ICCJ. Decizia nr. 2236/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2236
Dosar nr. 27617/1/2005
11155/200.
Şedinţa de la 28 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1018 din 10 decembrie 2004, Tribunalul Iaşi a respins acţiunea formulată de reclamanţii N.G. şi N.N., în contradictoriu cu Primarul municipiului Iaşi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin notificarea adresată primarului reclamanţii au cerut să li se restituie în natură imobilul situat în Iaşi, format din casă de locuit cu două camere, bucătărie şi dependinţe, anexe şi teren aferent, în suprafaţă de 602,5 mp, precizând că, potrivit Legii nr. 18/1991 au primit numai suprafaţa de 200 mp teren.
Cererea pentru restituirea în natură a imobilului a fost respinsă prin dispoziţia nr. 8705 din 4 august 2004, emisă de Primarul municipiului Iaşi, cu motivarea că pentru construcţii nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate, iar terenul este ocupat cu construcţii noi, bloc şi căi de acces.
Pentru teren s-a făcut oferta de măsuri reparatorii în echivalent din cele prevăzute de art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.
Reţine instanţa de fond, că reclamanţii au dobândit cota de ½ din terenul situat în Iaşi, în suprafaţă totală de 1205 mp, conform actului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1196/684 din 16 iulie 1957 de notariatul Principal de Stat Iaşi, iar prin Decretul nr. 63 din 20 martie 1965, a fost expropriat pe numele reclamanţilor imobilul compus din suprafaţa de 602,50 mp teren şi construcţia în suprafaţă de 66,41 mp.
Reclamanţii au prezentat însă acte numai pentru teren. Pentru construcţie nu au prezentat un act doveditor, în sensul prevederilor pct. 22 alin. 1 lit. a din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Deşi pentru teren s-a făcut dovada dreptului de proprietate şi a preluării abuzive, nu este posibilă restituirea în natură, pentru că imobilul este ocupat în întregime de o construcţie (bloc) şi căi de acces. De aceea, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsurile reparatorii prevăzute de art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, aşa cum s-a dispus prin dispoziţia atacată.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia civilă nr. 345 din 3 iunie 2005, a respins apelul declarat de reclamanta N.N. şi de N.M., moştenitoarea reclamantului N.G., împotriva acestei sentinţe.
Instanţa de apel a reţinut că apelul declarat de reclamanţi priveşte numai modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru teren, nu şi modul de soluţionare de către instanţa de fond a cererii privitoare la construcţie, deoarece „nu se fac referiri la soluţia respingerii acţiunii pe considerentul că pentru imobilul-construcţie nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate".
Reţine curtea de apel, că nu poate fi primită critica apelantelor, în sensul că pentru terenul expropriat trebuia stabilită măsura reparatorie sub forma despăgubirilor băneşti, cu parcurgerea procedurii prevăzută de art. 36 din Legea nr. 10/2001, deoarece pentru imobilele expropriate măsurile reparatorii în echivalent sunt prevăzute expres de lege.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele N.N. şi N.M., moştenitoare a defunctului N.G., care, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţin că reţinerea de către instanţa de apel a împrejurării că în privinţa construcţiilor nu s-au depus acte cu care să facă dovada dreptului, în sensul art. 22 din Normele metodologice, este rezultatul nesocotirii probelor existente la dosar. Pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra construcţiei a fost depus la dosar Decretul Consiliului de Stat nr. 63 din 20 martie 1965, în care este menţionată şi construcţia.
În privinţa modului de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a art. 11 din Legea nr. 10/2001, deoarece s-a făcut abstracţie de faptul că art. 11 se referă strict la imobilele ce au avut altă destinaţie decât aceea de locuinţă.
De aceea, în speţă, instanţa trebuia să constate categoria de imobile din care face parte bunul şi să dispună aplicarea art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.
Analizând recursul, în raport cu motivul de nelegalitate invocat, care face posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este întemeiat.
Criticile care privesc modul de stabilire a măsurilor reparatorii fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă dispoziţiile acestui text nu sunt incidente în cauză, pentru că, în raport cu prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii au fost corect stabilite prin sentinţa instanţei de fond, păstrată de instanţa de apel.
Reţinând că motivele de apel nu privesc imobilul construit, instanţa de apel a exercitat controlul judiciar numai cu privire la natura măsurilor reparatorii acordate pentru suprafaţa de 402,5 mp teren şi, faţă de modul de preluare a terenului de către stat (expropriere), corect s-a reţinut că sunt incidente prevederile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, care se aplică în toate cazurile de expropriere şi care, potrivit conţinutului textului de la data pronunţării hotărârii atacate, stabileau că măsurile reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital.
Cu privire la imobilul–construcţie, recurentele formulează critici care privesc netemeinicia hotărârii, făcând referiri la împrejurările reţinute prin sentinţa instanţei de fond şi invocând nesocotirea probelor administrate.
Or, aceste susţineri, raportat la data înregistrării cererii de recurs (24 august 2005) şi la soluţia pronunţată prin hotărârea atacată, nu fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
Prin Decizia atacată nu s-a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra construcţiei, aşa cum susţin recurentele.
Instanţa de apel nu a analizat existenţa dreptului apelantelor cu privire la construcţie, reţinând că motivele de apel nu privesc soluţia pronunţată de tribunal pentru construcţie, iar în declaraţia de recurs nu se fac susţineri că instanţa de apel ar fi reţinut greşit că nu a fost investită cu un motiv de apel privind construcţia.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamante va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantele N.N. şi N.M. (în calitate de moştenitoare ale defunctului N.G.) împotriva deciziei civile nr. 345 din 3 iunie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2325/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2238/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
