ICCJ. Decizia nr. 2275/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța , la 10 septembrie 2001, reclamantul L.M. prin mandatar B.M. a chemat în judecată pe pârâta SC E. SA pentru desființarea deciziei nr. 387 din 23 martie 2001 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i restituie imobilul situat în Eforie format din teren în suprafață de 398,75 mp și construcție.
Acțiunea ce a fost întemeiată pe art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Constanța prin sentința civilă din 26 aprilie 2002 a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada că este unicul moștenitor al autorului său V.L., titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în baza contractului 29162/1938.
Acțiunea a fost respinsă pe rolul pentru că s-a făcut de către pârâtă dovada că a cumpărat imobilul cu bună credință și ca urmare, potrivit art. 46 din Legea nr. 10/2001 actele în discuție nu mai pot fi considerate nevalabile.
S-a considerat că reclamantul este îndreptățit să ceară despăgubire deși imobilul a trecut fără titlu în proprietatea statului.
Curtea de Apel Constanța prin decizia civilă nr. 14/C din 17 februarie 2003, a admis apelul reclamantului, a schimbat în tot hotărârea în sensul că a admis în totalitate contestația și în parte cererea de chemare în garanție formulată de SC E. SA. A fost desființată decizia 387 din 27 august 2001 și a fost obligată pârâta să restituie în natură imobilul situat în Eforie, format din teren în suprafață de 398,75 mp și construcția «vila Nufărul». a fost obligată chemata în garanție A.P.A.P.S. să repare prejudiciul cauza pârâtei prin restituirea imobilului din patrimoniul său. A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că nici la data depunerii notificării de către reclamant, 9 mai 2001, nici în prezent pârâta nu este privatizată integral, având un număr de 51.856 acțiuni tranzacționate pe piața bursieră astfel că nu se poate analiza buna-credință în condițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
S-a mai constatat că imobilul a aparținut lui V.L., avocat, doctor în drept iar după decesul acestuia, din 1940, fiului său L.M. Acesta din urmă la data apariției Decretului nr. 92/1950 era student și ca urmare nu-i erau aplicabile dispozițiile acestui act normativ. Aplicarea dispozițiilor Decretului 92/1950 s-a făcut față de proprietatea familiei L. cu încălcarea art. 1 alin. (4) din actul normativ menționat întrucât calitatea proprietarilor nu se regăsește, între categoriile enumerate în Decretul 92/1950.
Instanța concluzionând că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, a constatat că în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 27 nici al art. 46 din Legea 10/2001. Astfel că în mod greșit s-a respins cererea de restituire.
Cererea de chemare în garanție s-a admis în temeiul art. 324din Legea nr. 99/1999 potrivit căruia instituția publică implicată în privatizare cu obligația să asigure repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de către stat.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta SC E. SA (devenită ulterior SC T.H.R. MAREA NEAGRĂ SA ) și chemata în garanție A.P.A.P.S. (devenită ulterior A.V.A.S.) care au criticat soluția instanței de apel pentru greșita aplicare a legii (art. 304 pct. 1 C. proc. civ.).
în esență motivul de recurs mai sus arătat s-a întemeiat pe greșita aplicare a instanței ca imobilul ar fi trecut fără titlu în proprietatea statului, că nu s-a aplicat art. 2 alin. (2) care nu stabilește valabilitatea titlului, aceasta din urmă fiind apreciată în condițiile arătate de Legea 10/2001.
S-a mai arătat că buna credință este prevăzută și nu s-au făcut probe contrare iar anularea înstrăinării nu se poate constata decât printr-o acțiune separată întemeiată pe art. 46 alin. (5) din Legea 10/2001.
Pe parcursul judecării recursului recurentul reclamant a decedat (la 30 august 2003), fiind introduși în cauză moștenitorii acestuia, L.A.M. soție supraviețuitoare, L.V.M. fiică și L.G.T., fiu prin avocat M.S.
La dosar a mai fost depusă o cerere de introducere în cauză în calitate de reclamantă în locul defunctului L.M., numita A.C.L.
Cererea a fost motivată, de faptul că L.M. i-a vândut acesteia la 26 octombrie 2001 conform contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 3073 dreptul litigios asupra imobilului din Eforie lot 85 ce formează obiectul dosarului nr. 3568/2000 al Tribunalului Constanța.
Cererea este neîntemeiată și se va respinge deoarece contractul de cesiune invocat privește drepturile litigioase care formează obiectul unui alt dosar decât cel al prezentei cauze (dosarul de fond în prezenta acțiune este 3513/2001 al Tribunalului Constanța.
Recursurile sunt nefondate.
Instanța de apel a stabilit în mod corect situația de fapt și au făcut, ca urmare, o corectă aplicare a dispozițiilor legale aplicabile.
Imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, deoarece în raport de calitatea proprietarului L.M., student la momentul apariției Decretului 92/1950, actul normativ nu-i era aplicabil. Ca urmare s-a decis că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1 și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 față de care restituirea în natură se impune ca regulă în reparația preluării abuzive de către stat a imobilului în perioada reglementată de Legea 10/2001.
Potrivit art. 20 din aceeași lege instituția deținătoare au obligația să restituie în natură imobilele preluate abuziv.
Ca urmare, în mod corect s-a apreciat, în raport de datele speței, că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 27 și art. 46 ale aceleiași legi.
Pentru considerentele mai sus arătate au fost respinse ca nefondate recursurile.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2456/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2328/2005. Civil → |
|---|
