ICCJ. Decizia nr. 2942/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2942
Dosar nr. 7574/200.
Şedinţa publică din 13 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 2965 din 9 iulie 2003, reclamantul B.A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia să emită o dispoziţie, în temeiul Legii nr. 10/2001, ca răspuns la notificarea nr. 667 din 2 august 2001, adresată Primăriei Municipiului Bucureşti pentru măsuri reparatorii constând în 1700 de acţiuni tranzacţionate pe piaţa de capital.
Prin sentinţa civilă nr. 905 din 9 octombrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a III–a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului, invocată din oficiu şi, în consecinţă a respins acţiunea.
S-a reţinut în motivarea hotărârii că, notificarea a fost adresată Primăriei Municipiului Bucureşti, care poate fi subiect de drept de sine-stătător şi căreia, în temeiul art. 23 alin. (1) şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 îi revine obligaţia de a răspunde acestei notificări.
Calitatea procesuală pasivă presupune însă existenţa unei identităţi între pârâtul chemat în judecată şi persoana obligată în raportul juridic civil dedus judecăţii, ceea ce în cauză nu s-a realizat.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, prin Decizia nr. 89/A din 22 ianuarie 2004; sentinţa a fost anulată şi, rejudecând fondul s-a admis acţiunea reclamantului, fiind obligat pârâtul să emită decizie sau dispoziţie motivată cu privire la notificarea nr. 667 din 2 august 2001. S-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de apelantul-reclamant.
Instanţa de apel şi-a motivat soluţia pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice.
În cauză, Primăria Municipiului Bucureşti nu a răspuns notificării şi nici nu a indicat persoana deţinătoare, astfel că se justifică chemarea în judecată a Statului.
Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat s-a reţinut că litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 839/2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III–a civilă, are un alt obiect, iar notificarea din acel dosar poartă nr. 660 din 2 august 2001, nefiind îndeplinite condiţiile art. 1201 C. civ.
La data de 11 februarie 2004 s-a înregistrat recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al statului Român împotriva deciziei nr. 89/A din 22 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, care este criticată pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pârâtul recurent susţine şi în această cale de atac, ca şi în apel, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, cu toată argumentaţia din sentinţa anulată şi, în plus, pe considerentul că, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, pe care se întemeiază Decizia recurată deoarece reclamantul nu a notificat primăria pentru o eventuală identificare a persoanei deţinătoare, iar notificarea nu vizează un bun imobil preluat abuziv de stat, ci acţiuni, respectiv bunuri mobile incorporale.
Pe fond, recurentul susţine că modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru persoanele îndreptăţite, conform legii, care au avut calitatea de asociat sau acţionar al persoanelor juridice naţionalizate prin Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative este reglementată de art. 32 alin. (1)–(8) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia numai instituţia publică implicată în privatizarea societăţii comerciale care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate poate fi obligată la măsuri reparatorii şi nu Statul.
De asemenea, recurentul susţine că reclamantul nu a făcut dovada calităţii sale de acţionar la SC L. SA, conform pct. 32.1 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.
Reclamantul B.A. a depus la dosar certificatul de calitate nr.256 din 19 decembrie 2002, emis de Notarul Public D.T. din Craiova, din care rezultă că este succesorul bunicului său B.A., decedat la 18 martie 1956 şi respectiv al tatălui său B.C. decedat la 27 noiembrie 1983.
De asemenea, reclamantul a depus la dosarul de fond cinci titluri privind 50 de acţiuni la purtător emise în 1939 de prima S.R.F.H.L., care aparţinuseră numitei A.C.B. şi fuseseră transferate bunicului reclamantului la data de 11 februarie 1947, precum şi 4 adeverinţe emise de aceeaşi societate, prin care se atesta transferul unui număr de 450 de acţiuni, la aceeaşi dată de 11 februarie 1947, către bunicul reclamantului, deci, în total 500 de acţiuni; două borderouri vizează predarea acţiunilor menţionate în adeverinţe către bunicul reclamantului, iar celelalte înscrisuri depuse de reclamant nu atestă drepturi în favoarea antecesorilor săi.
Prin notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc V.P. din Bucureşti sub nr. 667 din 2 august 2001, reclamantul s-a adresat Primăriei Generale a Bucureştiului, solicitând să se identifice şi să i se comunice societăţile comerciale care au preluat patrimoniul fostei societăţi L., la care bunicul său a fost acţionar, urmând a i se acorda măsuri reparatorii constând în acţiuni tranzacţionate pe piaţa de capital.
Întrucât nu a primit răspuns, reclamantul a formulat acţiunea de faţă în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.
Reclamantul a indicat în acţiune pe care texte din Legea nr. 10/2001 şi-a întemeiat cererea, respectiv art. 26 şi art. 32, iar prima instanţă a făcut încadrarea în dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi art. 26 alin. (2) din lege, constatând că reclamantul trebuia să cheme în judecată Primăria Municipiului Bucureşti şi nu Statul prin Ministerul Finanţelor Publice; instanţa de apel a infirmat soluţia, întemeindu-şi Decizia pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Ambele instanţe au greşit pentru că prin acţiune nu se solicită restituirea în natură a unui imobil sau măsuri reparatorii prin echivalent legate de un imobil, situaţie în care ar fi fost incidente dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Cererea reclamantului vizează bunuri mobile incorporale, respectiv acţiuni pentru care Legea nr. 10/2001 cuprinde o reglementare specială în art. 32. Astfel, art. 32 alin. (1) stabileşte că persoanele care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice naţionalizate prin Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative au dreptul la măsuri reparatorii constând în acţiuni acordate cu precădere la societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate sau cu prioritate la o altă societate comercială tranzacţionată pe piaţa de capital.
Art. 32 alin. (3) stabileşte că acţiunile se acordă, la cererea persoanei îndreptăţite, de către instituţia publică implicată în privatizarea societăţii comerciale menţionate la alin. (1).
Din examinarea textelor citate rezultă că, în speţă, nici primăria şi nici Statul prin Ministerul Finanţelor Publice nu au vreo calitate în demersul de identificare a societăţilor comerciale de la care ar putea primi acţiuni reclamantul şi, cu atât mai puţin, calitatea de a rezolva cererea acestuia.
Art. 32 alin. (6) şi (7) din lege prevede că instituţia publică implicată în privatizare stabileşte prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată valoarea recalculată a acţiunilor sau societăţile comerciale şi numărul de acţiuni corespunzătoare valorii recalculate, în raport de solicitarea persoanei îndreptăţite.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanţa constată că pârâtul chemat în judecată nu are calitate procesuală, astfel că se va admite recursul acestuia, se va casa Decizia instanţei de apel şi, rejudecând cauza se va respinge apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 905 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III–a civilă, care va fi menţinută (art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. proc. civ.).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 89/A din 22 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează şi în fond respinge apelul declarat de reclamantul B.A. împotriva sentinţei civile nr. 905 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III–a civilă, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 291/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2861/2005. Civil → |
|---|
