ICCJ. Decizia nr. 2978/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 778 din 25 septembrie 2003, Tribunalul Hunedoara a respins ca nefondată acțiunea introdusă de reclamantul T.L. împotriva pârâtei E.M. Lonea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cerere, așa cum a precizat-o ulterior, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 100 milioane lei, reprezentând contravaloarea unui teren în suprafață de 680 mp, preluat de stat prin Decizia nr. 87/1985.
Prin dispoziția nr. 200 din 3 martie 2003, emisă de C.N.H. SA, E.M. Lonea, s-a respins cererea de restituire în natură a terenului înscris în C.F. 2505 Petrila, în suprafață de 650 mp, propunându-se reclamantului să opteze pentru măsuri reparatorii prin echivalent.
Imobilul preluat de la reclamant avea o altă destinație decât aceea de locuință, motiv pentru care, conform Legii nr. 10/2001, nu are dreptul la despăgubiri bănești, ci la măsuri reparatorii prin echivalent.
Apelul declarat de reclamant a fost respins prin decizia civilă nr. 518/A din 16 decembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.
Instanța de apel a reținut că, potrivit art. 11 din Legea nr. 10/2001, atunci când restituirea în natură a imobilelor cu altă destinație decât aceea de locuință nu mai este posibilă, reclamantul poate alege între celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege. în situația dată, nu există posibilitatea acordării de despăgubiri bănești.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, fără a indica vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recursul este nul.
Potrivit dispozițiilor art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor.
Conform art. 306 alin. (3) din același cod, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
Soluțiile ambelor instanțe au vizat faptul că reclamantul nu poate beneficia conform legii de despăgubiri bănești, ci doar de măsuri reparatorii prin echivalent.
în recursul declarat, reclamantul arată doar că instanțele, deși au recunoscut că are dreptul la măsuri reparatorii, nu au obligat unitatea să-i plătească despăgubirile, neformulând nici o critică cu privire la legalitatea deciziei atacate.
Se constată, așadar, că recursul cuprinde o simplă afirmație, născută din confuzia pe care reclamantul o face între despăgubiri bănești și măsuri reparatorii prin echivalent, afirmație ce nu permite încadrarea în nici unul din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2003, aprobată prin Legea nr. 195/2004.
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte a constatat nul recursul declarat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3040/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3148/2005. Civil → |
|---|
