mod eronat i-a fost respinsă acţiunea întrucât deşi a arătat care erau înscrisurile lămuritoare în dezlegarea pricinii instanţele nu s-au preocupat pentru a stabili situaţia de fapt în raport cu acestea. Cu privire la faptul că în cauză nu a fost efectuată o expertiză a arătat că aceasta s-a datorat mijloacelor financiare modeste de care dispune şi care nu i-au permis să achite onorariul cerut, situaţie pe care a învederat-o instanţei.
Deşi recursul nu a fost motivat în drept, dezvoltarea criticilor formulate permite încadrarea lor în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar susţinerile pârâtei SC V.P. SA, invocate în întâmpinarea formulată în cauză, vizând nulitatea recursului sunt neîntemeiate.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed. Printre cele mai importante principii ale dreptului procesual civil se numără principiul adevărului şi principiul rolului activ al judecătorului, principii aflate într-o strânsă conexiune şi care îşi află consacrarea în dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. potrivit căruia „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.”
În soluţionarea acţiunii cu care au fost sesizate, instanţele nu au administrat probele necesare stabilirii unei stări de fapt reale şi a verificării, în raport de aceasta, dacă acţiunea formulată de reclamantă este întemeiată.
În conformitate cu textul de lege menţionat, instanţele erau obligate să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept şi să ordone dovezile pe care le găseau de cuviinţă , chiar dacă părţile se împotriveau.
O atare preocupare a instanţelor era cu atât mai necesară cu cât reclamanta nu posedă cunoştinţe juridice care să-i fi dat posibilitatea susţinerii cauzei fără rolul activ al instanţei, aceasta neavând nici apărător. În speţă era necesară aşadar administrarea tuturor probelor pe baza cărora să se poată stabili pe deplin starea de fapt.
Astfel, efectuarea unei expertize era o probă esenţială în identificarea cu certitudine a imobilului ce face obiectul raportului juridic dedus judecăţii.
Cu privire la acest aspect este de reţinut că deşi instanţa de fonda încuviinţat şi dispus la termenul din 24 februarie 2005 efectuarea unei expertize pentru a identifica bunurile a căror restituire se solicita şi a se stabili în ce măsură se identifică cu actele depuse la dosar, totuşi această probă nu a mai fost administrată.
La următorul termen acordat în cauză, 10 martie 2005, instanţa de fond a luat act de petiţia reclamantei prin care se învedera instanţei că Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară a judeţului Vrancea are dosarul cadastral „Plan de amplasare şi delimitare a Fermei 6 Haret” (înregistrat sub nr. 3880 din 8 noiembrie 1999) care conţine toate datele privind amplasarea şi delimitarea bunurilor în litigiu, în baza căruia s-a dispus de altfel întabularea în Cartea funciară Panciu şi că, astfel fiind, expertiza tehnică nu este necesară dar că acest dosar cadastral poate fi trimis de Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară a judeţului Vrancea numai la cererea instanţei (filele 73 -74 din dosarul nr. 1196/2003 al Tribunalului Vrancea) şi a rămas în pronunţare.
Pricina a fost soluţionată însă fără ca instanţa să ordone ataşarea la lucrările cauzei a dosarului cadastral privind imobilul în litigiu, astfel cum solicitase reclamanta care motivase că acest dosar ar prezenta relevanţă în lămurirea situaţiei de fapt, aceeaşi conduită având-o şi instanţa de control judiciar, deşi această situaţie i-a fost relevată prin motivele de apel.
Mai mult, instanţa de apel a motivat soluţia de respingere a apelului arătând că reclamanta s-a opus la efectuarea expertizei nu numai în faza procesuală a fondului, ci şi în cea a apelului ori, din verificarea lucrărilor cauzei , se constată că nici la termenul din 30 mai 2005, când instanţa a admis cererea pârâtei SC V.P. SA de acordare a unui termen pentru lipsa de apărare -, nici la termenul din 17 iunie 2005, când instanţa a rămas în pronunţare asupra apelului, nu s-a pus în discuţie necesitatea completării probatoriului cu o expertiză care să aibă ca obiect identificarea bunurilor revendicate de reclamantă.
Astfel fiind, cum cerinţa ca toate împrejurările de fapt ale cauzei să fie stabilite de către instanţă în deplină concordanţă cu realitatea nu a fost îndeplinită, ca urmare a neexercitării rolului activ în probaţiune de către instanţele îndrituite să se pronunţe asupra acţiunii cu soluţionarea căreia au fost investite, hotărârea atacată este nelegală.
Având în vedere temeiurile care preced, recursul urmează a fi admis, decizia nr. 718 din 22 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, va fi casată iar cauza va fi trimisă aceleiaşi instanţe în vederea rejudecării urmând ca instanţa de trimitere să dispună completarea probatoriului conform considerentelor arătate precum şi cu orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta C.O.T. împotriva deciziei nr. 718 din 22 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2150/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1570/2005. Civil → |
|---|
