ICCJ. Decizia nr. 2150/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2150
Dosar nr. 29080/1/2005
(nr. vechi 12618/2005)
Şedinţa publică din 27 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 3 septembrie 2004, M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul local Gârbova, Primăria comunei Gârbova, SC A. SA, P.G. şi P.M., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nelegalitatea măsurii de trecere în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr. 223/1974, a imobilului înscris în C.F. Gârgova, top 405, situat administrativ în Gârbova; să se dispună anularea încheierii de intabulare a dreptului Statului Român asupra imobilului şi restabilirea situaţiei anterioare de C.F.; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC A. SA şi P.G. şi P.M.; să se dispună anularea încheierii de intabulare a dreptului de proprietate al pârâţilor P.G. şi P.M. asupra imobilului; să fie obligaţi pârâţii la recunoaşterea dreptului de proprietate şi la predarea în paşnică posesie şi folosinţă a imobilului precum şi anularea dispoziţiei nr. 334/2004 emisă de Primăria comunei Gârbova. În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa nr. 1116 din 17 noiembrie 2004, Tribunalul Alba, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul M.M. şi în consecinţă:
- A anulat dispoziţia nr. 334/2004 emisă de Primarul comunei Gârbova privind respingerea notificării nr. 114/2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001,
- A constatat că reclamantul este îndreptăţit la plata despăgubirilor băneşti pentru imobilul înscris în C.F. nr.top 405 casă şi curte în suprafaţă de 1406 mp,
- A obligat pârâta să transmită Prefecturii judeţului Alba dispoziţia şi documentaţia necesară acordării despăgubirilor în conformitate cu dispoziţiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
A admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta SC A. SA şi în consecinţă:
A respins acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul local Gârbova, SC A. SA, P.G. şi P.M.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că preluarea imobilului în proprietatea statului s-a făcut în mod abuziv şi fără titlu valabil întrucât prevederile Decretului nr. 223/1974 erau contrare Constituţiei din 1965, care ocrotea dreptul de proprietate personală şi interzicea discriminarea în drepturi a persoanelor în toate domeniile vieţii economice, politice, juridice, sociale şi culturale. În ceea ce priveşte primele patru capete de cerere din acţiune, tribunalul a constatat că acestea au făcut obiectul unei acţiuni înregistrată la Judecătoria Sebeş sub dosar nr. 1397/2002, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 974/2002, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 107/A/2003 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. 486/2003, motiv pentru care s-a reţinut că sunt întrunite dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ. care determină puterea lucrului judecat. Într-o atare situaţie s-a constatat valabil contractul de vânzare–cumpărare încheiat între SC A. SA şi P.G. şi P.M., în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 18 pct. d din Legea nr. 10/2001 conform cărora reclamantul este îndreptăţit doar la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin decizia nr. 1125/A din 13 septembrie 2005 a respins apelurile declarate de reclamant şi de Primarul comunei Gârbova împotriva hotărârii tribunalului.
S-a reţinut de către curtea de apel că instanţa de fond s-a pronunţat asupra primului capăt de cerere în condiţiile în care a anulat dispoziţia atacată, iar aspectul referitor la pronunţarea „plus petita” a fost înlăturat deoarece în notificare sunt menţionate cele două alternative la care să se recurgă prin prisma Legii nr.10/2001, respectiv restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri băneşti. Critica reclamantului cu privire la autoritatea de lucru judecat a fost înlăturată în raport de dispoziţiile exprese ale art. 1201 C. civ. coroborate cu cele ale art. 166 C. proc. civ., reţinându-se că identitatea de temei juridic nu există în legislaţie ca şi condiţie de stabilire a existenţei validităţii şi regularităţii unei hotărâri judecătoreşti. În ceea ce priveşte motivele de apel ale Primarului comunei Gârbova, s-a reţinut că suma încasată de reclamant de la statul german reprezintă daune şi nicidecum o despăgubire bănească sub aspectul valorii imobilului de care a fost deposedat abuziv în România.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul, arătând că a solicitat restituirea în natură a imobilului iar instanţa s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv că este îndreptăţit la măsuri reparatorii, prin despăgubiri băneşti. A precizat totodată că nu s-a soluţionat capătul de cerere prin care a solicitat să se constate nelegalitatea preluării imobilului de către Statul Român. Cu privire la autoritatea de lucru judecat a arătat că aceasta nu subzistă întrucât temeiul juridic în cele două dosare este total diferit, respectiv art. 480 C. civ. şi Legea nr. 10/2001.
Recursul este fondat, urmând a fi admis, a se casa ambele hotărâri pronunţate şi a se trimite cauza spre rejudecare la tribunal, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Reclamantul M.M. a investit instanţa de judecată cu o acţiune prin care a solicitat, printre altele, să se constate nelegalitatea măsurii de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu, să se anuleze dispoziţia emisă în baza Legii nr. 10/2001 şi să fie obligaţi pârâţii să-i recunoască dreptul de proprietate şi să-i predea în paşnică posesie şi folosinţă imobilul.
Cu toate că reclamantul nu a solicitat acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent ci restituirea în natură a imobilului, soluţiile pronunţate în cauză au fost în sensul constatării că acesta beneficiază de despăgubiri în conformitate cu dispoziţiile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Se reţine că obligaţia instanţei este de a se pronunţa asupra obiectului cererii dedusă judecăţii care constituie garanţia aplicării principiului disponibilităţii, consacrat prin art. 129 alin. 6 C. proc. civ. Judecătorul nu poate soluţiona un litigiu decât pe baza cererii părţii interesate şi numai în limitele sesizării, principiul disponibilităţii cuprinzând în conţinutul său prerogativa dreptului reclamantului de a determina limitele acţiunii.
Dacă formulările reclamantului ar fi fost confuze, împiedicând determinarea obiectului cererii de chemare în judecată, instanţa are îndatorirea, respectând regula dezbaterilor contradictorii, să ceară precizările necesare, cu finalitatea de a evita, în favoarea respectării cu rigoare a disponibilităţii, un ultra sau minus petita.
Or, în speţă, obiectul cererii introductive de instanţă îl reprezintă fără echivoc restituirea în natură a imobilului. În aceste condiţii, nu poate fi primită reţinerea curţii de apel potrivit căreia, prin notificare, reclamantul a solicitat, fie restituirea în natură, fie acordarea de despăgubiri băneşti, motiv pentru care corect s-au acordat despăgubiri atâta timp cât s-a cerut anularea dispoziţiei.
Pentru cele ce preced, recursul va fi admis, se vor casa hotărârile pronunţate la fond şi apel şi se va trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal, urmând ca instanţa de trimitere să stabilească cadrul procesual în limita obiectului dedus judecăţii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 129 C. civ.
În rejudecare, instanţa va analiza şi va pune în discuţia părţilor, dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora nu sunt îndreptăţite la restituire în natură persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa nr. 1 care face parte integrantă din lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul M.M. împotriva deciziei nr. 1125/A din 13 septembrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Casează decizia recurată precum şi sentinţa nr. 1116 din 17 noiembrie 2004 a Tribunalului Alba, secţia civilă, şi trimite cauza pentru rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2193/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 16/2005. Civil → |
|---|
