ICCJ. Decizia nr. 1698/2005. Civil

Prin sentința civilă nr. 428 din 6 februarie 2004, Judecătoria Zalău, a respins ca nefondată acțiunea precizată formulată de reclamanții Ț.A. și Ț.M., împotriva pârâților M.O.F. și M.O.A.

Curtea de Apel Cluj, cu decizia civilă nr. 927/A din 19 aprilie 2004, a anulat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile susmenționate, ca insuficient timbrat.

în motivarea deciziei, s-a subliniat că deși reclamanții au fost citați pentru termenul din data de 19 aprilie 2004, cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 51.500 lei, așa cum rezultă din dovezile aflate la dosar, totuși aceștia nu au depus taxa și potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 se impune anularea apelului ca insuficient timbrat.

Reclamanții au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj, criticând-o ca neteminică și nelegală, deoarece au trimis taxa legală prin scrisoarea recomandată nr. 1593 din 15 aprilie 2004.

Recursul reclamanților este fondat.

La dosarul de apel, exact înaintea deciziei recurate sunt cusute plicul cu ștampila poștei 15 aprilie 2004 și chitanța din aceeași dată care atestă achitarea taxei judiciare de timbru de 51.500 lei, neobservate de instanță.

Fiind făcută dovada achitării taxei judiciare de timbru legale, s-a impus în baza art. 312 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 927/A din 19 aprilie 2004, cu trimitere la aceeași instanță, pentru o nouă judecată, pe fond.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1698/2005. Civil