ICCJ. Decizia nr. 3033/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 587 din 5 mai 2003 pronunțată de Tribunalul Vaslui, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta B.N.R., sucursala Iași, în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Vaslui și Primăria Bârlad, prin care contestă dispoziția nr. 764/2002 emisă de ultima pârâtă, de respingere a cererii de restituire în natură a unui teren.
în motivarea sentinței se constată că reclamanta nu are calitate de "persoană îndreptățită" în sensul Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Iași, potrivit deciziei civile nr. 65 din 24 septembrie 2003 a respins apelul reclamantei cu motivarea că aceasta este o instituție publică a statului, că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, așa cum a reținut instanța de fond, față de data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 184/2002 și respectiv 18 decembrie 2002, deci ulterior datei de 19 noiembrie 2002, când a fost depusă acțiunea.
în considerarea principiului neretroactivității legii civile, instanța de apel a considerat că ordonanța citată nu este aplicabilă în speță.
Pe fondul litigiului, a constatat că reclamanta a făcut dovada proprietății, însă această dovadă nu este suficientă pentru a putea beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, ea având obligația să probeze trecerea imobilului la stat în vreuna din modalitățile prevăzute de art. 2 din lege, spre a se stabili caracterul abuziv al preluării.
S-a subliniat că reclamanta nu a depus acte, din care să rezulte momentul preluării la stat al imobilului în litigiu, astfel că nu se poate stabili, dacă acest moment se situează anterior sau ulterior etatizării B.N.R.
Nemulțumită de soluțiile pronunțate, reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 65/2003 a Curții de Apel Iași, fără a indica vreo nulitate din cele enumerate la art. 304 C. proc. civ.
Criticile deși sunt numerotate ca fiind în număr de 6, în realitate se rezumă la un singur motiv dezvoltat și anume că ambele instanțe au greșit reținând aplicarea art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 184/2002, încălcând principiul neretroactivității legii civile, că oricum banca nu este o instituție publică, fiind o persoană juridică cu patrimoniu propriu, ce nu poate fi identificată cu Statul Român.
Precizează că la data de 1 ianuarie 1947, când a intrat în vigoare Legea nr. 1056/1946 de etatizare a B.N.R., s-au etatizat doar acțiunile, statul devenind singurul acționar, iar proprietățile dobândite până la acea dată, aparțineau persoanei juridice și nu statului ca acționar B.N.R.
Recursul este nefondat.
în primul rând, critica privind încălcarea principiului neretroactivității legii civile de ambele instanțe, este neîntemeiată.
Este adevărat că instanța de fond, reținuse aplicarea textului introdus în Legea nr. 10/2001, de O.U.G. nr. 184/2002, dar instanța de apel a înlăturat acea motivare, față de faptul că acțiunea fusese introdusă la data de 19 noiembrie 2002, deci anterior intrării în vigoare a ordonanței, respectiv data de 18 decembrie 2002.
în aceste condiții este de prisos a se analiza dacă reclamanta este sau nu instituție publică, dacă este sau nu persoană juridică cu patrimoniu propriu ce nu poate fi identificată cu Statul Român, de vreme ce instanța de apel a soluționat cauza prin analiza pe fond a cauzei, respectiv dacă s-a dovedit preluarea abuzivă a terenului și momentul preluării.
Este indubitabil faptul că deși reclamanta dovedește că a avut proprietatea terenului, aceasta nu probează alte împrejurări, de esența beneficiului măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Aceasta nu a depus la dosar, acte care să demonstreze preluarea abuzivă de către stat a terenului și momentul eventual al acestei preluări, pentru ca instanțele să verifice condițiile impuse de lege pentru restituirea imobilului.
Singura critică referitoare la cele două condiții neîndeplinite, se direcționează pe faptul că la etatizarea B.N.R., ar fi fost etatizate numai acțiunile, nu și proprietățile băncii. Sunt simple afirmații fără un suport probator și oricum nu se dovedește preluarea abuzivă, data preluării, astfel încât soluția instanței de apel se consideră a fi temeinică și legală, motivată corespunzător.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3041/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3032/2005. Civil → |
|---|
