ICCJ. Decizia nr. 2655/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2655
Dosar nr. 4651/200.
Şedinţa publică din 4 aprilie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 martie 1999, la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, reclamanţii G.E.G.E. şi G.G.L.G. au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti solicitând ca pârâtul să fie obligat să restituie reclamanţilor imobilul, teren şi construcţie, situat în Bucureşti.
În cuprinsul acţiunii reclamanţii au arătat că imobilul a fost proprietatea pârâţilor lor iar pârâtul îl deţine fără titlu.
Judecătoria sectorului 2 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 1158 din 2 februarie 2000, a respins acţiunea ce neîntemeiată, cu motivarea că imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, prin naţionalizare, iar reclamanţii nu au dovedit că au fost încălcate dispoziţiile respectivului decret de naţionalizare.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V–a, prin Decizia nr. 985/A din 14 aprilie 2000, a admis apelul declarat de reclamanţi, a desfiinţat sentinţa civilă nr. 1158/2000 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi judecătorii.
În rejudecare, reclamanţii şi-au precizat acţiunea în sensul că înţeleg să se judece cu Municipiul Bucureşti, prin primarul general, în locul Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi de asemenea au chemat în judecată, în calitate de pârâtă şi A.P.P.S. RA.
Pârâta A.P.P.S. RA a depus la dosar cerere de arătare a titularului dreptului, respectiv a Ministerului Finanţelor Publice, care a fost introdus în cauză în calitate de pârât.
Rejudecând procesul, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 11250 din 29 noiembrie 2001, a admis acţiunea, a constatat că reclamanţii sunt proprietarii imobilului şi a obligat pârâţii să lase reclamanţilor, în deplină proprietate şi posesie, imobilul de la adresa menţionată.
Hotărând astfel, judecătoria a reţinut că fostul proprietar G.G. (tatăl reclamanţilor) era avocat şi apoi salariat la diferite instituţii de stat, astfel încât era exceptat de la naţionalizarea reglementată prin Decretul nr. 92/1950, iar reclamanţii, dovedindu-şi calitatea de moştenitori, sunt în prezent proprietarii imobilului aflat în litigiu.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V–a, prin Decizia nr. 878 din 15 mai 2002, a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins acţiunea îndreptată împotriva acestui pârât, pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Apelurile declarate de A.P.P.S. RA şi Ministerul Finanţelor Publice au fost respinse ca nefondate, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, prin Decizia nr. 2664 din 28 noiembrie 2002, a respins ca nefondate recursurile declarate de A.P.P.S. RA şi de Ministerul Finanţelor Publice cu aceeaşi motivare, dezvoltată şi de instanţa de apel, în sensul că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, deoarece fostul proprietar (autorul reclamanţilor) a fost avocat şi ulterior pensionar, aşa încât, potrivit art. 2 din Decretul nr. 92/1950, era exceptat de la naţionalizare.
La 28 august 2003, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, invocând dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 11250/2001 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, deciziei civile nr. 878/2002 a Tribunalului Bucureşti şi deciziei civile nr. 1664/2002 a Curţii de Apel Bucureşti şi deciziei civile nr. 1664/2002 a Curţii de Apel Bucureşti solicitând casarea celor trei hotărâri judecătoreşti şi trimiterea cauzei la prima instanţă spre rejudecare.
În considerentele recursului în anulare s-a arătat, în esenţă, că cele trei hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, deoarece instanţele au examinat numai valabilitatea titlului autorilor reclamanţilor, dar nu au analizat valabilitatea titlului statului, care a preluat imobilul în temeiul Decretului nr. 92/1950 şi a HG nr. 854/2000, fiind necesară o comparare a celor două titluri.
S-a mai susţinut, prin recursul în anulare, că instanţele au apreciat eronat, că imobilul nu figurează pe listele anexă ale Legii nr. 213/1998, de vreme ce a fost depusă la dosar HG nr. 854/2000.
Prin adresa înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 15 ianuarie 2004, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a retras recursul în anulare.
La 8 martie 2004, Asociaţia 21 Decembrie 1989 Bucureşti, cu sediul în imobilul aflat în litigiu, a înregistrat cerere de intervenţie în interesul pârâtei A.P.P.S. RA Bucureşti, cerere care a fost încuviinţată în principiu prin încheierea din 12 octombrie 2004.
Cu toate că era deja înregistrată cererea de intervenţie accesorie formulată de Asociaţia 21 Decembrie 1989 Bucureşti, 27 membri ai acestei asociaţii au înregistrat, în nume propriu, la 8 octombrie 2004, o altă cerere de intervenţie tot în interesul pârâtei A.P.P.S. RA Bucureşti.
Constatând că a fost înregistrată cererea de retragere a recursului în anulare, pârâta A.P.P.S. RA a cerut, la 6 octombrie 2004, în temeiul art. 330 C. proc. civ., continuarea judecăţii.
La 7 octombrie 2004, a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o nouă cerere a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care renunţă la cererea de retragere a recursului în anulare.
Potrivit art. 3304 C. proc. civ. în vigoare la data la care hotărârea judecătorească atacată cu recurs în anulare a rămas irevocabilă, până la închiderea dezbaterilor procurorul general îşi poate retrage motivat recursul în anulare. În acest caz, părţile din proces pot cere continuarea judecăţii.
