ICCJ. Decizia nr. 2786/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2786
Dosar nr. 11234/200.
Şedinţa publică din 7 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1672 din 5 septembrie 2003, Judecătoria Turnu Măgurele a admis acţiunea pentru evacuare formulată de reclamantul N.M., în contradictoriu cu pârâţii D.A. şi D.I. şi pe cale de consecinţă: a dispus evacuarea pârâţilor din imobilul proprietatea reclamantului situat în Turnu Măgurele, Judeţul Teleorman, a respins ca nefondată cererea reconvenţională.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 17 ianuarie 2001 între pârâta D.A. în calitate de vânzătoare şi reclamantul N.M. în calitate de cumpărător a intervenit un contract de vânzare-cumpărare, care a avut ca obiect apartamentul situat în Turnu Măgurele. Că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă, prin Decizia civilă nr. 175 din 2 februarie 2004 a respins apelul declarat de pârâţii D.I. şi D.A. împotriva sentinţei civile nr. 1672 din 5 septembrie 2003 a Judecătoriei Turnu Măgurele, în contradictoriu cu reclamantul N.M.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut în esenţă că pârâta D.A. a împrumutat conform contractului de împrumut cu garanţie imobiliară nr. 468 din 8 iunie 2000, de la reclamantul N.M. suma de 82.500.000 lei cu termen de scadenţă în 6 luni. Că, actul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat de către pârâţi, s-a încheiat ulterior contractului de împrumut, respectiv la data de 17 ianuarie 2001, cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege.
Împotriva deciziei civile mai sus menţinută au declarat recurs pârâţii D.I. şi D.A., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru următoarele considerente.
- Instanţele în mod greşit au respins proba cu martori propuşi pentru a se face dovada că actul de vânzare-cumpărare din 17 ianuarie 2001, a fost incident cu încălcarea legii, de vreme ce art. 1191 alin. ultim C. civ., prevede că părţile pot conveni să facă dovada cu martori cu privire la drepturile subiective civile de care ele dispun. Mai mult, actul de vânzare-cumpărare mai sus menţionat este opozabil lui D.A. şi prin urmare, poate să-l combată prin orice mijloc de probă, inclusiv proba cu martori.
- Reclamantul nu a plătit suma în lei prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare, convenţia părţilor a fost ca actul respectiv să fie contract de garanţie, iar nu unul de vânzare-cumpărare.
Recursul nu este fondat.
La data de 17 ianuarie 2001, între pârâta D.A. în calitate de vânzător, pe de o parte, şi reclamantul N.M. în calitate de cumpărător, pe de altă parte, a intervenit un contract de vânzare-cumpărare, în sensul că pârâta a înstrăinat reclamantului imobilul (apartamentul nr. 12) situat în municipiul Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, în schimbul preţului de 97.500.000 lei (82.500.000 lei + 15.000.000 lei), contract de vânzare-cumpărare f. 9 dosar fond (1130/2003 al Judecătoriei Turnu Măgurele.
Contractul de vânzare-cumpărare mai sus menţionat a fost încheiat cu respectarea condiţiilor de fond prevăzute de art. 948 C. civ., respectiv: capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţii ce se obligă, un obiect determinat, o cauză licită.
În conformitate cu prevederile art. 1303, preţul vânzării trebuie să fie serios şi determinat de părţi.
Susţinerea pârâţilor în sensul că reclamantul nu a achitat contravaloarea apartamentului, nu poate fi reţinută deoarece din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare din 17 ianuarie 2001 rezultă că pârâta D.A., cea care a fost proprietara exclusivă a imobilului înstrăinat, a primit de la cumpărător suma de 97.500.000 lei.
De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia înţelegerea părţilor a fost ca actul de vânzare încheiat la data de 17 ianuarie 2001, să fie contract de garanţie şi nu unul de vânzare-cumpărare, deoarece pârâţii nu au putut dovedi existenţa unui alt înscris cu care să facă dovada celor susţinute.
De altfel, la data de 8 iunie 2000 între reclamantul N.M. şi pârâta D.A., a intervenit un contract de împrumut cu garanţie imobiliară pentru suma de 82.500.000 lei cu termen scadent de 6 luni, f. 16 dosar fond.
Instanţele au făcut o aplicare corectă şi a prevederilor art. 1191 C. civ., potrivit căruia dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată, atunci când au respins proba cu martori solicitată de pârâţi pentru a face dovada că în cauză este vorba de un contract de garanţie şi nu de contract de vânzare-cumpărare.
Art. 1191 alin. ultim C. civ., invocat de pârâţi în motivele de recurs, poate fi analizat numai în contextul articolelor pe care le indică şi nu separat de acestea.
Pentru toate aceste considerente Înalta Curte susţine că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi în consecinţă se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţi împotriva deciziei civile nr. 175 din 2 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti.
În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi vor fi obligaţi la plata sumei de 10.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată faţă de pârâtul-intimat N.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii D.I. şi D.A. împotriva deciziei nr. 175 din 2 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă.
Obligă pârâţii la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantul N.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2758/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9171/2005. Civil → |
|---|
