ICCJ. Decizia nr. 2639/2005. Civil. încheiere sedinta. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2639

Dosar nr. 2320/2005

Şedinţa publică din 4 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Târgu-Mureş, sub nr. 2057/2004, P.A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 682/R din 8 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, în dosarul nr. 1282/2004.

Printr-o altă cerere înregistrată tot la Curtea de Apel Târgu-Mureş, sub nr. 2154/2004, V.R. şi R.V. au cerut revizuirea aceleiaşi decizii nr. 682/R din 8 octombrie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.

Constatând că au fost înregistrate două cereri de revizuire a aceleiaşi hotărâri judecătoreşti, la termenul de la 9 decembrie 2004, stabilit pentru judecarea dosarului nr. 1154/2004, completul de judecată a dispus, prin încheiere, în conformitate cu prevederile art. 164 alin. (3) C. proc. civ., amânarea cauzei la 11 ianuarie 2005 în vederea discutării conexării cu dosarul 2057/2004.

Revizuienţii V.R. şi R.V. au înregistrat, la 14 decembrie 2004, recurs împotriva încheierii din 9 decembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, în dosarul nr. 2154/2004.

Recursul declarat nu este admisibil.

Potrivit art. 328 C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, iar dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul.

Decizia nr. 682/R din 8 octombrie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, a cărei revizuire s-a cerut, este irevocabilă. Revizuirea cerută de P.A., V.R. şi R.V. s-a cerut pentru alte motive decât hotărâri potrivnice.

Atâta vreme cât hotărârea atacată cu revizuire este irevocabilă, nici hotărârea ce va fi dată asupra revizuirii nu este supusă căii de atac a recursului. În consecinţă, dacă hotărârea ce va fi dată asupra revizuirii nu este supusă căii de atac a recursului atunci nici încheierea premergătoare, prin care procesul a fost amânat de la 9 decembrie 2004 la 11 ianuarie 2005 în vederea discutării conexării, nu este supusă acestei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâţii V.R.R. şi R.V. împotriva încheierii din 9 decembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, în dosarul nr. 2154/2004.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2639/2005. Civil. încheiere sedinta. Recurs