ICCJ. Decizia nr. 289/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin sub nr. 278 din 16 ianuarie 2002, reclamanta D.G. a chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei Văliug solicitând anularea adresei emisă de aceasta sub nr. 882 din 18 decembrie 2001, precum și anularea donațiilor făcute de Primărie în anul 1993 către pârâții M.A., P.D. și P.A.
în motivarea acțiunii se arată că reclamanta este proprietară tabulară după fostul proprietar tabular B.I., asupra imobilului înscris în C.F. nr. 1510 Văliug pentru care a notificat-o pe pârâtă, în temeiul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, la data de 12 noiembrie 2001.
Primăria comunei Văliug i-a răspuns cu adresa nr. 882 din 18 decembrie 2001 în sensul că restituirea în natură a terenurilor solicitate nu este posibilă, deoarece ele nu cad sub incidența Legii nr. 10/2001.
Prin sentința nr. 1362 din 5 iunie 2002, Tribunalul Caraș-Severin (Reșița) a respins acțiunea reclamantei.
S-a reținut că reclamanta nu a dovedit că ea sau defunctul B.I. aveau în proprietate, la data naționalizării, imobilul a cărui restituire o solicită (respectiv parcelele cu nr.top 472/2, 472/3, 473/4).
S-a mai reținut în motivarea sentinței că parcela înscrisă în C.F. nr. 1510 Văliug, nr. top 472/1/a are ca proprietari, în indiviziune, pe B.E. și B.M. cu câte o cotă de 1/16 parte fiecare, pe D.D. cu o cotă de 4/16 părți și pe reclamantă cu soțul său cu o cotă de 10/16 părți ca bun comun, aceștia având acces la o acțiune în revendicare pe temeiul art. 480 C. civ.
Se mai menționează că parcelele cu nr. top 472/2. 472/3, 472/4 aparțin Statului Român în baza Legii nr. 119/1948.
împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, criticând-o pe considerentul că defunctul B.I., care a fost împroprietărit cu imobilul în litigiu la reforma agrară din 1945 nu s-a intabulat, astfel că terenul a fost abuziv trecut în proprietatea Statului Român în 1948, iar în anul 1993 a fost dezmembrat și repartizat în temeiul Legii nr. 18/1991 altor persoane, inclusiv pârâților.
Curtea de Apel Timișoara a respins apelul reclamantei, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 112 din 3 octombrie 2002.
Instanța de apel a reținut că reclamanta a precizat în mod clar că acțiunea sa are ca temei dispozițiile Legii nr. 10/2001 și că dorește valorificarea dreptului său real de proprietate în calitate de moștenitoare a autorului B.I.
S-a reținut că terenurile pretinse de reclamantă au făcut obiectul Legii nr. 18/1991, în temeiul căreia s-au constituit și reconstituit drepturi de proprietate în favoarea mai multor persoane, inclusiv a autorului reclamantei și a pârâților, drepturi care s-au înscris în evidențele de carte funciară.
Ca urmare s-a conchis, confirmând poziția Primăriei comunei Văliug exprimată în răspunsul la notificare că, terenurile solicitate de reclamantă nu intră în domeniul Legii nr. 10/2001, conform prevederii din art.8 al acestei legi.
De asemenea, instanța de apel a confirmat și argumentația instanței de fond, bazată pe probatoriul administrat, respectiv că reclamanta nu poate pretinde și valorifica mai multe drepturi decât avea în patrimoniu autorul său B.I., cu atât mai mult cu cât, până la deces, acesta și-a valorificat personal drepturile sale reale, inclusiv cele rezultate din aplicarea reformei agrare din 1945, în condițiile Legii fondului funciar nr. 18/1991 cu modificările și completările ulterioare.
S-a reținut că, în timpul vieții, autorul B.I. nu a făcut dovada că ar fi avut în proprietate terenurile înscrise în C.F. nr. 1510 Văliug, nr.top 472/2, 472/3, 472/4, fapt reținut cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 1232/1995 a Tribunalului Caraș-Severin, acestea fiind atribuite, în temeiul Legii nr. 18/1991 persoanelor îndreptățite, între care și pârâții.
