ICCJ. Decizia nr. 2570/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 1 aprilie 2003, reclamantul G.S.M., direct și prin reprezentantul Fundația A.M. Roșia Montană, a chemat în judecată pe Primarul comunei Roșia Montană, solicitând: anularea dispoziției nr. 197 din 26 februarie 2003, emisă de Primarul comunei Roșia Montană; să se constate preluarea abuzivă de către Statul Român a instalațiilor de șteampuri cu 12 săgeți și respectiv 9 săgeți aflate pe terenul proprietatea sa, distruse ca efect al naționalizării, potrivit Legii nr. 119/1948; acordarea despăgubirilor în bani de aproximativ 1,500 kg aur, prin acordarea de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, care să acopere această valoare; acordarea folosului de tras pentru acestea din 1948 până în prezent; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 320 din 4 iunie 2003, Tribunalul Alba a admis în parte contestația, a constatat preluarea abuzivă, fără titlu, de către Statul Român, a instalației de prelucrare a minereului (șteampuri cu 12 săgeți și respectiv 9 săgeți) aflate pe terenul proprietatea reclamantului, a anulat dispoziția atacată, a constatat că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri, respingând celelalte capete de cerere.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că antecesorii reclamantului au avut în proprietate, conform evidențelor de carte funciară, o instalație de prelucrare a minereurilor care a fost supusă naționalizării în temeiul art. 1 din Legea nr. 119/1948.
Reținând că art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 arată expres că imobilele naționalizate sunt considerate imobile preluate abuziv, tribunalul a concluzionat că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri prin echivalent, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Apărarea pârâtului, fundamentată pe dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a fost înlăturată, cu motivarea că această normă nu este incidentă în cauză, ea reglementând situația juridică a imobilelor prin destinație și nu a celor prin natura lor.
Instanța a mai reținut că reclamantul nu are dreptul nici la măsuri reparatorii, constând în acțiuni acordate la societățile comerciale, care au preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate sau la o altă societate comercială tranzacționată pe piața de capital, motivat de faptul că reclamantul nu a dovedit că este moștenitorul persoanelor care aveau calitatea de asociați ai persoanelor juridice naționalizate prin Legea nr. 119/1948.
S-a apreciat că în mod corect nu s-au acordat despăgubiri, reprezentând folosul de tras, deoarece Legea nr. 10/2001 nu prevede o astfel de măsură reparatorie.
împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâtul.
în esență, reclamantul a susținut că, întrucât instalațiile de prelucrare a minereurilor au fost bunuri imobile prin încorporare, iar preluarea și distrugerea lor s-a produs ca efect al naționalizării, se impunea acordarea de măsuri reparatorii pentru aceste bunuri, inclusiv a despăgubirilor pentru nefuncționarea acestor utilaje, pentru o perioadă de 53 de ani.
în dezvoltarea motivelor de apel, pârâtul a susținut că în mod eronat instanța a făcut trimitere la dispozițiile art. 2 alin. (2) din legea naționalizării, deoarece aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, instalațiile proprietatea antecesorilor reclamantului neservind la activitatea unei întreprinderi naționalizate. în consecință, imobilul nu a fost niciodată preluat abuziv de către stat, el fiind și în prezent în proprietatea persoanelor fizice.
Pârâtul a mai arătat că întrucât instalația de șteampuri este imobil prin destinație, în speță sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamantul nefiind îndreptățit la despăgubiri, pentru că nu a făcut dovada existenței faptice a acestuia.
Prin decizia civilă nr. 463/A din 4 decembrie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul formulat de reclamantul G.S.M. împotriva sentinței pronunțată de tribunal și a admis apelul declarat de pârâtul Primarul comunei Roșia Montană, a modificat sentința apelată, în sensul că a respins în întregime acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că deși instanța de fond a stabilit în mod corect că instalația de șteampuri ce a aparținut antecesorilor reclamantului a fost naționalizată abuziv, acesta nu este îndreptățit la despăgubiri, deoarece în speță sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Invocând dispozițiile art. 468 C. civ., instanța a considerat că instalația de șteampuri a avut caracterul unui bun imobil prin destinație, fiind un bun mobil prin natura lui, dar care, ca urmare a voinței proprietarului devine accesoriu al unui imobil prin natură, respectiv a terenului.
