ICCJ. Decizia nr. 2795/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la data de 14 august 2002, reclamantul V.S.Z. a chemat în judecată pârâții SC M. SRL, SC A. SA Odorheiu Secuiesc, Consiliul Local al Municipiului Odorheiu Secuiesc, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Harghita din cadrul Prefecturii și F.T., pentru ca prin sentința ce instanța o va pronunța să se constate nulitatea absolută a titlului în baza căruia dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. 402 Sâmbătești sub nr. de ordine A+32 sub nr. top 1155 a fost înscris în favoarea Grupului Tehnic Școlar Agricol Odorhei;
- nulitatea absolută a titlului în baza căruia dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. 1174 Sâmbătești sub nr. de ordine A+8, nr. top 1155, în suprafață de 1385 mp a fost intabulat în favoarea statului, cu titlu de naționalizare, prin încheierea nr. 311 din 23 aprilie 1958;- nulitatea absolută a titlului de proprietate în baza căruia imobilul cu nr. top 1155 a fost dezmembrat în două, iar dreptul de proprietate asupra corpului funciar cu nr. top nou 1155/1, în suprafață de 155 mp s-a transcris în C.F. nr. 1174/A în favoarea lui F.T., iar corpul funciar cu nr. top nou 1155/2, cu suprafața de 4826 mp s-a reînscris sub nr. ordine A+48 în favoarea Statului Român, prin încheierea C.F. nr. 3210-3215 din 7 octombrie 1993;
- să dispună rectificarea intabulărilor făcute în cărțile funciare arătate, în sensul radierii dreptului de proprietate al Grupului Tehnic Școlar Agricol Odorhei a Statului Român și al pârâtului F.T., reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea defunctului și obligarea pârâților la recunoașterea dreptului de proprietate și a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 875 din 19 iunie 2003, Tribunalul Harghita a admis în parte acțiunea.A constatat nulitatea absolută a titlului în baza căruia dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. 402 Sâmbătești, nr. ord.A-132, nr. top 1155 a fost înscris în favoarea Grupului Tehnic Școlar Agricol Odorheiu Secuiesc, cu titlu de naționalizare.
A constatat nulitatea absolută a titlului în baza căruia dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. 1174 Sâmbătești, sub nr. ord.A+8 nr. top1155, intabulat în favoarea statului, cu titlu de naționalizare prin încheierea nr. 311 din 23 aprilie 1958.
A dispus rectificarea intabulărilor făcute în cărțile funciare mai sus arătate, în sensul radierii dreptului de proprietate al Grupului Tehnic Școlar Agricol Odorheiu Secuiesc și al Statului Român și reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea defunctului dr. V.G.
A dispus obligarea pârâților SC M. SRL, Consiliul Local al Municipiului Odorheiu Secuiesc, Grupul Școlar Agricol Odorheiu Secuiesc să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului cu privire la imobilul mai sus arătat și să i-l predea acestuia în proprietate și posesie, precum și la cheltuieli de judecată.
A dispus respingerea acțiunii față de pârâții SC A. SA, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Harghita și F.R., în calitate de moștenitoare a defunctului F.T. și a respins celelalte capete de cerere.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că imobilul a fost proprietatea tabulară a dr. V.G., autorul reclamantei, iar în baza adresei nr. 3572/1957 a fostului Sfat Popular al Raionului Odorhei a fost transnotată în C.F. Sâmbătești, cu înscrierea dreptului de proprietate în favoarea pârâtului Grupului Tehnic Școlar Agricol, urmând ca apoi să fie intabulat în favoarea Statului, cu același titlu de naționalizare, conform încheierii din anul 1958.
Ulterior, prin încheierea C.F. nr. 3210-3215 din 7 octombrie 1993 s-a realizat dezmembrarea imobilului iar asupra corpului funciar cu nr. top 1155/1 s-a transcris dreptul de proprietate în favoarea pârâtului F.T., iar asupra corpului funciar cu nr. top nou 1155/2 s-a reînscris dreptul de proprietate al statului.
