ICCJ. Decizia nr. 3/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 8 decembrie 2002 sub nr. 4642 pe rolul Tribunalului Harghita, reclamantul D.I. a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita, solicitând recalcularea pensiei de serviciu și a pensiei suplimentare în raport de indemnizația unui magistrat în activitate în acea funcție, astfel încât pentru perioada 1 mai - 31 decembrie 2001 să se ia în considerare valoarea de referință sectorială de 1.140.800 lei, pentru perioada 1 ianuarie - 1 octombrie 2002 să se ia în considerare valoarea de referință sectorială de 1.636.502 lei, iar începând cu data de 1 octombrie 2002 să se aplice valoarea de referință sectorială de 1.832.882 lei.
Totodată, reclamantul a solicitat aplicarea sporurilor de 20% pentru stabilitate în magistratură și 15% pentru activitate în condiții deosebite, precum și achitarea diferenței de pensie neîncasată începând cu 1 mai 2000 până la zi.
în motivarea acțiunii se arată că, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 republicată, pensiile magistraților se actualizează în raport cu nivelul salariilor de bază (în prezent, indemnizațiile de încadrare lunară) ale magistraților în activitate.
Reclamantul a învederat că, în perioada 1 mai - 31 octombrie 2000, valoarea de referință sectorială care trebuia aplicată pentru calculul salariilor magistraților și, implicit, pentru recalcularea pensiilor de serviciu, era la 1.140.000 lei, conform prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 134/1999 coroborate cu prevederile Legii nr. 76/2000.
Se mai precizează că, potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001, începând cu data de 1 ianuarie 2002, valoarea de referință sectorială, ca bază de calcul a drepturilor bănești cuvenite magistraților a devenit 1.515.280 lei, la care s-a aplicat procentul de 8% prevăzut de art. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 187/2001, rezultând o valoare de referință sectorială de 1.636.520 lei, iar după 1 octombrie 2002, valoarea de referință sectorială este de 1.832.882 lei.
S-a mai susținut că, prin interpretare greșită a acestor dispoziții legale imperative, pârâta a omis să recalculeze pensia de serviciu și pensia suplimentară cuvenită reclamantului, luând în considerare în mod greșit o valoare de referință sectorială mult mai redusă, ceea ce a condus la prejudicierea reclamantului cu diferența dintre suma cuvenită, potrivit dispozițiilor legale menționate și cea efectiv încasată.
Prin întâmpinare, Casa Județeană de Pensii Harghita a solicitat respingerea acțiunii, arătând că potrivit pct. 7 din "Normele Tehnice" nr. 602/MT din 5 decembrie 1997 pentru aplicarea Legii nr. 92/1992, elaborate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, pensiile de serviciu ale magistraților se actualizează de Oficiul Central de Plată a Pensiilor București, în sistem centralizat, odată cu modificarea salariilor magistraților, pe baza datelor comunicate de către Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și Curtea Supremă de Justiție, Casele Județene de Pensii neavând competență în această materie.
Prin sentința civilă nr. 130 din 6 februarie 2003, Tribunalul Harghita a admis acțiunea reclamantului și a dispus recalcularea pensiei de serviciu și a pensiei suplimentare, pe baza valorii de referință sectorială de 1.140.800 lei, pentru perioada 1 mai 2000 - 31 decembrie 2001, 1.636.502 lei pentru perioada 1 ianuarie 2002- 1 octombrie 2002 și 1.832.882 lei începând cu data de 1 octombrie 2002.
Totodată, instanța a obligat pârâta ca la recalcularea pensiei să aplice sporurile de 20% pentru stabilitate în magistratură și 15% pentru activitate în condiții deosebite, precum și plata diferenței de pensie rezultată în urma recalculării.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, instanța a reținut că, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 134/1999, începând cu luna septembrie 1999, salarizarea personalului din organele autorității judecătorești se face pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, iar potrivit Legii nr. 76/2000 privind bugetul de stat pe anul 2000, începând cu luna mai 2000 valoarea de referință sectorială, aplicabilă pentru calculul salariului magistraților și personalului auxiliar de specialitate este de 1.140.800 lei.
De asemenea, s-a avut în vedere că prin O.G. nr. 83/2000 s-au adus modificări Legii nr. 50/1996, privind reglementările indemnizațiilor pentru magistrații și salariile de bază pentru celelalte categorii de salariați din organele autorității judecătorești, ce se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților executivă și legislativă.
Valoarea de referință, menționată în anexa 1 din O.G. nr. 83/2000 a fost modificată, conform art. 13 din Legea nr. 216/2001, stabilindu-se valoarea de referință sectorială de 1.515.280 lei, care, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 187/2001 trebuia să fie indexată cu 8%, începând cu data de 1 ianuarie 2002, și să devină 1.636.520 lei, sumă ce trebuia avută în vedere la stabilirea și acordarea drepturilor bănești cuvenite magistraților în activitate.
S-a mai reținut că, pe baza salariilor astfel determinate trebuiau recalculate și pensiile de serviciu, respectiv pensiile suplimentare ale magistraților pensionari, întrucât potrivit art. 103 din Legea nr. 92/1992 republicată, pensiile magistraților se actualizează în raport cu nivelul salariilor de bază ale magistraților în activitate.
în ceea ce privește susținerea pârâtei, în sensul că nu este competentă să recalculeze pensiile de serviciu ale magistraților, s-a statuat de către instanța de fond că aceasta este instituția cu personalitate juridică, titulară de drepturi și obligații, iar dreptul la pensie, precum și cuantumul acesteia intră în conținutul suportului juridic născut direct între reclamant și Casa Județeană de Pensii Harghita.
