ICCJ. Decizia nr. 2788/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 7 noiembrie 2003, Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat, potrivit prevederilor art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 republicată, art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la momentul respectiv, recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 1911 din 23 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
S-a susținut că decizia criticată a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Au fost atașate dosarele cu nr. 8006/2002 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, nr. 1352/2002 și nr. 4176/2002 ale Tribunalului Vâlcea, din examinarea cărora înalta Curte reține următoarele:
Prin acțiunea adresată Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamantul D.T. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu și ca reprezentant al U.M. 1741 Râmnicu Vâlcea, obligarea acestuia la plata sumei de 29.300.000 lei, actualizată la zi prin aplicarea indicelui de inflație, reprezentând diferență de impozit reținută în mod nelegal.
în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 1 februarie 2000 a fost trecut în rezervă cu drept de pensie în baza art. 85 lit. e) din Statutul cadrelor militare, pentru limită de vârstă iar conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 era îndreptățit la un ajutor neimpozabil, în raport de solda lunară brută; în mod nejustificat însă aceste drepturi au fost impozitate, astfel încât se impune restituirea sumelor reținute ilegal.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, cu motivarea că sumele cuvenite reclamantului au fost virate la bugetul de stat. La rândul său, Ministerul Finanțelor Publice a chemat în garanție Municipiul Râmnicu Vâlcea și Consiliul Județean Vâlcea.
Prin sentința civilă nr. 6795 din 8 octombrie 2002, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a respins acțiunea ca nefondată și cererile de chemare în garanție ca rămase fără obiect, cu motivarea că impozitarea ajutorului bănesc s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.
Recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 1911 din 23 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Vâlcea; a fost modificată în parte sentința în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 58.307.000 lei reprezentând contravaloarea impozitului reținut în mod nejustificat.
Instanța de recurs a reținut în esență că ajutorul pentru trecerea în rezervă nu intră în categoria surselor supuse impozitării, în speță fiind incidente dispozițiile art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999, completate cu prevederile art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999.
Prin recursul în anulare s-a susținut că acest punct de vedere este greșit deoarece, sub un prim aspect, ajutoarele calculate în raport cu solda brută nu sunt exceptate expres de la impozitare ci urmează regimul juridic de drept comun, fiind venituri impozabile în condițiile art. 4 și art. 23 din O.G. nr. 73/1999.
Pe de altă parte, plățile compensatorii nu sunt menționate expres în nici un act normativ ca fiind exceptate de la impozitare, astfel că și din acest punct de vedere soluția dată în recurs este greșită.
Pe parcursul soluționării recursului în anulare intimatul pârât Ministerul Apărării Naționale a formulat în temeiul art. 4042C. proc. civ. cerere de restabilire a situației anterioare executării.
Intimatul reclamant D.T. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului în anulare ca nefondat.
Recursul în anulare nu este întemeiat.
Principala teză a recursului în anulare, potrivit căreia O.G. nr. 73/1999 a abrogat dispozițiile Legii nr. 138/1999 este principial greșită O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit are caracterul unei reglementări generale, dat fiind domeniul său de aplicare, în timp ce Legea nr. 138/1999, anterioară, constituie o normă specială.
Regula de interpretare specialia generalibus derogat a fost aplicată corect de către tribunal în lipsa unei abrogări exprese iar concluzia este că singurul text aplicabil în cauză este cel al art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, care exceptează de la plata impozitului ajutorul bănesc cuvenit reclamantului la data trecerii în rezervă.
Această normă specială se completează de altfel cu dispozițiile art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999, potrivit cărora "nu sunt venituri impozabile și nu se impozitează ajutoarele_".
Este reală împrejurarea că art. 31 din Legea nr. 138/1999 a fost modificat prin O.U.G. nr. 136/2000 privind modul de stabilire a plăților compensatorii și ajutoarelor ce se acordă personalului militar dar aceasta a întrat în vigoare abia la 22 septembrie 2000, mult după nașterea dreptului reclamantului, la 31 ianuarie 2000, sub imperiul vechii reglementări (tempus regit actum).
în consecință, cum decizia atacată este în întregime legală și temeinică, recursul în anulare a fost respins ca nefondat conform prevederilor art. 3303 alin. (1) raportat la art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2906/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2723/2005. Civil → |
|---|
