ICCJ. Decizia nr. 3038/2005. Civil

La data de 2 februarie 2004, creditorul B.C., a cerut, în contradictoriu cu debitorul C.D., încuviințarea executării deciziei penale nr. 1044/2003 a Tribunalului Iași.

Judecătoria Răducăneni, prin încheierea din 2 februarie 2004, a admis cererea așa cum a fost formulată.

Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia nr. 418 din 31 martie 2004, a respins apelul debitorului cu motivarea că executarea silită poartă asupra unei creanțe certe, lichide și exigibile referitor la care sunt întrunite cerințele art. 372 și art. 3731C. proc. civ. prevăzute pentru încuviințarea executării silite.

împotriva acestei decizii debitorul a declarat recurs cerând respingerea cererii întrucât dreptul urmărit este stins prin plata creanței.

Recursul este nefondat.

Debitorul nu a probat plata creanței, situație în care susținerile sale prin recurs rămân simple aserțiuni nedovedite.

Așa fiind, recursul a fost respins ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3038/2005. Civil