ICCJ. Decizia nr. 2574/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2574
Dosar nr. 9836/200.
Şedinţa publică din 31 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 842 din 17 septembrie 2003, Judecătoria Calafat a admis acţiunea formulată de reclamantul F.Ş., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Calafat şi a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în Calafat, compus din 4 camere la parter, pivniţă, 8 camere, 2 verande şi sală la etaj, precum şi un corp secundar în care se află Biblioteca Orăşenească.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că excepţia lucrului judecat invocată de pârât a fost respinsă, deoarece în procesul anterior părţile s-au judecat pentru revendicarea bunului, iar prezenta acţiune are ca obiect evacuarea pârâtului din imobil.
Reclamantul şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului cu sentinţa civilă nr. 283 din 4 martie 1997, rămasă irevocabilă la data de 16 decembrie 2002, iar faptul că pentru imobilul care face obiectul procesului a fost stabilit dreptul la despăgubiri în beneficiul altor persoane nu impune respingerea acţiunii formulate de reclamant.
Prin Decizia civilă nr. 441 din 11 decembrie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat sentinţa apelată, respingând acţiunea în evacuare formulată de reclamant.
Instanţa de apel a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârât, nu este întemeiată, deoarece în imobil funcţionează Biblioteca municipală Calafat, fără personalitate juridică, iar în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Calafat, imobilul este înscris ca fiind proprietatea statului, în administrarea Consiliului Local Calafat.
Se reţine, că nu există nici autoritate de lucru judecat, deoarece primul proces a avut ca obiect revendicarea bunului, iar în prezenta cauză părţile se judecă pentru evacuare.
Evacuarea este însă o sancţiune civilă, specifică raporturilor locative, aplicabilă persoanelor care ocupă fără drept, abuziv sau prin fraudă o locuinţă ori au calitatea de toleraţi. Acţiunea în revendicare se distinge de acţiunea în evacuare prin caracterul ei petitoriu, ceea ce presupune că pârâtul nu este un simplu detentor precar, ci un posesor care stăpâneşte lucrul sub nume de proprietar.
Or, în speţă, pârâtul nu este detentor precar. El pune în discuţie însăşi valabilitatea titlului reclamantului, iar instanţa, în raport cu obiectul cererii nu poate compara titlurile invocate de părţi, acest lucru putând fi făcut doar în cadrul unei acţiuni în revendicare, în cadrul căreia se va stabili care dintre părţi are dreptul de proprietate mai bine conturat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul care, invocând motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor înscrise în Legile nr. 112/1995 şi 10/2001, care prevăd că numai imobilele proprietatea statului sunt restituite foştilor proprietari.
Susţine recurentul, că prin sentinţa civilă nr. 283/1997 s-a comparat titlul de proprietate al statului cu titlul său de proprietate şi hotărându-se restituirea bunului s-a acordat prioritate titlului său. Se mai susţine, că eventualul titlu opus de pârât poate fi calificat ca drept de administrare şi drept urmare în cauză este suficientă introducerea acţiunii petitorii, pentru că este formulată împotriva unui detentor precar, care nu posedă sub nume de proprietar, iar împotriva pretinsului proprietar s-a formulat acţiune în revendicare în temeiul Legii nr. 112/1995.
Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs invocat de recurent nu este incident în cauză, deoarece soluţia respingerii acţiunii de evacuare, formulată de reclamant fără să arate motivele de drept pe care se întemeiază, nu a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Legilor nr. 112/1995 şi 10/2001, aşa cum se susţine în declaraţia de recurs.
În acţiunea înregistrată la instanţa de fond, la data de 2 septembrie 2003, reclamantul a susţinut că în baza sentinţei civile nr. 283/1997 a Judecătoriei Calafat, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2989/2002 a Tribunalului Dolj, este proprietarul imobilului ocupat de biblioteca orăşenească, administrat de pârât şi a cerut să se dispună evacuarea pârâtului.
Pârâtul s-a apărat, susţinând că nu ocupă imobilul în mod abuziv sau prin fraudă. A precizat că pentru acest imobil, care a aparţinut numitului B.C., prin hotărârea nr. 479 din 12 decembrie 1996, Comisia judeţeană Dolj de aplicare a Legii nr. 112/1995 a acordat despăgubiri moştenitorilor legali ai fostului proprietar, iar titlul reclamantului se bazează pe un înscris, intitulat act de donaţie, care nu îndeplineşte condiţiile de formă cerute de lege.
A mai susţinut, că prin HG nr. 965/2002, imobilul este atestat ca aparţinând domeniului public al municipiului Calafat, că în procesul de revendicare, soluţionat în anul 1998, acţiunea formulată de reclamant a fost respinsă şi a cerut să se procedeze la compararea titlurilor prezentate de părţi.
Raportat la aceste susţineri şi la actele depuse la dosar de ambele părţi, corect s-a reţinut prin hotărârea atacată, că pentru apărarea dreptului său de proprietate reclamantul are calea acţiunii în revendicare şi nu pe cea a acţiunii de evacuare, care este specifică raporturilor locative.
Acţiunea în revendicare este cel mai specific mijloc juridic de apărare a dreptului de proprietate, pentru că prin această acţiune proprietarul poate să obţină restituirea bunului proprietatea sa de la cel care îl deţine fără drept.
Pentru înlăturarea oricărei atingeri aduse dreptului său şi asigurarea exercitării lui în condiţii normale, proprietarul poate formula şi alte acţiuni care, deşi nu se întemeiază direct pe dreptul de proprietate, ci pe un raport juridic obligaţional (contract, delict, îmbogăţire fără justă cauză, acţiune în anularea actelor juridice) în mod indirect apără şi dreptul de proprietate, dacă raportul juridic obligaţional este legat de dreptul real.
În prezenta cauză însă, reclamantul a formulat acţiunea de evacuare, invocând dreptul său de proprietatea asupra imobilului, iar pârâtul i-a negat dreptul, susţinând că imobilul aparţine domeniului public al municipiului Calafat, conform HG nr. 965/2002.
Din anexa 4, poziţia 430, publicată în M. Of. nr. 687 bis nu rezultă că bunul care face obiectul procesului este socotit ca fiind proprietatea statului, cum susţine recurentul.
Bunul fiind inclus în domeniul public al municipiului Calafat, dreptul de proprietate publică aparţine, conform art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, municipiului ca unitate administrativ teritorială, iar pârâtul Consiliul local Călăraşi, parte în acest litigiu referitor la dreptul de proprietate asupra bunului, drept invocat de reclamant, conform art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 a arătat cine este titularul dreptului de proprietate, stabilit prin Hotărâre de Guvern şi cu ce titlu este deţinut bunul de biblioteca orăşenească. De altfel conform art. 12 alin. (5) din lege, în litigiile care privesc dreptul de proprietate publică al municipiului, titularul dreptului este reprezentat de consiliul local.
De aceea, soluţia respingerii acţiunii de evacuare este legală, deoarece atunci când ambele părţi invocă un drept de proprietate asupra aceluiaşi bun, trebuie să se procedeze la compararea titlurilor ce se opun, aşa cum a cerut intimatul-pârât, comparare care nu este posibilă în acţiunea de evacuare.
Pentru considerentele expuse, va fi respins recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul F.Ş. împotriva deciziei nr. 441 din 11 decembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2888/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 249/2005. Civil → |
|---|
