ICCJ. Decizia nr. 2722/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 2 iulie 2002 reclamanta V.I. a chemat în judecată pe pârâții I.S., I.I., I.S. jr., I.G. și I.M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să-i lase în deplină proprietate suprafața de 0,06 ha teren înscris în C.F. Moisei nr. 5276 nr. top 5753/a/1 ce face parte dintr-o suprafață totală de 1525 mp.
Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Vișeu de Sus, prin sentința civilă nr. 2900 din 14 noiembrie 2002, a admis acțiunea și a obligat pe pârâți să predea reclamantei în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 704 mp teren situat în comuna Moisei, identificată în C.F. 5276 nr. top 5753/a/1, cu motivarea că s-a avut în vedere raportul de expertiză tehnico - judiciară, efectuat în cauză către instanța de fond.
Apelul declarat de pârâți împotriva acestei sentințe a fost admis de Tribunalul Maramureș, secția civilă, care, prin decizia nr. 320/A din 4 iunie 2003, a schimbat în tot hotărârea Judecătoriei Vișeu de Sus, în sensul că a respins acțiunea în revendicare promovată de reclamantă.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a administrat noi probatorii, inclusiv o nouă expertiză tehnico - judiciară având în vedere că expertiza administrată la judecătorie a fost criticată ca fiind confuză și că nu lămurea pe deplin cauza și raporturile dintre părți. Din raportul de expertiză întocmit la solicitarea tribunalului, s-a tras concluzia că pârâții nu ocupă suprafața de teren revendicată de reclamantă.
împotriva deciziei dată în apel a declarat recurs reclamanta V.I. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 2811/R din 27 noiembrie 2003, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia pronunțată de Tribunalul Maramureș și a reținut cauza pentru rejudecarea apelului în scopul de a se completa probatoriul cu înscrisuri și pentru a se întocmi un nou raport de expertiză, având în vedere că rapoartele de expertiză administrate anterior la solicitarea judecătoriei și a tribunalului au ajuns la concluzii ce nu se pot concilia.
Ulterior, după administrarea probatoriilor, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 951/A din 22 aprilie 2004, "a admis apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 2900 din 14 noiembrie 2002 a Judecătoriei Vișeu de Sus", hotărâre ce a fost schimbată în sensul că a fost respinsă acțiunea în revendicare promovată de reclamantă.
împotriva deciziilor date de Curtea de Apel Cluj a declarat din nou recurs reclamanta V.I.
Cu privire la admisibilitatea, în speță, a acestei ultime căi de atac, constată următoarele:
Din actele și lucrările dosarului, astfel cum au fost mai sus rezumate, rezultă că litigiul a fost soluționat în fond de Judecătoria Vișeu de Sus, iar apelul declarat de pârâți a fost judecat de Tribunalul Maramureș. împotriva deciziei dată în apel de tribunal, a declarat, un prim recurs, reclamanta. Investită cu soluționarea recursului, Curtea de Apel Cluj a admis această cale de atac exercitată de către una dintre părți și, pentru motive de netemeinicie (de greșită apreciere a probelor), motive care excedeau căii extraordinare de atac, a casat decizia dată în apel de Tribunalul Maramureș, a dispus readministrarea unor dovezi și reinvestindu-se, fără o justificare legală, de această dată, ca instanță de apel, a soluționat din nou apelul părților.
Cu alte cuvinte, casarea deciziei dată în apel de Tribunalul Maramureș, ca urmare a unui prim recurs declarat de reclamantă, nu a operat pentru considerente de necompetență materială a tribunalului, ci, exclusiv, pentru motive de netemeinicie. încălcând principiul ierarhiei căilor de atac, Curtea de Apel Cluj, după ce a soluționat calea extraordinară de atac (recursul) s-a reinvestit cu soluționarea unei căi ordinare de atac, ca instanță de apel, deschizând exercițiul și acestei din urmă căi, în ordinea lor inversă și nefirească, deoarece, decizia Tribunalului Maramureș, fiind susceptibilă numai de recurs, nu mai putea fi atacată și cu apel, indiferent care dintre părțile în proces au exercitat, succesiv, aceste căi de atac.
Deși evident nelegale, atât decizia prin care Curtea de Apel Cluj a admis recursul reclamantei și s-a autoinvestit apoi ca instanță de apel, cât și ultima decizie prin care aceeași instanță a soluționat, din nou, apelul pârâților, nu mai pot fi reformate în cel de al doilea recurs al reclamantei, deoarece se opune principiul procesual civil al unicității dreptului de a folosi o cale de atac.
în adevăr, dreptul de a exercita o cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează odată cu exercitarea lui. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una și aceeași cale de atac. în caz contrar, excepția puterii lucrului judecat va putea fi invocată de cel interesat sau de instanța din oficiu spre a anihila calea de atac inadmisibilă. Regula enunțată are în vedere chiar ipoteza în care termenul pentru declararea căii de atac nu s-ar fi împlinit la data formulării celei din urmă cereri.
Pe cale de consecință, odată declarat, recursul îndreptat împotriva deciziei dată în apel de Tribunalul Maramureș, s-a epuizat prin simplul fapt al exercițiului său și chiar dacă instanța de recurs a soluționat, greșit, litigiul și ca instanță de apel, reclamanta nu mai are dreptul de a se mai judeca de două ori în aceeași cale de atac, așa încât cel de al doilea recurs va fi privit printr-un fine de inadmisibilitate.
întrucât, în speță, judecătoria a soluționat cauza ca instanță de fond, tribunalul ca instanță de apel, iar Curtea de Apel Cluj ca instanță de recurs, se constată că înalta Curte de Casație și Justiție nu are nici competența materială funcțională de a soluționa vreo altă cale de atac de reformare împotriva hotărârilor date de Curtea de Apel Cluj, fiind indiferentă calificarea pe care această din urmă instanță a dat-o căii de atac exercitată de reclamantă.
în consecință, recursul a fost respins ca inadmisibil.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2688/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2729/2005. Civil → |
|---|