De asemeni s-a reținut că autorul B.I. și-a reglementat în timpul vieții situația terenului identificat cu nr.top 472/1/a, tot pe temeiul Legii nr. 18/1991, teren aflat în prezent în coproprietate indiviză între reclamantă și ceilalți succesori ai autorului B.I., după cum s-a arătat.
împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara a declarat recurs reclamanta, care reiterează cererile din acțiunea cu care a sesizat instanțele, reproducând motivele invocate în fața instanței de fond și în cererea de apel.
Contestând legalitatea deciziei instanței de apel, reclamanta recurentă a înțeles să-și întemeieze recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., așa cum se poate constata în baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
în susținerea recursului, reclamanta a depus înscrisuri.
în cauză au depus întâmpinări pârâții intimați, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei instanței de apel ca legală și temeinică.
Recursul este nefondat.
Din certificatul nr. C.T. 507 din 13 martie 1998 eliberat de Ministerul Apărării Naționale rezultă că defunctul B.I. a fost invalid de război, iar din certificatul nr. C-257 din 13 august 1996 eliberat de Ministerul de Interne, Direcția județeană Caraș-Severin a Arhivelor Naționale Caransebeș rezultă că acesta figurează în tabelul împroprietăriților din comuna Văliug, la categoria C reprezentând orfanii, văduvele și invalizii de război, în cadrul formalităților de aplicare a Reformei agrare din 1945, cu o suprafață de 6 jugăre, având ca indicative topografice P12, F4, F5.
Din adresa Oficiului de Cadastru, Geodezie și Cartografie al Județului Caraș-Severin, înregistrată la Prefectura județului Caraș-Severin sub nr. 9104 din 7 decembrie 1998 rezultă că terenurile din titlurile de proprietate eliberate la reforma agrară din 1945 nu au fost înscrise în evidențele de carte funciară, iar ulterior s-au produs și exproprieri. Este cazul defunctului B.I. care apare în tabelul parcelelor expropriate pentru lucrările de amenajare hidroelectrică pe Bârzava Superioară, în anul 1949, la poziția 65 ( cu un teren care nu face obiectul litigiului) și la poziția 156 cu o suprafață de 4938 mp din terenul cu care a fost împroprietărit în 1945.
Același Oficiu de Cadastru, Geodezie și Cartografie al Județului Caraș-Severin, prin adresa nr. 893 din 15 octombrie 1998, confirmă situația juridică a terenului cu nr.top 472, fânaț în Bolnovăț, în suprafață de 10.003 mp, înscrisă în evidențele de carte funciară, inițial în C.F. 12 Văliug, ca proprietate a Uzinelor de fier și domeniilor din Reșița în baza actului 1911 din 3 iulie 1921, iar ulterior, în baza încheierii nr. 763/1947, a deciziei Ministerului Justiției nr. 3264/1947 și a deciziei nr. 670/1947 a Ministerului Agriculturii s-a înscris în favoarea Statului Român.
Abia în anul 1984, pe baza încheierii nr. 1118 și a deciziei nr. 485/1984 a Consiliului Popular al județului Caraș-Severin s-a transcris imobilul cu nr. top 472 în C.F. 699 Văliug, proprietar Statul Român cu drept naționalizare.
Rezultă că, în momentul naționalizării terenul nu se afla în proprietatea lui B.I., el figurând încă din anul 1947 în proprietatea Statului Român.
Este adevărat că decizia nr. 485/1984 a Consiliului Popular al Județului Caraș-Severin a fost revocată prin decizia nr. 409 din 13 noiembrie 1990, dispunându-se restabilirea situației anterioare de C.F., dar aceasta nu era favorabilă defunctului B.I., conform celor de mai sus.
