ICCJ. Decizia nr. 2659/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 28 noiembrie 2001, sub nr. dosar 29578/2001, reclamantul D.M.G. a chemat în judecată pe pârâta SC L. SA Iași solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea acesteia la a-l angaja pe postul de revizor contabil sau la a-i prezenta oficial motivele pentru care nu a fost angajat.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în urma anunțului publicitar dat de societatea pârâtă a depus la sediul acesteia o cerere de angajare și un C.V. și, ulterior, a susținut un test profesional, fiind singurul participant la concursul organizat, însă nu i-au fost comunicate oficial rezultatele testului.
De asemenea, reclamantul a mai arătat că, la intervenția sa telefonică, a fost anunțat neoficial, că nu poate fi angajat datorită unor referințe nefavorabile obținute de la fostul său loc de muncă. A susținut reclamantul și că, postul de revizor contabil a fost ocupat de o altă persoană ca urmare a organizării unui nou concurs, la o dată ulterioară.
Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 21214 din 16 octombrie 2002, a respins excepția de necompetență materială a instanței, invocată din oficiu, și a respins acțiunea formulată de reclamantul D.M.G., ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepția necompetenței materiale, că obiectul cauzei este obligația de a face, iar reclamantul, deși se referă la obligația pârâtei de a-i încheia un contract de muncă, are în vedere susținerea unui concurs prealabil, pentru care nu i-au fost comunicate rezultatele și, prin urmare, această situație nu se regăsește în teza avută în vedere de art. 67 lit. a) din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul nu a administrat probe în dovedirea celor susținute prin acțiunea introductivă, așa cum prevăd dispozițiile art. 1169 C. civ.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul D.M.G., arătând că, în mod neîntemeiat prima instanță a considerat că nu și-a dovedit cererea, întrucât a depus la dosar corespondența purtată cu pârâta, din care rezultă situația de fapt prezentată, iar proba cu interogatoriu, admisă de instanță, nu a putut fi administrată deoarece pârâta a refuzat să se prezinte.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 737 din 18 aprilie 2003, a anulat ca netimbrat apelul, reținând că reclamantul-apelant nu și-a îndeplinit obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru, atât pentru judecata în prima instanță, cât și pentru judecata în apel, potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, arătând că, în mod greșit, tribunalul a reținut că datorează taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, deoarece natura pricinii deduse judecății era de "litigiu de muncă" și, prin urmare, era scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin decizia civilă nr. 1040 din 9 septembrie 2003, Curtea de Apel Iași a admis recursul, reținând că în speță s-a făcut greșit aplicarea art. 20 din Legea nr. 146/1997 și a stabilit termen pentru rejudecarea apelului.
Ulterior, prin decizia civilă nr. 71 din 7 octombrie 2003, Curtea de Apel Iași a respins apelul declarat de reclamantul D.M.G., ca neîntemeiat.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut că acțiunea nu se subscrie dispozițiilor Legii nr. 168/1999, lege specială ce reglementează raporturile de muncă dintre salariați și unitățile la care sunt încadrați, de esență fiind existența unui contract individual de muncă, iar reclamantul nu se încadrează în categoria "salariați", așa încât prezenta cauză nu are caracterul unui "litigiu de muncă", ci este o obligație de a face.
De asemenea, curtea de apel a mai arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, reținându-se în mod corect, în motivarea acesteia, că reclamantul nu a produs dovezi în susținerea celor afirmate prin cererea de chemare în judecată.
împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului reclamantul D.M.G., reiterând în esență, prin motivele de recurs, susținerile din apel.
Recursul este nefondat.
Drepturile afirmate în justiție se întemeiază pe fapte și acte juridice a căror dovadă în proces se impune în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, iar potrivit art. 1169 C. civ., regulă de drept comun în materia probațiunii, cel ce face o afirmație în fața judecății, trebuie să o dovedească.
în speță, reclamantul nu a administrat probe în dovedirea celor susținute prin acțiunea introductivă, așa cum în mod corect au reținut instanțele de fond și apel.
Astfel, la cererea sa, reclamantul a atașat doar copii de pe două cereri adresate societății pârâte, prin care solicita precizări în legătură cu concursul susținut, acestea fiind practic singurele înscrisuri depuse la dosarul cauzei pe parcursul soluționării litigiului. Deși reclamantul a solicitat și administrarea unui interogatoriu pârâtei, probă ce a fost admisă de instanța de fond, acesta nu a formulat nici un interogatoriu pentru a fi administrat în cauză.
De asemenea, deși reclamantul a depus odată cu recursul său, copii de pe C.V. și de pe cererea, datată 18 aprilie 2001, adresată directorului SC L. SA Iași, prin care solicita înscrierea la concursul organizat în vederea ocupării postului de revizor contabil, aceste înscrisuri nu poartă ștampila societății pârâte, care să ateste înregistrarea lor la registratura acesteia.
Este nedovedită și susținerea reclamantului potrivit căreia postul în discuție ar fi fost ocupat ulterior, de către o altă persoană, ca urmare a organizării unui nou concurs. Mai mult, sub acest aspect, apărătorul pârâtei a arătat, cu ocazia judecării litigiului în primă instanță, că postul de revizor contabil este liber și nu s-a organizat pentru ocuparea acestuia nici un concurs, nici la data precizată de reclamant și nici la o dată ulterioară.
în ceea ce privește critica reclamantului formulată în apel și reiterată în recurs, potrivit căreia instanța de fond nu și-ar fi exercitat rolul activ, întrucât nu a impus pârâtei să depună la dosar întreaga documentație privind organizarea concursului, este de reținut că și această critică este neîntemeiată.
Astfel, prima instanță a emis către pârâtă două adrese, dispuse prin încheierile de ședință din 23 ianuarie 2002 și respectiv, 5 iunie 2002, prin care a solicitat relații privind organizarea concursului menționat de reclamant prin cererea de chemare în judecată, dar societatea pârâtă nu a confirmat organizarea vreunui concurs pentru ocuparea postului în discuție. De altfel, instanța de fond a reținut în motivarea sa și faptul că reclamantul nu a depus la dosarul cauzei nici o copie de pe anunțul publicitar ce pretinde că ar fi fost dat de SC L. SA Iași în vederea organizării concursului.
Față de cele ce preced, se constată că decizia atacată este temeinică și legală, motiv pentru care recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2447/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2570/2005. Civil → |
|---|
