ICCJ. Decizia nr. 2328/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 19 decembrie 1997 la Judecătoria Buhuși, P.M. și M.P. în calitate de moștenitori legali a defunctului P.N. au chemat în judecată civilă Primăria orașului Buhuși pentru a fi obligați să le restituie în deplină proprietate și posesie imobilul compus din teren în suprafață de 220 mp și construcție, amplasate în Buhuși județul Bacău.
Invocând dispozițiile de drept comun privind dreptul de proprietate, cât și prevederile Legii nr. 112/1995, reclamanții au susținut în esență că pârâta deține imobilul fără titlu valabil, întrucât trecerea în proprietatea statului a bunului aparținând la acea dată tatălui lor defunctul P.N., s-a făcut abuziv, prin aplicarea greșită a Decretului nr. 92/1950.
Prin încheierea nr. 1347 din 17 martie 1998 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, în dosarul nr. 363/1998, s-a dispus strămutarea judecății la Judecătoria Pașcani.
Astfel sesizată, aceasta din urmă instanță prin sentința civilă nr. 2762 din 29 mai 1998, a admis acțiunea și a obligat pe pârâta să restituie reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul construcție compus din cinci încăperi situat în orașul Buhuși împreună cu terenul pe care este amplasată clădirea în suprafață de 220 mp.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut din probele administrate în cauză, că imobilul proprietatea autorului reclamanților de care acesta a fost deposedat forțat în anul 1949, a fost preluat ulterior în proprietatea statului prin aplicarea greșită a Decretului nr. 92/1950 întrucât în calitatea sa de funcționar public pensionar proprietarul era exceptat de la naționalizare.
Stabilind nevalabilitatea titlului statului, implicit al pârâtei pentru imobilul revendicat, prima instanță a reținut totodată că schimbarea destinației, din locuință în sediul al unei instituții publice s-a realizat în condiții nelegale de către organele administrației locale.
Hotărârea menționată a fost desființată de Tribunalul Iași prin decizia civilă nr. 1258 din 14 aprilie 1999, care admițând apelul declarat de Consiliul Local al orașului Buhuși a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța de apel a socotit că asupra hotărârii apelate nu s-ar fi putut exercita controlul judiciar datorită unor neconcordanțe privind data menționată în încheierea întocmită la dezbaterea cauzei în fond.
în rejudecare s-a dispus la cererea părților citarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice în calitate de pârât ca titular al dreptului de proprietate în baza căruia s-a dispus trecerea imobilului în administrarea Ministerului Justiției.
Reținând ca întemeiată excepția ridicată de Consiliul Local Buhuși pentru Primăria Buhuși privind lipsa calității sale procesuale pasive, instanța de rejudecare prin sentința civilă nr. 85 din 13 ianuarie 2000 a respins ca nefondată acțiunea și față de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției.
De această dată prima instanță a considerat că imobilul revendicat a intrat în proprietatea statului cu titlu în condițiile prevăzute în Decretul nr. 92/1950 și că "indiferent de valabilitatea sau nu a titlului statului care ar fi greu de apreciat" restituirea imobilului s-a putea cere numai potrivit procedurii speciale și dispozițiilor legale prevăzute de Legea nr. 112/1995 pe care reclamanții nu ar fi făcut însă dovada că le-au respectat.
Instanța de fond a mai reținut invocând practica judiciară și dispozițiile art. 11 din Legea nr. 213/1998, că terenul nu s-ar putea restitui pentru că face parte din domeniul public care este inalienabil și insesizabil, iar clădirea, pentru că este ocupată de o instituție de interes public constituind sediul Judecătoriei Buhuși.
Apelată de reclamanți și această hotărâre a fost parțial desființată de Tribunalul Iași prin decizia civilă nr. 1461 din 15 mai 2000 cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
Instanța de apel a constatat că de această dată, prima instanță care avea a se pronunța numai asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului și Primăriei Buhuși a hotărât și în ceea ce privește temeinicia acțiunii reclamanților împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și a Ministerului Justiției, fără a intra în dezbaterea fondului cu privire la care părțile nu au avut posibilitatea să-și facă susținerile și apărările.
Reprimind dosarul, Judecătoria Pașcani prin sentința civilă nr. 4725 din 17 noiembrie 2000 a admis excepția de necompetență materială ridicată de reclamanți în raport de modificările survenite legal cu privire la competența materială după valoarea imobilului și și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Iași.
Aceasta din urmă instanță, prin sentința civilă nr. 236 din 1 iunie 2001 a respins acțiunea reclamanților împotriva Statului reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și a Ministerului Justiției, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel instanța menționată a socotit că în raport de stăruirea afirmațiilor reclamanților în sensul că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe prevederile Legii nr. 112/1995, acțiunea nu poate fi primită pentru că nu s-a făcut dovada respectării procedurii speciale.