Pe de altă parte, reclamanta recurentă nu a produs nici o dovadă valabilă în regim de carte funciară în sensul că terenul identificat cu nr. top 472, înscris încă din anul 1921 în C.F. 12 Văliug este identic cu terenul cu care a fost împroprietărit B.I. Aceasta este o afirmație a unui expert care a efectuat o lucrare în dosarul nr. 1266/2001 al Tribunalului Caraș-Severin, nesusținută de înscrisuri, afirmație ce apare într-un extras din raportul întocmit de acesta și depus în dosarul instanței de apel. Identitatea apare numai din compararea planului topografic actual cu harta generală a pădurilor Ocolului Silvic Văliug din 1925.
La 15 ianuarie 1993 se produce decesul lui B.I., conform constatării din decizia nr. 5063 din 16 octombrie 1996 a Tribunalului Caraș-Severin.
La 8 martie 1993 se emite Ordinul nr.19 de către Prefectul județului Caraș-Severin prin care, în temeiul prevederilor Legii nr. 18/1991, terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul comunei Văliug și atribuite în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, se trec în proprietatea actualilor proprietari ai locuințelor, respectiv a pârâților din cauză, câte o parcelă din nr. top 472, parcele obținute prin dezmembrare (472/2, 472/3, 472/4).
Parcela cu nr. top 472/1 - fânaț de 4710 mp în Bolnovăț se intabulează pe numele lui B.I. abia în 1996, prin încheierea nr.934, în temeiul deciziei civile nr. 1232/1995 a Tribunalului Caraș-Severin (definitivă și învestită cu formulă executorie), cu titlu de drept împroprietărire prin reforma agrară din 1945. Prin urmare, abia în aceste condiții s-a stabilit cu certitudine dreptul de proprietate al defunctului B.I., dobândit în 1945 și redobândit pe această cale, drept ce a făcut obiectul partajului între moștenitorii săi, conform deciziei nr. 5063 din 16 octombrie 1996 a Tribunalului Caraș-Severin, decizie definitivă și rămasă irevocabilă prin renunțarea la apel (dosar nr. 2515/1997 al Tribunalului Caraș-Severin).
Reclamanta nu este succesoarea legală după defunctul B.I. Succesoarele sunt D.A., B.M., B.E., M.B., B.E. și B.C. în 1998 a decedat B.C., succesoarele acesteia fiind B.E. și B.M.
Reclamanta recurentă a devenit coproprietară a imobilului înscris în C.F. 699 Văliug, nr. top 472/1/a prin cumpărarea cotelor indivize de la moștenitoarele autorului B.I., conform contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 5807 din 25 septembrie 1997, nr. 5309 din 3 august 1998 și respectiv nr. 1724 din 15 martie 2000, situație relevată de înscrierile în cartea funciară.
De altfel, cumpărând cotele indivize ale succesorilor defunctului B.I., reclamanta nu se subrogă în drepturile acestora, conferite de Legea nr. 10/2001.
în raport de probatoriul administrat, rezultă că instanța de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică, reținând în mod corect că, în timpul vieții, B.I. și-a valorificat dreptul de proprietate cu privire la terenul cu care a fost împroprietărit, din care o parte a fost expropriată încă în 1949 pentru lucrări publice realizate, alta a fost înstrăinată în anul 1968 lui N.F.( care a și inițiat dezbaterea succesiunii după B.I. și ieșirea din indiviziune cu moștenitoarele acestuia), iar restul (nr. top 472/1/a) s-a reglementat în temeiul Legii nr. 18/1991, transmițând succesorilor săi.
De asemenea este corectă argumentația că reclamanta nu a dovedit dreptul de proprietate al lui B.I. asupra parcelelor atribuite pârâților, în condițiile în care împroprietărirea prin reforma agrară nu a avut în vedere decât suprafețele, fără stabilirea locului și corelarea cu cartea funciară, iar în anul 1948, la momentul trecerii în proprietatea Statului, ele nu figurau ca aparținând lui B.I.
Nu este lipsit de relevanță și faptul că reclamanta recurentă nu este succesoare după defunctul B.I., ca o condiție pentru a uza de dispozițiile Legii nr. 10/2001 [art. 4 alin. (2)], în nume propriu.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 293/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 294/2005. Civil → |
|---|
