ICCJ. Decizia nr. 2897/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 22 noiembrie 2000 reclamantul C.A.G.T. a chemat în judecată pe T.G., Ministerul de Interne și lucrătorul de poliție care a efectuat prima înmatriculare în România a autoturismului sau pentru a fi obligați să-i plătească în solidar echivalentul în lei la data executării a 8.000 dolari SUA reprezentând contravaloarea autoturismului marca VW Passat și îmbunătățirile aduse, inclusiv cheltuieli cu confiscarea lui de autoritățile germane. Reclamantul a mai solicitat daune morale de 100.000.000 lei.
Reclamantul și-a completat acțiunea la 30 noiembrie 2000, solicitând și rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului pentru că a fost evins, autoturismul fiindu-i confiscat la Passau în Germania pentru că fusese furat.
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 916 din 8 noiembrie 2002 a admis în parte acțiunea, a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat cu pârâtul T.G. A fost obligat pârâtul T.G. la plata sumei de 6015 dolari SUA în echivalent în lei la cursul valutar BNR la data executării sentinței și la contravaloarea îmbunătățirilor aduse de reclamant la autoturism.
Au fost respinse capetele de cerere privind obligarea părților la plata cheltuielilor determinate de confiscarea autoturismului de către autoritățile germane și la plata daunelor morale.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului de Interne și a respins acțiunea împotriva acestui pârât.
Totodată a fost anulată acțiunea în contradictoriu cu lucrătorul de poliție, care a efectuat prima înmatriculare în România a autoturismului.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a reținut că reclamantul a cumpărat la 10 mai 2005 de la pârâtul T.G. un autoturism marca Volkswagen Passat CL pentru prețul de 110.000.000 lei, autoturism cumpărat de vânzător, la rândul său de la M.S., la 27 aprilie 2000 și înmatriculat la acea dată. Ulterior cumpărării reclamantul a adus autoturismului reparații și îmbunătățiri în valoare de 10.314.926 lei.
La 17 octombrie 2000 reclamantul a fost deposedat de autoturism de autoritățile germane care i l-au confiscat, fiind furat de la proprietarul neamț la data de 9 martie 2000, măsură confirmată prin hotărârea judecătorească pronunțată la 27 octombrie 2000 de Judecătoria Passau, bunul intrând în proprietatea societății de asigurări care a plătit proprietarului asigurarea.
S-a constatat că deposedarea reclamantului de bunul său are valoarea unei evicțiuni totale conform art. 1341 C. civ., cumpărătorul fiind îndreptățit la despăgubiri de la vânzător cât privește prețul și îmbunătățirile aduse autoturismului, iar rezoluțiunea contractului a fost pronunțată pentru neexecutarea contractului, sancțiune incidentă în contractele sinalagmatice.
Au fost respinse ca neîntemeiate pretențiile reclamantului pentru cheltuieli suplimentare determinate de confiscarea autoturismului.
S-a considerat că daunele morale se apreciază pe baza dispozițiilor generale în materia contractelor și potrivit art. 1085 C. civ. debitorul nu răspunde decât pentru daune interese care au fost prevăzute sau puteau fi prevăzute la facerea contractului.
S-a anulat acțiunea împotriva persoanei neidentificate conform art. 133 alin. (1) C. proc. civ., iar față de Ministerul de Interne, s-a constatat că nu s-a dovedit vreo încălcare de dispoziție normativă la înmatricularea autoturismului.
Curtea de Apel Iași prin decizia nr. 54 din 2 iulie 2003 a respins apelul declarat de pârâtul T.G. ca neîntemeiat.
Instanța a reținut că efectele convențiilor se produc numai între părțile contractuale, ca urmare, rezoluțiunea convenției atrage despăgubiri de la partea în culpă și nu de la societatea de asigurări, cum a pretins pârâtul. Obligația de a garanta liniștita posesie și proprietate a bunului vândut există indiferent de buna sau reaua credință. S-a considerat de asemenea că sumele la care a fost obligat pârâtul (prețul și contravaloarea îmbunătățirilor) nu sunt voluptorii cum a apreciat pârâtul. Nici critica că nu s-a aplicat art. 1910 C. civ. nu a fost primită deoarece acest text se referă la un lucru cumpărat de la o vindere publică, de la bâlci sau târg sau de la un comerciant care vinde asemenea bunuri, situație care nu se regăsește în speță, bunul fiind cumpărat de la o persoană fizică.
împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs pârâtul care nu și-a întemeiat în drept criticile iar în fapt, în esență a făcut un istoric al situației.
Pârâtul a considerat nelegală hotărârea, arătând că el însuși este lezat, pentru că nu a cunoscut nici el faptul furtului, deci consimțământul i-a fost viciat la cumpărarea efectuată de el. A mai susținut că a fost în imposibilitate de a cunoaște furtul autoturismului și nici Ministerul de Interne nu a cunoscut despre furt, nefiind raportat decât autorităților germane. Pârâtul s-a mai apărat arătând că el nu a preluat de la autorul său obligația de evicțiune pentru a o putea transmite mai departe.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 3021C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă dispoziții imperative, printre altele și motivele de legalitate, pe care se întemeiază recursul în dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse într-un memoriu separat.
Art. 304 indică de la pct. 1-10 motivele pentru care hotărârea se poate modifica sau casa.
Art. 306 alin. (3) îndreptățește instanța de recurs să purceadă la o analiză a motivelor de fapt în lipsa indicării motivelor de drept, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Analizarea dezvoltării în fapt a recursului ar putea contura motive prevăzute de art. 304 pct. 9, atunci când pârâtul vorbește despre art. 1082 și art. 1083 C. civ. care indică clar obligațiile contractuale și încadrarea greșită a răspunderii sale pentru evicțiune.
Acest motiv nu poate fi primit. Instanțele au făcut o corectă stabilire a situației de fapt în raport de care au aplicat corect legea, dispozițiile art. 1341 C. civ. fiind aplicabile în cauză, conform analizei detaliate făcute, atât de instanța de fond cât și cea de recurs. Tranzacționarea unui bun furat face din persoanele participante posibile victime dar aceasta nu înlătură răspunderea acestora pentru evicțiune. împrejurarea că vânzătorul putea fi în situația de astăzi a cumpărătorului evins nu-l exonerează de răspunderea pentru evicțiune în baza contractului încheiat cu reclamantul.
Celelalte critici nu-și regăsesc corespondentul în nici unul din celelalte motive de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2900/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2884/2005. Civil → |
|---|
