ICCJ. Decizia nr. 3212/2005. Civil

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 420 din 16 martie 2004 a admis apelul declarat de creditorul D.G. în contradictoriu cu debitorii G.V. și SC R.R. SRL, împotriva încheierii nr. 15730 din 13 octombrie 2002 pronunțată de Biroul de Carte Funciară al Judecătoriei sectorului 5 București, pe care o schimbă în tot, în sensul notării somației pentru imobil teren, cotă indiviză de 50%.

împotriva acestei decizii au declarat recurs debitorii G.V. personal și SC R.R. SRL.

Recurenții nu au motivat recursul, arătând numai că motivele de recurs le vor depune cu 5 zile înainte de termen sau în ziua termenului.

Conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Recurenții debitori nu au motivat recursul în termenul stabilit de lege, hotărârea atacată fiindu-le comunicată la 7 aprilie 2004.

Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

întrucât nu s-au constatat motive de ordine publică pentru a fi invocate și din oficiu, instanța a constatat nul recursul declarat de debitori.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3212/2005. Civil