ICCJ. Decizia nr. 1561/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1561
Dosar nr. 28219/1/2005
(nr. vechi 11757/2005.
Şedinţa publică din 13 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 14 ianuarie 2004, reclamanţii M.M.(născută S.), P.S., C.A. şi C.C. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Târgu-Mureş, solicitând să se constate că sunt succesorii testamentari ai defunctului B.A.E., proprietar tabular al imobilului situat în Târgu-Mureş, compus din casă şi curte de 583 mp, preluat abuziv de statul Român prin sentinţa civilă nr. 3046/1964 a fostului Tribunal Popular al Raionului Târgu-Mureş şi să se dispună restituirea acestui imobil în echivalent, apreciat la 973.690.650 lei.
În motivarea contestaţiei, întemeiate pe art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 lit. d), art. 3 lit. a), art. 4 alin. (1)-(3), art. 21, art. 22, art. 23 din Legea nr. 10/2001, art. 480 C. civ. şi art. 135 din Constituţie, reclamanţii au susţinut că:
- imobilul în discuţie a fost dobândit în anul 1919, prin cumpărare, de către B.A. senior, decedat la 8 octombrie 1969;
-prin sentinţa civilă nr. 3146/1964, fostul Tribunal Popular al Raionului Târgu-Mureş a dispus trecerea acestui imobil în proprietatea statului, conform Decretului nr. 111/1951;
- B.A. junior, fiul defunctului proprietar tabular, a testat imobilul menţionat, prin testament suplimentar, beneficiarelor M.M. şi C.M. (ambele născute S.);
- C.M. a decedat la 13 noiembrie 1993, iar succesorii acesteia sunt reclamanţii P.S., C.A. şi C.C., în calitate de descendenţi;
- în luna iunie au solicitat pârâtului, prin notificare, restituirea imobilului preluat abuziv de stat, înstrăinat între timp altor persoane şi evaluat (în septembrie 1998), la 396.776.956 lei;
- pârâtul nu le-a răspuns la notificare, deşi au completat dosarul la 20 septembrie 2002, iar valoarea actuală a imobilului se ridică la 973.690.650 lei, sumă ce urmează a fi indexată cu rata inflaţiei.
Pe parcursul procesului (la 16 aprilie 2004), reclamanţii şi-au precizat contestaţia, solicitând obligarea pârâtului la plata contravalorii casei şi curţii (583mp) şi restituirea în natură a parcelei libere care excede folosinţei clădirii.
Tribunalul Mureş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 300 din 10 martie 2005, a admis contestaţia, a constatat că reclamanţii M.M., P.S. şi C.C., în calitate de moştenitori testamentari ai defuncţilor B.A.E. şi C.A., sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru imobilul solicitat, respectiv 1.825.279.360 lei despăgubiri băneşti (corespunzător casei şi terenului de 120mp), care se vor actualiza la data plăţii şi restituirea în natură a suprafeţei de 463 mp conform expertizei tehnice, parte integrantă din hotărâre şi l-a obligat pe pârât la 11.930.000 cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- în anul 1940, proprietarul tabular a testat imobilul revendicat (preluat abuziv de stat, în 1964, ca bun părăsit), reclamantei M.M. şi sorei sale, S.M., căsătorită iniţial P. şi apoi C. (decedată la 13 noiembrie 1993);
- succesorii defunctei C.M. sunt fiii acesteia, respectiv P.S., C.C. şi C.A. (decedat la 6 iulie 2002);
- potrivit expertizelor tehnice şi topografică, valoarea de piaţă a clădirii se ridică la 1.702.000.000 lei, terenul aferent construcţiilor măsoară 120 mp şi valorează 123.279.360 lei, iar diferenţa rămasă liberă este de 463 mp.
- reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru imobilul solicitat (care face parte din categoria prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001);
- restituirea în natură este posibilă doar cu privire la suprafaţa liberă de 463 mp, urmând ca pentru construcţie (care a fost înstrăinată cu respectarea dispoziţiilor legale) şi terenul aferent acesteia reclamanţii să primească 1.825.279.360 lei despăgubiri, ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, prin Decizia nr. 298 din 21 iunie 2005, a respins, ca nefundat, apelul declarat de pârât, pe care l-a obligat la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că reclamanţii au dovedit că sunt succesorii fostului proprietar tabular şi au efectuat procedura prealabilă prevăzută de lege, iar apelantul s-a opus constant admiterii contestaţiei.
Pârâtul a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea hotărârii atacate şi respingerea contestaţiei.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 C. proc. civ., pârâtul a susţinut că acţiunea a fost greşit calificată drept contestaţie atâta timp cât autoritatea administrativă nu s-a pronunţat asupra notificării, prin acordarea măsurilor reparatorii cu ignorarea procedurii administrative prealabile, instanţele şi-au depăşit competenţa materială şi, oricum, nu trebuia să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată, de 11.930.000 lei.
Criticile sunt nefondate deoarece:
- recurentul nu a soluţionat notificarea în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel că reclamanţii erau îndreptăţiţi să se adreseze instanţei de judecată, care, la rândul său, avea posibilitatea legală să stabilească, pe bază de probe, măsurile reparatorii cuvenite acestora;
- astfel, ar însemna ca asemenea „omisiuni" să ducă, practic, la ineficienţa legii sus menţionate;
- nesoluţionarea notificării în peste doi ani şi poziţia adoptată de recurent prin întâmpinare, în sensul respingerii contestaţiei, justificau acordarea cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 C. proc. civ.
Aşa fiind, conform art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Consiliul local municipal Târgu-Mureş prin primar împotriva deciziei nr.298 A din 21 iunie 2005 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 1565/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1547/2005. Civil → |
---|