ICCJ. Decizia nr. 2456/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 24 mai 2000, reclamanții I.N. și I.A. au chemat în judecată pe pârâții T.R. și T.V. și SC O. SA București solicitând ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată, să fie obligați pârâții la plata sumei de 300.000.000 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații, consolidare, reamenajare și renovare pe care reclamanții le-au efectuat la imobilul din București și să fie recunoscut dreptul de retenție al reclamanților asupra imobilului până la achitarea sumei menționate.
în cuprinsul acțiunii reclamanții au arătat că la 24 februarie 1997 au încheiat cu SC O. SA București un contract de vânzare-cumpărare prin care au cumpărat imobilul, la care ulterior au efectuat lucrări necesare pentru menținerea clădirii, dar, prin sentința civilă nr. 13.199/1998 a Judecătoriei sectorului VI București, devenită irevocabilă, s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare și s-a dispus evacuarea din imobil pentru lipsă de titlu. La 15 ianuarie 2001 s-a luat act de renunțarea la judecată cu privire la pârâta SC O. SA București.
Pârâții T.A.R. și T.V. au introdus, la 20 noiembrie 2000, cerere reconvențională prin care au solicitat să fie obligați reclamanții să desființeze lucrările executate la imobil și de asemenea, să fie obligați reclamanții la despăgubiri reprezentând atât contravaloarea avariilor produse prin executarea lucrărilor cât și contravaloarea pagubelor produse imobilului.
Soluționând litigiul, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 192 din 11 februarie 2002, a admis acțiunea principală și a obligat pârâții T.A.R. și T.V. la plata sumei de 725.736.840 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor necesare și utile executate la imobilul de la adresa arătată mai sus și a încuviințat dreptul de retenție asupra imobilului până la achitarea integrală a sumei precizate în dispozitivul sentinței. Cererea reconvențională a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții, în intervalul de timp în care au fost proprietarii imobilului aflat în litigiu, au executat îmbunătățiri necesare și utile, astfel încât urmează să fie despăgubiți de pârâții cărora li s-a restituit dreptul de proprietate asupra imobilului.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 365/A din 23 iunie 2003, a admis apelul declarat de pârâții T.A.R. și T.V. și a schimbat în tot sentința în sensul că a fost respinsă acțiunea principală ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. în considerentele acestei decizii s-a arătat că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în cazul în care imobilul care se restituie foștilor proprietari a fost preluat de stat fără titlu valabil, obligația de despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilului revine statului sau unității deținătoare.
împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs reclamanții I.N. și I.A. invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. și motivând că instanța a ținut seama de decizia civilă nr. 302/1995 a Curții de Apel București deși acea decizie a fost desființată în urma declarării unui recurs în anulare, iar, pe de altă parte, nu a fost examinat fondul pricinii cu toate că în apel a fost completat probatoriul, fiind depuse acte noi și efectuată o nouă expertiză tehnică.
Recursul nu este întemeiat.
Pârâților T.A.R. și T.V. le-a fost restituit imobilul, aflat astăzi în litigiu, prin decizia civilă nr. 58 din 11 ianuarie 1995 a Tribunalului București, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 302 din 17 martie 1995 a Curții de Apel București. Imobilul fusese preluat de stat de la pârâți în anul 1985 în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Ca o consecință a hotărârii judecătorești irevocabile, SC O. SA a comunicat reclamanților I.N. și I.A., la 21 august 1995, că le-a încetat calitatea de chiriași.
Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 3476 din 6 noiembrie 1996, a admis recursul în anulare declarat de procurorul general și în consecință a casat decizia nr. 58/1995 a Tribunalului București și decizia nr. 302/1995 a Curții de Apel București, cu motivarea că cele două hotărâri au fost pronunțate cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
La 23 iulie 1997, Primăria Municipiului București, prin mandatarul SC O. SA București a vândut reclamanților imobilul, cu toate că reclamantul I.N. mai cumpărase un imobil la 3 septembrie 1993, iar reclamanta I.A. mai cumpărase încă un imobil la 22 septembrie 1993.
Constatând situația locativă a reclamanților, SC O. SA București a cerut în justiție constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 940/1997 încheiat cu privire la imobilul aflat în prezent în litigiu, acțiune ce a fost admisă prin sentința civilă nr. 13.119 din 9 decembrie 1998 a Judecătoriei sectorului 6 București, definitivă și irevocabilă.
Anterior constatării nulității contractului prin care au cumpărat imobilul, reclamanții au efectuat mai multe lucrări de construcții la imobil, cu toate că aveau cunoștință că foștii proprietari făceau demersuri pentru redobândirea proprietății.
Retrocedarea proprietății s-a făcut ulterior prin Hotărârea nr. 1147/1998 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.
Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Potrivit art. 49 din această lege, chiriașii au dreptul la despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile. în cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat cu titlu valabil, obligația de despăgubire revine persoanei îndreptățite, iar în cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare.
Imobilul la care reclamanții au adus îmbunătățiri a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974, adică în mod abuziv, fără titlu valabil, așa încât, aplicând dispozițiile Legii nr. 10/2001, instanța de apel a decis, corect, că obligația de despăgubire nu revine pârâților.
împrejurarea invocată prin recurs că decizia civilă nr. 302/1995 a Curții de Apel București a fost desființată în urma admiterii unui recurs în anulare nu are nici o relevanță juridică atâta vreme cât litigiul a fost soluționat prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Faptul că instanța de apel, prin considerentele deciziei, nu a arătat motivele pentru care nu a împărtășit concluziile expertizei tehnice întocmite în dosar nu poate conduce la modificarea deciziei recurate din moment ce a dezvoltat temeiul juridic pentru care acțiunea introdusă de reclamanți a fost respinsă.
Actul juridic dedus judecății a fost interpretat corect de către instanța de apel.
în baza art. 274 C. proc. civ., recurenții au fost obligați să plătească intimaților cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat.
In consecință, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2454/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2275/2005. Civil → |
|---|