Curtea a învederat că dispozițiile art. 6 alin. (2) care reglementează situația juridică a imobilelor prin destinație (respectiv a utilajelor și instalațiilor) prevăd că în privința acestora se acordă măsuri reparatorii în situația în care se dovedește că au fost preluate, cu excepția cazului în care au fost înlocuite, casate sau distruse, context în care a apreciat că reclamantul nu a probat aceste împrejurări.
Reținând că reclamantul nu este îndreptățit la despăgubiri pentru instalația de șteampuri în temeiul Legii nr. 10/2001, instanța a apreciat că acesta nu este îndreptățit nici la primirea contravalorii beneficiului nerealizat pentru nefolosirea acestui bun.
Cât privește terenul pe care era amplasată instalația de șteampuri, instanța a precizat că acesta nu a ieșit niciodată din proprietatea reclamantului, nefăcând obiectul naționalizării.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 9, și 10 C. proc. civ.
Susține reclamantul că instanța de apel a pronunțat decizia depășindu-și atribuțiile puterii judecătorești, încălcând astfel formele de procedură sub sancțiunea nulității ei, deoarece:
- înscrierea în cartea funciară a instalației de șteampuri face irelevantă dovedirea de către reclamant a situației faptice actuale a existenței acesteia;
- instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 6 din Legea nr. 10/2001, deoarece instalația de șteampuri a devenit imobil prin încorporare și dat fiind faptul că a fost naționalizat și distrus ca efect al Legii nr. 119/1948, se impune acordarea și implicit obținerea de măsuri reparatorii;
Recursul este nefondat.
în primul rând, trebuie observat că reclamantul se referă în dezvoltarea motivelor de recurs, la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, motiv înscris în art. 304 pct. 4 C. proc. civ., însă criticile formulate nu fac posibilă încadrarea în acest motiv de recurs.
Dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., invocate de reclamant nu sunt incidente în cauză, neputându-se reține, atât din dispozitivul deciziei atacate cât și din cel al sentinței, că instanțele ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut. De fapt, reclamantul avansează acest motiv de recurs, fără a preciza în mod concret în ce constau cazurile de plus petita sau de extrapetita.
Pe de altă parte, înalta Curte nu poate verifica în ce măsură este fondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în condițiile în care reclamantul nu a indicat mijloacele de apărare sau dovezile administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, asupra cărora instanța nu s-a pronunțat.
Celelalte critici formulate de reclamant sunt subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, acestea vizând interpretarea greșită de către instanță a prevederilor art. 6 din Legea nr. 10/2001.
Susținerea potrivit căreia înscrierea în cartea funciară a existenței instalației de șteampuri este suficientă pentru acordarea măsurilor reparatorii este nefondată, în condițiile în care norma prevăzută la alin. (2) al art. 6 din Legea nr. 10/2001, vizează acordarea de măsuri reparatorii pentru utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul, cu excepția cazului în care acestea au fost înlocuite, casate sau distruse. Contrar susținerilor reclamantului, pentru acordarea măsurilor reparatorii, nu este suficientă dovedirea existenței bunurilor prevăzute la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, aceasta fiind condiționată de existența bunurilor la momentul intrării în vigoare a legii.
Ca atare, în mod corect instanța de apel a reținut că nefiind dovedită de către reclamant atât preluarea efectivă a instalației de șteampuri cât și existența acesteia, G.S.M. nu este îndreptățit la măsuri reparatorii. De altfel, însuși reclamantul, în cuprinsul motivelor de apel a arătat în mod explicit că instalația de șteampuri a fost distrusă.
în consecință, urmează a constata că soluția adoptată de instanță este în afara criticii.
De altfel, trebuie observat că dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, condiționează acordarea măsurilor reparatorii de preluarea utilajelor și instalațiilor odată cu imobilul, or, în speță, terenul proprietatea reclamantului nu a fost supus naționalizării.
Pentru considerentele ce preced, a fost respins recursul declarat de reclamantul G.S.M. direct și prin reprezentantul Fundația A.M. Roșia Montană.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2659/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2668/2005. Civil → |
|---|
