ICCJ. Decizia nr. 1581/2005. Civil. Revizuire. Revizuire

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1581

 Dosar nr. 12741/2005

Şedinţa publică din 13 februarie 200.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 5 iulie 2005, V.O. a solicitat revizuirea deciziei nr. 509 din 30 martie 2005 a Curţii de Apel Suceava, suspendarea executării aceleiaşi hotărâri şi repunerea în termenul prevăzut de art. 323 C. proc. civ.

În motivarea cererii, întemeiate pe art. 322 alin. (1) pct. 7, art. 403 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., petenta a susţinut că:

- hotărârea atacată este contrară deciziei civile nr. 1287/1980 a fostului Tribunal judeţean Suceava;

- vârsta înaintată şi gravele probleme de sănătate, care au necesitat diverse intervenţii chirurgicale, ultima suferită în perioada soluţionării recursului şi pronunţării deciziei criticate, au împiedicat-o să promoveze cererea de revizuire în termenul legal.

Pentru dovedirea cererii de repunere în termen, petenta a depus la dosar acte medicale care atestă că prezintă unele afecţiuni şi a fost internată în perioadele 1-7 martie 2005, 18-23 mai 2005 şi 31 mai-10 iunie 2005.

Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin Decizia nr. 1582 din 17 octombrie 2005, şi-a declinat competenţa în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 323 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, reţine că petenta a depăşit cu peste 3 luni termenul de revizuire prevăzut de art. 324 pct. 1 C. proc. civ., nu a făcut dovada împrejurărilor mai presus de voinţa ei care au determinat această întârziere şi, oricum, nu s-a conformat dispoziţiilor cuprinse în art. 103 alin. (2) C. proc. civ.

Aşa fiind, atât cererea de repunere în termen, cât şi cererea de revizuire vor fi respinse, ultima ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire formulată de V.O.

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de V.O. împotriva deciziei nr. 509 din 30 martie 2005 a Curţii de Apel Suceava.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1581/2005. Civil. Revizuire. Revizuire