ICCJ. Decizia nr. 305/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 553 din 18 noiembrie 2003 Tribunalul Vâlcea, rejudecând cauza, în fond după casare, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T.C și a obligat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Vâlcea la plata sumei de 245.206.041 lei, reprezentând reactualizarea potrivit indicelui de inflație ale sumelor de 95.802.468 lei conform titlului din decizia civilă nr. 16 din 6.04.1999 a Curții de Apel Pitești, la 161.404.771 lei și de 100.000.000 lei daune morale din decizia civilă nr. 740 din 3 martie 2000 a Curții Supreme de Justiție la 74.801.270 lei.
Prin decizia civilă nr. 453/A din 9 martie 2004 Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a respins, ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva susmenționatei sentințe, precum și cererea de aderare la apel formulată de intimatul-reclamant T.C.
împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs apelanta-pârâtă, criticând-o pentru aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Curtea, examinând din oficiu termenul de declarare al recursului, în raport de dispozițiile art. 301 C. proc. civ., constată următoarele:
Potrivit textului de lege menționat "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".
în speță, hotărârea atacată a fost comunicată la data de 26 martie 2004 (fila 72 dosar apel), recursul fiind expediat prin poștă la data de 13 aprilie 2004, după împlinirea termenului prevăzut de lege.
Așa fiind, recursul a fost respins ca tardiv formulat.
← ICCJ. Decizia nr. 294/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3/2005. Civil → |
---|