Imobilul cu nr. top 1155/2 se află în posesia pârâtei SC M. SA, fără a avea un titlu valabil.
S-a apreciat, în esență că aceste schimbări de regim juridic cu privire la imobil, de trecere a acestuia în proprietatea Statului Român, a Grupului Tehnic Școlar Agricol Odorheiu Secuiesc cu titlu de naționalizare, fără indicarea actului normativ au determinat includerea imobilului în categoria celor preluate fără titlu valabil, reglementate de art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001
Ca atare, Statul Român nu a devenit proprietarul imobilelor întrucât Decretul-lege nr. 308/1953 indicat de Primăria Odorheiu Secuiesc prin adresa nr. 38/2003 ca fiind actul normativ în baza căruia a trecut în proprietatea acestuia, nu figurează în nomenclatorul actelor normative de naționalizare și astfel, s-a constatat că au fost încălcate flagrant prevederile art. 481 C. civ. și art. 17 din Legea nr. 115/1938.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC M. SRL Odorheiu Secuiesc, învederând că Tribunalul Harghita a pronunțat această hotărâre cu încălcarea legii.
Astfel, criticile din apel vizează împrejurarea că din analiza prevederilor art. 9 alin. (2) și art. 18 pct. c din Legea nr. 10/2001, rezultă că pentru imobilul din litigiu reclamantul era îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent și totodată, că acest imobil nu a avut destinație de locuință în momentul naționalizării, așa încât nu trebuia restituit în natură terenul, astfel cum a dispus instanța de fond.
Prin decizia nr. 152/A din 29 octombrie 2003, Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins apelul, confirmând soluția Tribunalului Harghita.
Decizia mai sus menționată a făcut obiectul criticilor promovate de aceeași parte în calea extraordinară de atac a recursului, sub incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind reiterate motivele din apel.
Motivelor de recurs, intimatul-reclamant V.S.Z. le-a opus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea
recursului și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor pronunțate.
Recursul este nefondat.
Situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond, Tribunalul Harghita.
Reclamantul în calitate de moștenitor al defunctului Dr. V.G. (decedat la 25 iunie 1965), a cules succesiunea mamei sale V.M. (la rându-i decedată la 16 decembrie 1995), bunicul său fiind proprietarul tabular al imobilului situat în Odorheiu Secuiesc, înscris în C.F. nr. 402 Sâmbătești, sub nr. de ordine A+32, nr. top 1155, în suprafață de 1385 st.p.
Imobilul mai sus individualizat a suferit mai multe schimbări de regim juridic, prin înscrierea dreptului de proprietate de la dr. V.G., inițial în favoarea Grupului Tehnic Școlar Agricol Odorheiu Secuiesc, (ca efect al naționalizării, și ulterior în baza adresei nr. 2545/1958 emisă de fostul Sfat Popular al Raionului Odorhei dreptul de proprietate a fost notat în favoarea Statului Român, cu același titlu al naționalizării (încheierea nr. 322 din 23 aprilie 1958).
Totodată, acesta a fost dezmembrat, prin C.F. nr. 3210-3215 din 7 octombrie 1993 în corpul funciar cu nr. top nou 1155/1 în suprafață de 155 mp, dreptul de proprietate fiind transcris în C.F. nr. 1174/A în favoarea lui F.T. și în alt corp funciar, individualizat sub nr. top nou 1155/2, în suprafață de 4826 mp, reînscris sub nr. ord. A+48, în favoarea Statului Român.
în lămurirea situației juridice a imobilului, instanțele au arătat că naționalizarea ar fi avut loc în baza Decretului-lege nr. 308/1953 (a se vedea adresa nr. 38/2003 a primăriei Odorheiu Secuiesc și că, nefigurând în nomenclatorul actelor normative de naționalizare, acesta nu poate constitui titlu valabil, iar trecerea în proprietatea statului și notările în C.F. fiind lovite de nulitate absolută, imobilele în litigiu încadrându-se în categoria celor reglementate de Legea nr. 10/2001 art. 2 alin. (2) care prevede că "persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi".