Retragerea recursului în anulare este un act unilateral de voinţă, act care, de îndată ce a fost înregistrat la instanţa competentă, nu mai poate fi revocat şi nici nu se poate renunţa la cererea de retragere.
Renunţarea la cererea de retragere a recursului în anulare ar echivala cu declararea din nou a acestei căi extraordinare de atac, dar aceasta nu este posibilă deoarece dispoziţiile art. 330–3304 C. proc. civ., care reglementau recursul în anulare, au fost abrogate prin OUG nr. 58/2003 publicată în M. Of. nr. 460 din 28 iunie 2003, care a început să se aplice la 60 de zile de la data publicării în M. Of.
În consecinţă se va lua act de retragerea recursului în anulare.
Cum, până la închiderea dezbaterilor, pârâta A.P.A.P.S. RA a cerut continuarea judecăţii va fi admisă, această cerere, ca şi intervenţia făcută de Asociaţia 21 Decembrie 1989 Bucureşti în interesul acestei părţi şi va fi examinată legalitatea hotărârilor judecătoreşti menţionate mai sus.
Potrivit art. 1 C. proc. civ., aşa cum erau în vigoare atât la data înregistrării cererii de chemare în judecată cât şi la data pronunţării, în cauză, a hotărârilor judecătoreşti, judecătoriile judecau, în primă instanţă, printre altele, procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare care să nu depăşească 1 miliard lei.
Printre probele administrate nu a fost şi o expertiză tehnică menită să evalueze imobilul în litigiu cu toate că, aşa cum rezultă din acte construcţia este impunătoare şi de mare valoare, amplasată pe un teren suficient de întins, situat în centrul Capitalei.
Chiar în situaţia în care părţile nu au cerut, instanţele înaintea cărora s-a desfăşurat cercetarea judecătorească erau obligate să pună în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize tehnice prin care să fie stabilită valoarea obiectului litigiului, deoarece normele juridice care reglementează competenţa după materie sunt imperative.
Cum, în cauză, nu au fost administrate toate probele necesare stabilirii complete şi corecte a situaţiei de fapt, vor fi casate cele trei hotărâri judecătoreşti criticate şi va fi trimis dosarul spre rejudecare aceleiaşi judecătorii.
În situaţia în care, prin completarea probelor, se va stabili că valoarea imobilului aflat în litigiu depăşeşte valoarea până la care judecătoriile au competenţa materială de a judeca în primă instanţă, va fi declinată competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tot prin expertiza trebuia identificat cu precizie imobilul revendicat de reclamanţi.
Această identificare era necesară pentru a verifica apărările pârâtei făcute atât în faţa primei instanţe, cât şi prin motivele de apel că actele de proprietate depuse de reclamanţi la dosar nu sunt edificatoare pentru identificarea imobilului revendicat de reclamanţi.
Direcţia de evidenţa proprietăţii din Primăria Municipiului Bucureşti, nu a precizat cu claritate că imobilul din actul dotal autentificat sub nr. 21192/1927 şi din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 40049/1940 (acte menţionate de reclamant) situat în str. B. nr. 24 Bis este acelaşi cu imobilul din str. B. nr. 24 A, acesta din urmă fiind revendicat.
În actele de proprietate mai sus specificate nu sunt prevăzute nici suprafaţa imobilului, nici vecinătăţile exacte şi nici suprafaţa terenului astfel încât, în situaţia admiterii acţiunii, să fie retrocedat imobilul ce a aparţinut autorilor lor.
Nici adresele nr. 36336/8642 din 19 mai 2003 a Direcţiei Patrimoniu Evidenţa Proprietăţi, cadastru din Primăria Municipiului Bucureşti şi nr. 10070 din 30 iunie 2003 a Direcţiei Impozite şi Taxe Locale a sectorului 1 Bucureşti, depuse la dosar, nu sunt suficient de lămuritoare pentru identificarea imobilului ce a aparţinut autorilor reclamanţilor.
Expertul tehnic urmează să se pronunţe după examinarea actelor dosarului, a actelor aflate în posesia părţilor şi a măsurătorilor ce vor fi făcute pe teren.
Numai după completarea probelor în sensul arătat şi după examinarea, prin coroborare, a întregului material probator, instanţa va putea hotărî, în cunoştinţă de cauză, cu privire la acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi.
Cu privire la cererea de intervenţie formulată de persoanele fizice, membre ale Asociaţiei 21 Decembrie 1989, se constată că fiecare din aceste persoane nu justifică vreun interes pentru a sprijin apărarea pârâtei A.P.P.S. RA Bucureşti, motiv pentru care cererea acestor persoane va fi respinsă. Interesul de a sprijini apărarea pârâtei a fost justificat de Asociaţia 21 Decembrie 1989 care are sediul în imobilul aflat în litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 1664 din 28 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, deciziei nr. 878 din 15 mai 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V–a civilă, şi sentinţei civile nr. 11250 din 29 noiembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
Admite cererea de continuare a judecăţii formulată de Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat.
Admite cererea de intervenţie formulată de Asociaţia 21 Decembrie 1989 Bucureşti în interesul pârâtei A.P.P.S.
Casează hotărârile judecătoreşti menţionate mai sus şi trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
Respinge cererea de intervenţie în interesul A.P.P.S. formulată de persoanele fizice membre ale Asociaţiei 21 Decembrie 1989 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2744/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2639/2005. Civil. încheiere sedinta. Recurs → |
|---|
