ICCJ. Decizia nr. 2151/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Năsăud la data de 24 martie 2003, reclamantul R.D. a chemat în judecată pe M.D., C.G., M.V., D.M., M.N., M.A., H.G., H.V., H.A., H.S., H.I. pentru ca, prin hotărârea pe care instanța o va pronunța, să constate validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 10 martie 1977 între el și defunctul C.G. (tatăl pârâtului C.G.), precum și validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15 septembrie 1985 între el și pârâta M.D. și să dispună ieșirea din indiviziune cu privire la loturile de terenuri cumpărate precum și întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară. Ulterior, cadrul procesual a fost lărgit prin chemarea în judecată a pârâților G.I., S.M., S.L. și G.I.
Prin sentința civilă nr. 2509 din 11 decembrie 2003 a Judecătoriei Năsăud a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul R.D. împotriva pârâților M.D., C.G., M.V., D.M., M.N., M.A., H.G., H.V., H.A., H.S., H.I., G.I., S.M., S.L. și G.I., ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că pentru transferul dreptului de proprietate al vânzătorului, acestuia îi revin două obligații: aceea de a preda lucrul vândut, potrivit dispozițiilor art. 1314 C. civ. și aceea de a preda înscrisurile necesare pentru întabulare. Prima obligație este o obligație de a face căreia îi corespunde dreptul corelativ al cumpărătorului de a-l acționa în judecată pe vânzător în caz de refuz. Fiind o acțiune personală patrimonială, este prescriptibilă în termen de 3 ani de la data nașterii raportului de drept, în speță convențiile fiind încheiate în anii 1977 și 1985. A doua obligație este o obligație de a da în sensul dispozițiilor art. 22-24 din Decretul-lege nr. 115/1938 dar de vreme ce dreptul la acțiune corelativ obligației de predare a bunului vândut s-a prescris, transferul dreptului de proprietate nu se poate îndeplini întrucât vânzătorii nu pot preda ceea ce nu mai este în posesia lor.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 878 A din 9 aprilie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul R.D. împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond.
împotriva acestei din urmă decizii reclamantul R.D. a declarat recurs la 17 martie 2004. Recurentul-reclamant a susținut că analizarea motivelor apelului s-a făcut în mod superficial întrucât i s-au încălcat o serie de drepturi, respectiv dreptul de liberă circulație juridică a terenurilor și că aceste drepturi nu le putea exercita înainte de revoluția din 1989 datorită legislației de la acea vreme iar după 1989, când acestea au devenit legale și îl puteau favoriza, instanța nu i le-a acordat, invocând numeroase proceduri care, în final, au dus la respingerea acțiunii sale.
Din oficiu, la termenul din 18 martie 2005, înalta Curte a pus în discuție excepția de nulitate a recursului în raport de dispozițiile art. 302,art. 303 și art. 306 C. proc. civ., și, în raport de aceste texte de lege, urmează a admite această excepție, pentru considerentele care preced. Astfel, art. 303 C. proc. civ. prevede că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs iar art. 3021alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., introdus prin art. I pct. 9 din O.U.G. nr. 58/2003, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 195/2004, a impus obligația ca cererea de recurs să cuprindă motivele de legalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor. Potrivit dispozițiilor înscrise în Titlul V, capitolul I din C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă, calificată ca atare de lege întrucât, în principiu, nu determină o rejudecare în fond a cauzei, care poate fi exercitată numai pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. Prin derogare de la regula enunțată, art. 3041C. proc. civ. prevede că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art.304 C. proc. civ., instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele. Totodată, art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele precizate de art. 304. Așa fiind, în considerarea celor ce preced și având în vedere caracterul nedevolutiv al recursului, de unde și dispoziția imperativă cuprinsă în art. 3021alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., înalta Curte constată că susținerile recurentului-reclamant ce vizează nemulțumirea sa față de soluția pronunțată de instanța de apel nu sunt susceptibile de a fi încadrate în vreunul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ. și întrucât în speță nu sunt incidente nici dispozițiile art. 3041C. proc. civ. și nici cele cuprinse în art. 306 alin. (2) din același cod, recursul declarat de reclamant a fost constatat nul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1955/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 203/2005. Civil → |
|---|
