ICCJ. Decizia nr. 2694/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2694
Dosar nr. 4656/200.
Şedinţa publică din 6 aprilie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă constată;
Prin cererea înregistrată la 26 aprilie 2001 astfel cum a fost precizată reclamanta G.S.R. a chemat în judecată pârâţii Municipiul Bucureşti, SC A.V.L. Berceni SA şi T.I. şi T.L.A., cerând să fie obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul nr. 5 situat în municipiul Bucureşti, şi totodată să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1141 din 12 decembrie 1996 încheiat de SC A.V.L. Berceni SA şi pârâtul T.I. cu consecinţa evacuării acestuia din urmă din imobil.
În motivarea cererii reclamanta arată că imobilul în litigiu, naţionalizat în baza Decretului nr. 921/1950, a fost retrocedat în proprietate autoarei sale, prin sentinţa civilă nr. 3819 din 23 mai 1997 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
Cum titlul autoarei sale este preferabil celui invocat de pârâtul T.I., contractul de vânzare-cumpărare invocat de acesta fiind încheiat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 reclamanta solicită admiterea şi petitelor 2 şi 3 din cererea dedusă judecăţii.
Pârâţii T.I. şi L.A. au cerut respingerea acţiunii invocând că au încheiat contractul a cărei nulitate se solicită a se constatat cu bună credinţă, în condiţiile impuse de Legea nr. 112/1995 în raport de dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este valabil.
Prin sentinţa civilă nr. 11114 din 20 septembrie 2001 Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a admis acţiunea reclamantei şi în consecinţă a obligat pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul situat la adresa menţionată.
Prin aceeaşi sentinţă s-a depus evacuarea pârâţilor T.I. şi T.L.A. din imobil şi a fost respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1141 din 12 decembrie 1996.
În motivarea sentinţei s-a reţinut, că urmare a comparării titlului deţinut de autoarea reclamantei, anume contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 26 ianuarie 1928 şi cel invocat de pârâţi, preferabil este cel dintâi întrucât provine de la adevăratul proprietate, în timp ce cel de-al doilea de la Statul Român care dobândise prin naţionalizare, operaţiune care s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă ce a fost nelegală.
Reţine prima instanţă că în operaţiunea de comparare a titlurilor este suficientă să se stabilească preferabilitatea acestora nemaifiind necesară constatarea nulităţii celui ce nu este considerat preferabil, caz în care se impune respingerea cererii în constatarea nulităţii absolute a titlului invocat de pârâţi.
Cum acţiunea în revendicare formulată de reclamantă este, în baza art. 680 C. civ., fondată prima instanţă constată că se impune admiterea acesteia precum şi evacuarea pârâţilor T. din imobil.
Prin Decizia civilă nr. 1422/A din 17 iunie 2002 Tribunalul Bucureşti a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţii T., pentru aceleaşi considerente de drept şi de fapt reţinute de prima instanţă.
Prin Decizia civilă nr. 2635 din 28 noiembrie 2002 Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul declarat de pârâţii T.I. şi T.A., a modificat Decizia recurată, a admis apelul declarat de pârâţi şi a schimbat, în tot sentinţa judecătoriei în sensul că a respins acţiunea reclamantei ca nefondată.
În motivarea deciziei s-a reţinut că atâta timp cât în cauză nu s-a făcut dovada contrarie pârâţii T., în calitate de cumpărători şi vânzătoarea SC A.V.L. Berceni SA sunt prezumaţi a fi fost de bună credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărei nulitate se cere a se constata, caz în care, în raport de dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este valabil încheiat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie invocând incidenţa art. 330 pct. 1 C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată că astfel cum s-a statuat în practica judiciară adevăratul proprietar, cum este şi cazul reclamantei în speţă, poate solicita acţiunea în revendicare împotriva terţului achizitor al bunului proprietatea sa, caz în care buna credinţă la momentul dobândirii de acesta este irelevantă nefiind aptă să creeze un regim privilegiat subdobânditorului, chiar dacă se află în posesia bunului.