în situația în care imobilul a trecut printr-un proces de privatizare, urmează ca în baza art. 32 alin. (4) din O.U.G. nr. 88/1997, deținătorul (respectiv societatea comercială) să fie despăgubit de instituțiile publice implicate în privatizare.
Rațiunea edictării Legii nr. 10/2001 este aceea a reparației patrimoniale în favoarea proprietarilor ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în respectarea principiilor consfințite de Constituție, Codul civil.
Stabilind că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului, abuziv, fără titlu, instanța a apreciat că reclamantul, persoană îndreptățită în înțelesul Legii nr. 10/2001 are dreptul la restituirea în natură a imobilului, acesta fiind principiul fundamental instituit de dispozițiile art. 9 alin. (1) din legea menționată.
Astfel, "imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și liber de orice sarcini".
Pârâta SC M. SRL în posesia căreia s-a aflat imobilul arată că l-a cumpărat de la SC M.L. SA Odorheiu Secuiesc, prin licitație publică.
Din contractul de vânzare-cumpărare încheiat sub nr. 835 din 5 octombrie 1992 între vânzătoarea SC M.L. SA și cumpărătoarea SC M. SRL, rezultă că obiectul contractului l-a constituit mijloacele fixe, nici vânzătorul acestor active neconsiderându-se proprietarul terenului.
Astfel, la pct. 6 lit. b), clauze speciale s-a prevăzut că "în caz de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenului de către SC M.L. SA , conform H.G. nr. 834/1991, terenul se va vinde către SC M. SRL, în conformitate cu prevederile legilor în vigoare".
S-a criticat de către pârâta SC M. SRL împrejurarea restituirii în natură a imobilului pe considerent că pentru acesta, reclamantul (persoană îndreptățită în înțelesul Legii nr. 10/2001 ) era îndrituit la măsuri reparatorii prin echivalent.
Motivul de recurs este nefondat întrucât instanțele au aplicat corect legea, în litera și spiritul dispozițiilor art. 9 alin. (1) din actul normativ menționat.
Nici motivul referitor la restituirea terenului nu subzistă unei analize pertinente întrucât Legea nr. 10/2001 reglementează și situația terenurilor preluate în mod abuziv, excepție făcând, potrivit art. 8 alin. (1) doar cele al căror regim juridic este reglementat prin legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.
Cum Legea nr. 10/2001 are ca obiect de reglementare nu numai situația locuințelor naționalizate ci și aceea a terenurilor, susținerea recurentei că, în cazul dedus judecății fiind de restituit un teren, nu sunt aplicabile dispozițiile acestei legi privitoare la restituirea în natură a imobilului este neîntemeiată.
Ca atare, în decizia nr. 152/A din 29 octombrie 2003, Curtea de Apel Târgu-Mureș a stabilit pe baza probelor administrate că imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, iar în urma constatării nulității actelor de naționalizare, corect s-a dispus restituirea în natură a acestuia, moștenitorului proprietarului tabular.
Este nefondată susținerea recurentului că "destinația de locuință în momentul naționalizării ar constitui un criteriu pentru restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Acest criteriu a făcut obiectul reglementării unui alt act normativ, Legea nr. 112/1995 ci nu al Legii nr. 10/2002 sub imperiul căreia reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată.
De altfel, în combaterea acestui motiv de recurs este de observat că, în temeiul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, obiect al reglementării îl constituie imobilele, iar prin definiție în sensul acestei legi, prin imobile se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite mobile prin încorporare în aceste construcții, inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construcția acestora".
în spiritul principiului restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv sunt și Normele metodologice în explicitarea legii aprobate prin H.G. nr. 498/2003 care confirmă aplicarea acestuia, dând prevalență restituirii în natură în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 arătându-se că "numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau expres înlăturată de la aplicare se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii, prevăzute de lege".
Concluzionând, recursul a fost respins conform art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
← ICCJ. Decizia nr. 2884/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2844/2005. Civil → |
---|