ICCJ. Decizia nr. 2972/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2972
Dosar nr. 8910/200.
Şedinţa publică din 14 aprilie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalul Călăraşi, reclamantul G.A., în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Borcea, a solicitat anularea dispoziţiei nr. 38 din 20 august 2001, emisă de Primarul comunei Borcea şi restituirea în natură a suprafeţei de 275 mp teren intravilan situată, în comuna Borcea, judeţul Călăraşi.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în anul 1966 Statul Român, prin fosta Cooperativă de Consum Borcea, a preluat în mod abuziv, fără nici un fel de titlu, suprafaţa de 275 mp teren din totalul de 1250 mp teren deţinut în proprietate de părinţii săi.
Prin sentinţa civilă nr. 1749 din 8 noiembrie 2002, Tribunalul Călăraşi a respins acţiunea, cu motivarea că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece tatăl său nu a avut calitatea de proprietar la data preluării imobilului solicitat, ci doar de posesor al acestuia.
Prin Decizia nr. 348 din 2 septembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei, reţinând că prin Decizia nr. 45 din 18 ianuarie 1956, emisă de Sfatul Popular al comunei Cocorgana, terenul nu a fost atribuit autorului reclamantului în proprietate, ci în folosinţa veşnică.
Instanţa a reţinut că, în aceste condiţii, Decizia nr. 45 din 18 ianuarie 1956 nu conferă drept de proprietate pentru titular sau moştenitorii săi, ci numai un drept de folosinţă şi că instanţa de fond a făcut o apreciere corectă a actelor dosarului, reţinând lipsa calităţii de proprietar a autorului reclamantului asupra terenului în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, invocând prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată la 13 aprilie 2005, recurentul a solicitat Înaltei Curţi să constate că recursul a rămas fără obiect, cu motivarea că prin Ordinul Prefectului nr. 174 din 21 martie 2005, i-a fost recunoscută proprietatea şi asupra celor 242 mp teren, care fac obiectul cauzei dedusă judecăţii. Recurentul a precizat că deşi a solicitat restituirea a 275 mp teren, este mulţumit cu suprafaţa de teren ce i-a fost acordată prin ordin.
Prin întâmpinare, Primăria comunei Boncea a învederat că prin Ordinul Prefectului judeţului Călăraşi nr. 174 din 21 martie 2005, s-a recunoscut reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu.
La dosar a fost depus Ordinul nr. 174 din 21 martie 2005, prin care Prefectul judeţului Călăraşi a atribuit reclamantului recurent suprafaţa de 264,21 mp teren, în condiţiile art. 23 şi art. 36 din Legea nr. 18/1991.
Faţă de acest înscris, soluţia respingerii acţiunii, păstrată prin hotărârea atacată, este legală, deoarece recurentul obţinând titlu de proprietate asupra terenului în condiţiile Legii nr. 18/1991, nu ar putea să obţină încă un titlu de proprietate pentru aceeaşi suprafaţă de teren, după procedura stabilită prin Legea nr. 10/2001.
În raport şi de precizările făcute de recurent prin cererea depusă la dosare, se va respinge recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul G.A. împotriva deciziei nr. 348 din 2 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 14 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2974/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2845/2005. Civil → |
---|