Se susţine, totodată, că împrejurarea că pârâţii s-ar fi aflat într-o eroare comună şi invincibilă cu privire la calitatea vânzătorului, presupus proprietar al terenului vândut nu putea fi prezumată doar prin reţinerea faptului că la momentul perfectării vânzării nu se afla pe rolul instanţelor în litigiu privitor la bun.
Dimpotrivă, se apreciază că pârâţii T., subdobânditori ai bunului, cu minime diligenţe puteau să cunoască situaţia juridică a imobilului care, de altminteri, era prezentată în nota de caracteristici aflată la dosarul de evaluare întocmit de vânzătoare ca depusă în apel, fila 34.
Totodată, se apreciază că interpretarea dată de instanţa de recurs dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, este contrară art. I din Protocolul nr. 1 adiţional Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
De asemenea, se invocă încălcarea şi a art. 6 din Convenţie şi a art. 21 din Constituţia României.
Analizând recursul în anulare dedus judecăţii, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În drept, instanţele judecătoreşti au obligaţia de a se pronunţa asupra obiectului cererii deduse judecăţii .
Dacă formulările reclamantei sunt confuze şi împiedică determinarea fie a obiectului fie a temeiului juridic al cererii de chemare în judecată instanţa are obligaţia, respectând regula dezbaterilor contradictorii, să ceară precizările necesare.
În speţă, reclamanţii au cerut, printre altele să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1141 din 12 decembrie 1996 intervenit între SC A.V.L. Berceni SA şi pârâţii T.I. şi T.L.A. invocând principiul potrivit căruia desfiinţarea actului iniţial atrage şi anularea actului subsecvent, pârâţii T. apărându-se în sensul invocării bunei lor credinţe la momentul încheierii contractului.
Acest capăt de cerere era prejudicial soluţionării acţiunii în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., acţiune în cadrul căreia reclamanta solicita a se proceda la o comparare a titlurilor autorilor fiecărei părţi pentru a se stabili dreptul cărui autor este mai preferabil.
Ordinea soluţionării a celor două capete de cerere se impune şi ca un aspect de logică juridică, întrucât nu se poate proceda la compararea a două drepturi de proprietate, unul izvorând dintr-un act juridic valabil iar celălalt dintr-un act juridic lovit de nulitate.
Or, instanţele de fond, apreciind ca prejudicial capătul de cerere referitor la revendicare i-au acordat preferinţă, nefiind preocupate în a administra probe cu privire la buna credinţă a subdobânditorilor T. la momentul încheierii contractului de vânzare invocat drept titlu în apărare, capăt de cerere pe care l-au respins, fără o verificare în fond, doar ca o consecinţă a soluţiei adoptate asupra cererii de revendicare.
Or, analizarea pentru prima oară, în recurs a capătului de cerere privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare şi a apărării referitoare la buna credinţă a subdobânditorilor T., cu consecinţa reţinerii a incidenţei dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 s-a realizat de încălcarea principiului dublului grad de jurisdicţie, părţile fiind private în a-şi face apărările referitoare la această cerere.
Aşa fiind, în raport şi de dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., constatând că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite fapt care a condus la o încălcare esenţială a legii ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei de fond, Înalta Curte va admite recursul în anulare, va casa deciziile date de curtea de apel şi de tribunal precum şi sentinţa judecătoriei şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi judecătorie.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va analiza prejudicial, capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare contestat şi, în raport de soluţia dată asupra acestuia, va proceda la soluţionarea celorlalte cereri formulate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 2635 din 28 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia recurată precum şi Decizia nr. 1422/A din 17 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi sentinţa civilă nr. 11114 din 20 septembrie 2001 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi judecătorie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 6 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2748/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2744/2005. Civil → |
|---|
