ICCJ. Decizia nr. 1713/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1713
Dosar nr. 873/200.
Şedinţa de la 4 martie 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timişoara sub numărul 3437 din 8 martie 2004, reclamantul SC A.L. & F. SRL Timişoara a acţionat în judecată SC G. SRL Timişoara, pentru ca instanţa să pronunţe o hotărâre prin care să se constate că reclamanta a achitat în întregime preţul de 10.605 Euro pentru imobilul în scris în C.F. 3654 Giroc nr. top. A 544/1/15/1 constând din teren arabil extravilan în suprafaţa de 4242 mp, iar hotărârea să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, dispunând totodată şi intabularea dreptului de proprietate al reclamantei în C.F. cu titlu de cumpărătoare.
Judecătoria Timişoara, prin sentinţa civilă 3678 din 29 aprilie 2004, a admis acţiunea şi a constatat că între părţi a intervenit la data de 28 februarie 2003 o convenţie de vânzare-cumpărare, intitulată „Precontract de vânzare-cumpărare" având ca obiect vânzarea de către SC G. SRL către reclamanta SC A.L. & F. SRL a imobilului constând din terenul extravilan situat în comuna Giroc, în suprafaţă de 4242 mp înscris în C.F. 3654 Giroc sub nr.top. A 544/1/15/1 cu preţul de 10.605 Euro (cu TVA inclus) achitat în întregime. S-a dispus totodată ca hotărârea să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare şi să se procedeze la intabularea dreptului de proprietate al societăţii reclamante asupra imobilului menţionat în C.F. 3654 Giroc.
Prin Decizia 2136 din 5 octombrie 2004, Curtea de Apel Timişoara, sesizată cu apelul societăţii pârâte, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, cu motivarea că în conformitate cu art. 1 C. proc. civ. judecătoriile au plenitudinea de competenţă în materie civilă, iar tribunalelor le revine atributul judecării în primă instanţă a cauzelor civile având ca obiect o valoare de peste un miliard, în baza dispoziţiilor art. 2821 C. proc. civ. şi art. 299 alin. (3) C. proc. civ. modificate prin OUG nr. 58/2003 şi Legea nr. 195/2004. În consecinţă, hotărârea primei instanţe fiind pronunţată la 6 aprilie 2004 iar obiectul litigiului fiind sub un miliard, soluţionarea căii de atac a apelului revine în competenţa Tribunalului Timiş, în favoarea căruia s-a declinat competenţa.
Tribunalul Timiş, pe al cărui rol a fost înregistrat dosarul, având în vedere data pronunţării hotărârii atacate, valoarea acţiunii dispoziţiunile art. 2821 C. proc. civ. şi art. II alin. (3) din OUG nr. 58/2003 modificat prin Legea nr. 195/2004, a calificat calea de atac promovată în speţă ca fiind aceea a apelului.
Faţă de calificarea dată căii de atac promovate, instanţa a constatat că în ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare sunt incidente dispoziţiile art. 282 C. proc. civ. şi ale art. 299 alin. (3) C. proc. civ. în temeiul cărora se impune declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Ivindu-se un conflict negativ de competenţă între un tribunal şi o curte de apel, în temeiul art. 20 pct. 2 C. proc. civ. coroborat cu art. 22 pct. 3 C. proc. civ. a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Verificându-se actele dosarului şi obiectul acţiunii, se constată că soluţionarea apelului declarat de societatea G. SRL este în competenţa Curţii de Apel Timişoara pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor art. II alin. (3) din OUG nr. 58/2003, hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, rămân supuse căilor de atac în termenele prevăzute de legea sub care au fost pronunţate. Acest text de lege în vigoare la data pronunţării sentinţei 3678 din 29 aprilie 2004 este în vigoare, aproximativ în aceeaşi formă şi după apariţia Legii nr. 195/2004 care arată în plus că şi motivele căilor de atac sunt reglementate de legea procedurală în vigoare la momentul pronunţării hotărârii.
Dispoziţiunile art. 2821 C. proc. civ. în vigoare la data pronunţării sentinţei, statuau că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile al căror obiect aveau o valoare de până la 200.000.000 lei inclusiv. În speţă, valoarea obiectului acţiunii fiind peste 200.000.000 lei, este evident că hotărârea pronunţată este atacabilă cu apel şi cu recurs. Este adevărat că prin Legea nr. 195/2004 a fost mărită valoarea obiectului acţiunii la un miliard, dar aplicarea art. 2821 C. proc. civ. în forma actuală la o hotărâre pronunţată anterior Legii nr. 195/2004 ar echivala cu o aplicare retroactivă a legii, ceea ce contravine dispoziţiunilor art. 15 din constituţie.
Având în vedere calificarea căii de atac promovate, (apel) competenţa materială de soluţionare a acesteia este stabilită de art. 282 C. proc. civ. coroborat cu art. 3 pct. 2 şi art. 2 pct. 2 C. proc. civ. astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 58/2003 şi Legea nr. 195/2004.
Potrivit textelor de referinţă, plenitudinea de competenţă în soluţionarea apelului, atunci când legea nu dispune altfel, revine curţii de apel, aşa cum corect a concluzionat Tribunalul Timiş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a apelului formulat de SC G. SRL Timişoara în favoarea Curţii de Apel Timişoara
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1712/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 158/2005. Civil → |
|---|
