ICCJ. Decizia nr. 1626/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1626
Dosar nr. 1486/200.
Şedinţa publică din 2 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la nr. 11100 din 15 iunie 1998 reclamanţii J.G. şi J.T.V. au chemat în judecată pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi RA A.P.P.S., solicitând Judecătoriei sectorului 1 ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 7 situat în Bucureşti, compus din 3 camere, hol, dependinţe şi boxă, întemeindu-şi acţiunea pe dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că apartamentul din litigiu a fost dobândit prin contractul de construire nr. 3016 din 29 iunie 1967 încheiat cu OCLPP şi preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 223/1974 în anul 1986 când au plecat în Franţa, pentru efectuarea unor investigaţii medicale, care la timpul respectiv nu puteau fi efectuate în România.
Reclamanţii au mai arătat că preluarea s-a făcut fără plată, considerându-se eronat că s-a refuzat revenirea în ţară la expirarea vizei acordate.
Ulterior, reclamanţii şi-au completat acţiunea prin introducerea în cauză a pârâţilor T.I. şi T.E., faţă de care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 6919 din 25 noiembrie 1996 încheiat în baza Legii nr. 112/1995.
În urma declinării competenţei de soluţionare a cauzei şi a soluţionării conflictului negativ de competenţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a soluţionat cauza prin sentinţa civilă nr. 489 din 9 aprilie 2002.
Prin această hotărâre s-a admis cererea reclamanţilor aşa cum a fost completată, s-a constatat nulitatea deciziei nr. 1288 din 7 iulie 1987 a fostului Consiliu General al Municipiului Bucureşti de preluare în proprietate a apartamentului din litigiu, precum şi nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 6919 din 25 noiembrie 1996 încheiat între RA A.P.P.S. şi pârâţii T.I. şi T.E., privind acelaşi apartament şi în final s-a dispus obligarea pârâţilor să lase în deplină posesie şi proprietate acest apartament reclamanţilor.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că Decizia de preluare este lovită de nulitate absolută, deoarece în cuprinsul ei s-a menţionat că preluarea operează retroactiv din 6 decembrie 1986, ceea ce pentru un act constitutiv de drepturi nu poate fi reţinut ca valabil, că aceasta nu a fost comunicată părţilor şi prin cele prezentate mai sus s-au încălcat dispoziţiile constituţionale din 1965 şi ale tratatelor şi părţilor internaţionale la care România era parte.
Instanţa a mai reţinut în ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare nr. 6919 din 25 noiembrie 1999 încheiat între RA A.P.P.S. şi pârâţii T., că este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită conform art. 966 C. civ. şi a dispus în conformitate cu art. 480 C. civ. obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul din litigiu.
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat apel pârâţii T.I. şi T.E., pârâta RA A.P.P.S. şi pârâtul municipiul Bucureşti prin Primarul General.
În motivarea apelului pârâţii T. au arătat în esenţă că în mod greşit a fost reţinută nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, că aceştia au fost chiriaşii acestui apartament, că au fost de bună-credinţă la încheierea contractului şi au solicitat admiterea apelului iar pe fond respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiate.
Pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general a arătat în motivarea apelului că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în baza art. 94 din Legea nr. 215/2001 nu are calitate procesuală în cauzele deduse judecăţii.
RA A.P.P.S. în motivarea apelului a susţinut că sentinţa instanţei de fond este nelegală şi netemeinică deoarece Decizia nr. 1288/1987 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti nu poate fi lovită de nulitate absolută ea fiind emisă cu respectarea prevederilor Decretului nr. 233/1974 şi în aplicarea lui, iar contractul de vânzare-cumpărare nu este nul absolut, că prin HG nr. 39/1996 s-a reglementat situaţia privind dreptul de administrare a acestor imobile, dreptul de proprietate aparţinând Statului Român şi în final că buna-credinţă a pârâţilor se prezumă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 522 A din 18 decembrie 2002 a admis apelurile declarate de pârâţii T., a respins apelul pârâtului Municipiului Bucureşti prin primarul general şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 6919 din 25 noiembrie 1999 ca nefondat şi a menţinut restul dispoziţiilor.
Prin această hotărâre, instanţa de apel a reţinut în esenţă că motivarea corectă a lipsei titlului statului se găseşte în dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, că Decretul nr. 223/1974 este un act neconstituţional, că atât reclamanţii cât şi pârâţii invocă titluri valabile de proprietate şi făcând compararea titlurilor, mai caracterizat este cel al reclamanţilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii J.G. şi J.T.V. şi pârâţii T.I. şi T.E. precum şi RA A.P.P.S.
În motivarea recursului reclamanţii au arătat că sunt vizate cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. susţinând că Decizia atacată este vădit contradictorie, că soluţia adoptată nu are finalitate, că decretul de preluare a fost un act abuziv şi că pârâţii nu au dovedit bună-credinţă.
Pârâta RA A.P.P.S., în esenţă în motivarea recursului a arătat că Decretul nr.223/1974 se încadra în spiritul legislaţiei timpului şi că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului.
Pârâţii T.I. şi T.E. în motivarea recursului au arătat că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, în baza art. 304 pct. 6 şi 7 C. proc. civ., criticând hotărârea în sensul că s-a acordat mai mult decât s-a cerut când s-a dispus obligarea la liniştită posesie şi lăsare în deplină proprietate a imobilului şi că nu a fost dovedită reaua-credinţă a chiriaşilor pârâţi.
Recursurile vor fi respinse ca nefondate.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului s-a constatat următoarele:
Instanţa de apel a reţinut în mod corect că în baza Legii nr. 213/1998, imobilul din litigiu preluat în baza Decretului nr. 223/1974, act normativ emis în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, se afla în proprietatea statului.
În aceste condiţii s-a procedat la compararea celor două titluri de proprietate ale părţilor dându-se câştig de cauză aceluia care este mai bine caracterizat, şi anume cel al reclamanţilor.
S-a procedat astfel, pentru că s-a considerat că dreptul de proprietate al reclamanţilor nu a ieşit niciodată în mod valabil din patrimoniul lor.
Reclamanţii au investit instanţa cu o acţiune prin care au solicitat obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat la apartamentul 7 din Bucureşti, întemeindu-şi acţiunea pe dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ. şi pe celelalte prevederi legale în materie.
La 1 martie 1999 reclamanţii şi-au completat acţiunea în contradictoriu cu pârâţii T.I. şi T.E., cumpărători în baza Legii nr. 112/1995 ai apartamentului în litigiu, prin care au solicitat şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 6919 din 25 noiembrie 1996.
În aceste condiţii instanţa a fost investită cu o cerere în revendicare şi de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, în care titlul reclamanţilor îl reprezintă contractul de construire nr. 3016 din 29 iunie 1967 iar titlul pârâţilor T. îl reprezintă contractul de vânzare-cumpărare încheiat în 1996 în temeiul Legii nr. 112/1995, neputând astfel ignora dispoziţiile acestei legi.
În raporturile dintre pârâţi însă este loc de desocotiri, dar instanţa nu a fost investită cu o astfel de cerere.
În consecinţă, faţă de cele menţionate mai sus, recursurile declarate în cauză se privesc ca nefondate şi vor fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii J.G., J.T.V., pârâta RAA.P.P.S. şi T.E., T.I., împotriva deciziei civile nr. 522/A din 18 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1659/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1586/2005. Civil → |
|---|
