ICCJ. Decizia nr. 2900/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea îndreptată la 3 martie 2003 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta C.N.P.A.S. a chemat în judecată pe pârâta SC E.L. SA pentru retrocedarea imobilului situat în localitatea Olănești și alcătuit din terenul pe care s-a aflat oficiul telefonic și pe care se află librăria G Coșbuc. Temeiul de drept al acțiunii reclamantei a fost art. 480 și urm. C. civ.
Tribunalul Vâlcea prin sentința civilă nr. 338 din 10 iunie 2003 a respins acțiunea.
Pentru a motiva această soluție instanța a reținut că SC Olănești SA, societate anonimă a fost proprietara băncii Marmorosch Blank iar în 1940 stațiunea a intrat în administrarea Centrului Național de Românizare fiind cu acest statut până în 23 august 1944.
La 5 octombrie 1965 Societatea Anonimă Olănești a vândut mai multe terenuri și vile Casei Centrale de Asigurări Sociale. Printre bunurile vândute se aflau la acel moment imobile afectate de ipoteci, privilegii erau în executare silită sau aveau caracter litigios.
Instanța a reținut că nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că imobilul revendicat se află printre cele vândute din 1945 și nici din care să rezulte titlul de proprietate al reclamantei.
S-a constatat că pârâta care deține terenul revendicat a făcut dovada proprietății în temeiul Legii nr. 15/1990 și H.G. 246/1991, acte normative prin care statul a transferat proprietatea din patrimoniul său fostelor întreprinderi de stat, transformate în societăți comerciale.
S-a mai constatat că pârâta a devenit societate privatizată în temeiul Legii 58/1991 și Legii 77/1974 și salariații săi au devenit acționari prin cumpărarea de acțiuni (contract nr. 247/1995 și 440/1995).
Curtea de apel Pitești prin decizia 134/A din 25 septembrie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamantei.
în motivarea soluției curtea a reținut că instanța de fond nu a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei, deci critica acesteia că nu a fost recunoscută ca succesoarea de drept a Casei Centrale de Asigurări Sociale, este neîntemeiată.
Instanța a dat o corectă soluționare cauzei pe fondul său, constatând că reclamanta nu a dovedit în mod cert că este proprietara bunului revendicat.
Actul de vânzare cumpărare din 1945 invocat nu poate face această dovadă câtă vreme în cuprinsul său nu este identificat terenul nici în întindere nici prin vecinătăți.
S-a mai constatat că instanța a făcut o corectă aplicare a regimului juridic al terenului în raport de actele normative ce au intervenit după 1990 pentru reglementarea terenurilor aferente construcțiilor aflate în patrimoniul societății comerciale.
împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs în termenul legal, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în fapt s-a criticat soluția pentru împrejurarea că instanțele nu au exercitat un rol activ în temeiul art. 129 pct. 4 și 5 C. proc. civ., dacă au constatat că obiectul litigiului nu se poate identifica, s-ar fi impus administrarea unei expertize topografice, nici o instanță nepronunțându-se asupra unei asemenea probe.
S-a mai criticat împrejurarea că instanța a apreciat greșit titlul de proprietate al pârâtei.
Recursul este neîntemeiat.
Instanțele nu au încălcat dispozițiile art. 129 C. pen. Ambele părți au avut reprezentare și asistență calificată. Sarcina probei cade fără îndoială în sarcina reclamantului care nu a făcut dovada pentru individualizarea terenului pretins, cum în mod corect au reținut instanțele. împrejurarea că nu s-a dispus o expertiză nu este o scădere a modului în care instanțele au administrat procesul. Această probă nu a fost solicitată. împrejurarea că în acțiune s-a menționat că reclamanta "înțelege să se folosească de orice alt mijloc de probă" în afară de acte și interogatoriu, "ce va apărea necesar pe parcursul dezbaterilor", nu atrage o obligație din partea instanței de a dispune o asemenea probă dacă aceasta nu este solicitată. Reclamanții nu au solicitat această probă ci au criticat instanța că nu a dispus-o.
Din probele administrate nu a rezultat necesitatea efectuării unei expertize. Reclamanta nu a solicitat-o, iar instanța nu a avut elemente (un titlu explicit și o situație confuză pe teren) care să-i formuleze opinia că se impune o asemenea probă.
Interpretarea pe care recurenta o dă concluziilor ce se impun din împrejurarea că instanța a luat în considerare titlul pârâtei și nu titlul său, nu este fundamentată pe considerente ale hotărârilor pronunțate în care să se fi etichetat titlul reclamantei ca ilegal.
Instanțele au constatat, în mod just că titlul prezentat de reclamanți în susținerea acțiuni, nu identifică obiectul revendicării. Or, identificarea bunului revendicat ține de esența unei asemenea acțiuni. în lipsa unor atari identificări soluția corectă este cea adoptată de instanțe în prezenta cauză.
în consecință, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2883/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2897/2005. Civil → |
|---|