Cât privește cererea pentru restituirea terenului, s-a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 213/1998, imobilul făcând parte din domeniul public, orice cerere ar fi inadmisibilă, datorită caracterului de bunuri inalienabile și insesizabile.
Hotărârea a fost menținută prin decizia nr. 53 din 23 noiembrie 2001 a Curții de Apel Iași care a respins ca nefondat apelul reclamanților, prin suplinirea motivării dată de prima instanță soluției atacate.
Curtea de apel a stabilit mai întâi, că instanța de fond a dat o încadrare greșită cererii de chemare în judecată, care independent de motivele de drept invocate de reclamanți, se constituie într-o acțiune de drept comun întemeiată pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ. și care având ca obiect cererea succesorilor proprietarului privind restituirea unui imobil preluat de stat în perioada 1945-1989 este conform dispozițiile Legii nr. 146/1997, scutită de timbru.
Din probele administrate în cauză s-au reținut însă numeroase elemente contradictorii, privind identitatea imobilului revendicat, datorate pe de o parte modificările succesive apărute în timp în nomenclatura străzilor și a clădirilor, pe altă parte a schimbării vecinătăților, numerelor cadastrale și altor transformări urbanistice.
în aceste condiții s-a constatat că în lipsa elementelor prevăzute de art. 112 C. proc. civ. în cererea de chemare în judecată cu modificările și precizările ulterioare, dar și a dovezilor necesare pe care reclamanții erau obligați să le producă în acest sens până la închiderea dezbaterilor, nu ar fi posibilă determinarea neîndoielnică a bunului revendicat și a stabilirii identității dintre imobilul prevăzut în titlul de proprietate al reclamanților cu cel aflat în posesia respectiv administrarea pârâților.
împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs în termenul și cu respectarea cerințelor procedurale aplicabile, recurenții P.M. și M.P., invocând în esență lipsa de temei legal a hotărârii, aplicarea greșită a legii, nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la administrarea și aprecierea probelor.
Asumându-și parțial necunoașterea tuturor aspectelor utile identificării corecte și riguroase a imobilului în funcție de modificările succesive intervenite cu privire la elementele de evidență stradală, recurenții au susținut ca instanța de apel era obligată în temeiul art. 138 C. proc. civ. să pună în discuția părților necesitatea administrării probelor a căror utilitate rezultă din dezbateri, obligând în același timp și pe pârâții care dețin lucrul lor fără titlu, precum și autoritățile competente în domeniu să furnizeze datele necesare judecății.
în dovedirea susținerilor au fost depuse ca fiind înscrisuri noi în recurs două rapoarte de expertiză extrajudiciară privind identificarea imobilului efectuate de experți judiciari autorizați, precum și schițe, planuri și precizări emise de la Primăria orașului Buhuși.
Recursul este fondat.
Reținând evoluția procesuală greșită a litigiului, imputabilă preponderent soluțiilor pronunțate de instanțele inferioare, Curtea de apel a stabilit pe deplin temei încadrarea juridică corectă a acțiunii, obiectul și legea aplicabilă, înlăturând considerentele de fapt și de drept străine pricinii, strecurate în hotărârile anterioare.
Necesitatea identificării imobilului cu rigoarea cerută de soluționarea acțiunii în revendicare imobiliară, a apărut însă din dezbateri, în fața instanței de apel după fixarea cadrului procesual în care se impune soluționarea cauzei.
Ca urmare, în lipsa unor probe complete produse de reclamanți, care nu au prevăzut necesitatea lor, dar și a pasibilității vădite a pârâților ca posesori și administratori ai bunurilor revendicat, instanța era obligată atât în baza dispozițiilor art. 138 C. proc. civ. cât și în virtutea rolului său activ să pună în discuția părților necesitatea completării dovezilor.
în lipsa unor date necesare și complete, a construcțiilor existente în evidențele oficiale și a posibilităților limitate de cenzurare a acestora, se impunea în mod evident efectuarea unei expertize de specialitate și eventual a unei cercetări locale pentru clarificarea aspectului dedus judecății.
Utilitatea probei este de altfel confirmată de raportul de expertiză extrajudiciară efectuat la cererea reclamanților după pronunțarea deciziei atacate, care nefiind însă administrată procedurale și cu respectarea principiului contradictorialității, nu poate fi valorificat în mod direct în instanța de recurs și conduce la pronunțarea unei soluții de fond.
Ca urmare recursul a fost admis cu consecința casării deciziei recurate precum și a sentinței civile nr. 236 din 1 iunie 2001 a Tribunalului Iași, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Instanța de rejudecare va fi desigur obligată să aducă la îndeplinire dispozițiile prezentei decizii de casare, ținând seama de cadrul procesual stabilit de Curtea de Apel Iași prin decizia menționată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2275/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2292/2005. Civil → |
|---|
