ICCJ. Decizia nr. 156/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 156.
Dosar nr. 28333/1/2005
nr. vechi 11871/200.
Şedinţa publică din 13 februarie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 8 din 17 ianuarie 2005, Tribunalul Olt a admis contestaţia formulată de petentul T.S. şi pe cale de consecinţă: a anulat dispoziţia nr. 4586 din 15 septembrie 2004 emisă de Primăria Caracal în temeiul Legii nr. 10/2001, a obligat pe pârâţii, Primăria Caracal şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să emită oferta de măsuri reparatorii prin echivalent corespunzătoare valorii construcţiei demolate şi terenul în suprafaţă de 160 mp, respectiv 380.900.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, T.S. în calitatea sa de contestator în condiţiile Legii nr. 10/2001, a făcut dovada că a deţinut în proprietate – conform actului de vânzare-cumpărare din 17 mai 1974, teren în suprafaţă de 160 mp şi locuinţă din cărămidă acoperită cu tablă, parter şi etaj cu 4 camere şi dependinţe situate în municipiul Caracal. Că, imobilul (casă) a fost demolată, iar pe terenul menţionat au fost edificate blocuri de locuinţe.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 1611 din 20 iunie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta D.G.F.P. Olt, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice ca reprezentant al Statului, împotriva sentinţei civile nr.8 din 17 ianuarie 2005 pronunţată de Tribunalul Olt, în contradictoriu cu reclamantul T.S. şi pârâta Primăria Caracal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că T.S. a făcut atât dovada că a deţinut în proprietate imobilul în litigiu conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1116/1974 cât şi dovada preluării abuzive a imobilului respectiv.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs D.G.F.P. Olt pentru Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o ca nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- instanţa de apel în mod greşit a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în condiţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, de vreme ce din probele existente la dosarul cauzei rezultă că reclamantul nu a făcut dovada celor susţinute în sensul că imobilul revendicat i-a fost luat în mod abuziv.
Recursul nu este fondat.
Reclamantul T.S. a solicitat în condiţiile art. 21 devenit art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, Primăria municipiului Caracal, să fie despăgubit prin echivalent bănesc pentru construcţia din cărămidă acoperită cu tablă, având parter şi etaj cu patru camere şi terenul aferent în suprafaţă de 160 mp, situată pe raza municipiului Caracal: notificare din dosarul nr. 5254/2004 anexat la dosarul cauzei.
Reclamantul a făcut atât dovada calităţii de proprietar cu privire la imobilul revendicat, contract de vânzare-cumpărare din 17 mai 1974, dosar fond, cât şi faptul preluării abuzive de către Statul Român a imobilului: interogator primar al municipiului Caracal dosar fond şi acte de expropriere dosar fond.
Ulterior exproprierii, imobilul (casă) a fost demolat, urmare a sistematizării zonei respective imobilului demolat au fost construite blocuri pentru locuinţe, interogator primar dosar fond.
Pentru toate aceste considerente Înalta Curte reţine că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi în consecinţă se va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Olt pentru Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 1611 din 20 iunie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 1581/2005. Civil. Revizuire. Revizuire | ICCJ. Decizia nr. 1565/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
---|