ICCJ. Decizia nr. 1570/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1570
Dosar nr. 28883/1/ /2005
Dosar nr. vechi 12421/2005
Şedinţa publică din 13 februarie 2006
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 761 din 8 iunie 2005, Tribunalul Cluj a admis acţiunea formulată de reclamantul K.A. împotriva pârâţilor primarul municipiului Cluj-Napoca şi a Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi, în consecinţă, a dispus: anularea Dispoziţiei nr. 339 din 10 februarie 2005 emisă de primarul municipiului Cluj-Napoca, restituirea în natură a apartamentului nr. 1 situat în Cluj-Napoca, înscris iniţial în C.F. Cluj-Napoca, transcris în C.F. Cluj-Napoca, cu titlu de lege şi succesiune şi întabularea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamantului asupra apartamentului nr. 1 situat în Cluj-Napoca.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin notificarea adresată Primăriei municipiului Cluj, reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. nr. top 834 situat în Cluj-Napoca, compus din 2 camere, în conformitate cu Legea nr. 10/2001 iar prin Dispoziţia nr. 339 din 10 februarie 2005, pârâtul primarul municipiului Cluj-Napoca a respins notificarea reclamantului cu motivarea că nu a făcut dovada calităţii de moştenitor al foştilor proprietari tabulari. Instanţa de fond a reţinut că, termenul prevăzut art. 22 din Legea nr. 10/2001 este unul de recomandare şi nu unul de decădere, concluzie ce rezidă şi din dispoziţiile art. 2, pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora entităţile investite cu soluţionarea notificării pot solicita unele acte considerate necesare şi esenţiale, care pot fi luate în considerare dacă nu s-a emis deja decizia de soluţionare. Dacă legiuitorul ar fi urmărit să instituie prin dispoziţiile art. 22 un termen de decădere, ar fi făcut-o în mod expres, astfel cum a procedat în cazul art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care prevede că nerespectarea termenului atrage decăderea persoanei îndreptăţite din dreptul de a solicita restituirea în natură sau măsuri reparatorii. În consecinţă, tribunalul a constatat, în raport cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv copiile legalizate şi traduse a certificatelor de stare civilă şi copie de pe extrasul C.F. în prezent C.F. Cluj-Napoca privind imobilul din Cluj-Napoca, că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită, făcând dovada calităţii de moştenitor după defuncţii K.B. şi B.M., proprietarii tabulari ai imobilului înscris în C.F. Cluj-Napoca, transcris în C.F. Cluj Napoca.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi primarul municipiului Cluj-Napoca, solicitând schimbarea ei în sensul respingerii acţiunii. În motivarea apelurilor, pârâţii au susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare care atestă calitatea de moştenitor a persoanelor de la care s-au preluat abuziv imobilele trebuiau depuse ca anexe la notificare o dată cu aceasta sau cel mai târziu până la 1 iulie 2003, conform modificării aduse prin Legea nr. 298/2003, termen care a fost prelungit de mai multe ori. S-a mai susţinut că Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003 explicitează ce se înţelege prin acte care atestă calitatea de moştenitor şi anume: certificat de moştenitor, testament, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul iniţial al dreptului de proprietate iar depunerea în instanţă a unor acte din categoria celor menţionate este irelevantă, tribunalul fiind ţinut a judeca acţiunea prin prisma actelor depuse până la termenul limită, pentru că altfel ar însemna ca instanţa să încalce acest text de lege imperativ.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, prin decizia nr. 752 A din 16 septembrie 2005, a respins ca nefondate apelurile pârâţilor cu motivarea că, faţă de actele anexate de reclamant la notificare, pârâtul avea posibilitatea să constate că acesta are calitatea de persoană îndreptăţită şi să soluţioneze pe fond notificarea şi, mai mult, chiar dacă actele ce atestă calitatea de moştenitor ar fi fost depuse abia în instanţă, tribunalul avea obligaţia de a le analiza şi a stabili dacă reclamantul are sau nu calitatea de persoană îndreptăţită din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs atât primarul municipiului Cluj-Napoca cât şi Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, reiterând motivele invocate în apel.
Recursul este nefondat.
Obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 îl constituie măsurile reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite [art. 1 alin. (1)], consacrând principiul restituirii în natură al acestora.
Potrivit alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, de prevederile legii beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţit, iar succesibilii care după 6 martie 1945 nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile ale căror regim juridic este reglementat de prevederile acestei legi.
La art. 4 alin. (2) din lege, norma referitoare la accesul moştenitorilor persoanei îndreptăţite la beneficiul legii (respectiv pct. 4.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003) implică o analiză calificată a actelor doveditoare depuse de solicitant (acte de stare civilă, certificate de moştenitor, dacă acestea există, testamente) pentru stabilirea calităţii de moştenitor legal sau testamentar, stipulând că, în cazul în care se depune "certificat de calitate" emis de un notar public, potrivit legii, entitatea învestită va soluţiona notificarea şi pe baza acestuia.
Din interpretarea dispoziţiilor legale redate rezultă că accesul moştenitorilor persoanei îndreptăţite la beneficiul legii nu impune condiţia obligatorie pentru aceştia a prezentării unui certificat de moştenitor, fiind suficiente actele de stare civilă care dovedesc această calitate. Această concluzie rezidă de altfel şi din pct. 22.1 al Normelor metodologice de aplicare a legii care prevăd, cu privire la acest aspect, la pct. b, că prin acte doveditoare se înţelege actele juridice care atestă calitatea de moştenitor (certificat de moştenitor, testament, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul iniţial al dreptului de proprietate), norma nefăcând deci referire, exclusiv, la certificatul de moştenitor.
În speţă, reclamantul a făcut dovada, cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv cu actele de stare civilă din dosarul nr. 1790/2005 al Tribunalului Cluj, care fuseseră anexate şi notificării, că este moştenitorul legal, în calitate de fiu, al foştilor proprietari ai imobilului ce a făcut obiectul notificării, K.B. şi B.M., încât în mod legal instanţele de fond şi apel au constatat că acesta are calitatea de persoană îndreptăţită la beneficiul Legii nr. 10/2001.
Critica pârâţilor în sensul că depunerea în instanţă a unor acte din categoria celor menţionate de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 sunt irelevante şi că instanţele sunt ţinute să judece acţiunea prin prisma actelor depuse până la termenul limită prevăzut de Legea nr. 10/2001, în sens contrar însemnând ca instanţa să nesocotească termenul limită stabilit de legiuitor, nu poate fi primită.
Art. 22 din Legea nr. 10/200 (în redactarea dinaintea modificării) prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a legii, termenul fiind prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001, O.U.G. nr. 145/2001, O.U.G. nr. 184/2002 şi O.U.G. nr. 10/2003.
Este cert că termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 de depunere al actelor doveditoare este un termen de recomandare, natura lui rezultând din nevoia soluţionării cu celeritate a cererilor întemeiate pe dispoziţiile acestei legi şi nu din nevoia limitării ori împiedicării formulării acestora.
În speţă, tribunalul a soluţionat cererea având în vedere actele de stare civilă anexate iniţial notificării şi care, potrivit legii, erau suficiente pentru a face dovada calităţii reclamantului de moştenitor legal, în calitate de fiu, a proprietarilor tabulari iar faptul că reclamantul a depus, în completarea acestor acte de stare civilă şi certificatul de moştenitor nr. 280/1973 emis de notariatul de stat judeţean Cluj nu putea fi apreciat de către instanţă decât ca o probă în plus, dar care nu era neapărat necesară, în legitimarea reclamantului ca persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001.
Faţă de temeiurile arătate se constată că decizia atacată este legală, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA şi primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 725 A din 16 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 16/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1562/2005. Civil → |
|---|