Curtea de Apel Târgu-Mureș prin decizia civilă nr. 534/R din 16 mai 2003 a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita împotriva acestei hotărâri, reținând că instanța de fond a făcut o aplicațiune corectă a prevederilor legale, având în vedere aceleași considerente ca și instanța de fond.
în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile judecătorești au devenit irevocabile, Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat, în parte, o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Se susține că instanțele au făcut "o apreciere și aplicare greșită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de interpretare logică și sistematică a actului juridic, arătând că salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă de Legea nr. 50/1996 și O.G. nr. 83/2000 pentru completarea și modificarea acestei legi, nefiind aplicabile actele normative invocate în considerentele acestor hotărâri judecătorești.
în ceea ce privește dispoziția de reactualizare a pensiei cuvenite reclamantului, în funcție de valoarea de referință sectorială de 1.140.800 lei, corespunzătoare perioadei mai - octombrie 2000, hotărârile sunt nelegale, întrucât salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă de Legea nr. 50/1996, respectiv O.G. nr. 83/2000, pentru modificarea și completarea acestei legi, nefiind aplicabile actele normative invocate în considerentele acestor hotărâri judecătorești.
în același sens se susține că pentru înțelegerea dispozițiilor înscrise în art. 11din O.G. nr. 83/2000, potrivit cărora "indemnizațiile și salariile de bază pentru magistrații și celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite din cadrul autorităților executivă și legislativă", se impune coroborarea acestui text cu dispozițiile art. II, teza 1 din același act normativ, potrivit cărora "prevederile ordonanței se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiției, Ministerului Public, Curții Supreme de Justiție, Curții de Conturi, după suplimentarea lor corespunzătoare".
în plus, se mai arată că O.G. nr. 83/2000 a intrat în vigoare "la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a suplimentat în mod corespunzător bugetul pe anul 2000 al instituțiilor publice prevăzute la art. II, cu excepția art. I pct. 38, care se aplică de la data de 1 ianuarie 2001" aspect ce nu justifică reactualizarea pensiei cuvenită reclamantului și nici obligarea pârâtei la plata diferenței de pensie, ordonanța de modificare a legii de salarizare a personalului din cadrul organelor autorității judecătorești aplicându-se începând cu data de 1 noiembrie 2000.
Pentru toate aceste aspecte s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea parțială a hotărârilor criticate și, pe fond, respingerea capătului de cerere privind reactualizarea pensiei și plata diferenței de pensie solicitată pentru perioada 1 mai - 31 octombrie 2000.
Recursul în anulare este nefondat.
Se impune a fi avut în vedere că petentul D.I. a deținut funcția de magistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, iar prin decizia nr. 97138 din 2 iulie 1999 i s-au stabilit drepturile de pensie.
Salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete se face potrivit Legii nr. 50/1996, cu modificările și completările ulterioare.
O.U.G. nr. 134/1999 prevede că, începând cu luna septembrie 1999 salarizarea personalului din organele autorității judecătorești, se va face pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite. Art. 3 din O.U.G. nr. 134/1999 condiționează această plată de "limita bugetului de venituri și cheltuieli" al Ministerului Justiției aprobat pe anul 1999. Prin Legea nr. 76/2000, privind bugetul de stat pe anii 2000 s-a stabilit că, începând cu luna mai 2000, valoarea de referință universală este de 1.840.800 lei, iar indicativul de prioritate intersectorială este de 0,62.
în aceste condiții, valoarea de referință sectorială care trebuia aplicată începând cu luna mai 2000, pentru calculul salariilor magistraților și personalului auxiliar de specialitate este de 1.140.800 lei și nu de 685.872 lei, valoare utilizată la calcularea respectivelor salarii, până la data de 1 noiembrie 2000.
în ceea ce privește criticile din recursul în anulare, în primul rând este de reținut că temeiul de drept pe care se fundamentează este art. 330 alin. (2), teza I C. proc. civ., respectiv că prin hotărârile recurate "s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond".
Motivarea recursului se bazează numai pe două susțineri neargumentate.
Astfel, în legătură cu prima susținere, în sensul că "instanțele au făcut o interpretare și aplicare greșită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de interpretare logică și sistematică a actului juridic" se arată numai că salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în perioada în litigiu de Legea nr. 50/1996 și O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea acestuia, nefiind aplicabile celelalte acte normative invocate în considerentele hotărârilor judecătorești criticate.
Nu se arată în ce constă interpretarea greșită a legii și de ce s-au ignorat regulile de interpretare logică și sistematică a actelor normative.
Este de reținut faptul că în conformitate cu cerințele textului de lege care constituie temeiul de drept al recursului în anulare era necesar să se demonstreze că prin hotărârile recurate s-a produs o încălcare esențială a legi.
Prin sintagma "încălcare esențială a legii" este avută în vedere nu orice încălcare a unor dispoziții legale, ci numai cele de ordine publică.
Cea de a doua susținere din recursul în anulare, de asemenea nu este dezvoltată și nici argumentată, reproducându-se numai dispozițiile art. II, teza I din O.G. nr. 83/2000 și arătându-se în esență, că aplicarea în practică a corelării indicelui de referință ar fi fost condiționată de suplimentarea bugetului.
în consecință, nici această a doua critică nu poate reprezenta o încălcare esențială a legii.
Distinct de considerentele de mai sus, urmează a reține că instanțele de fond și recurs au făcut o corectă aplicare a tuturor actelor normative în materie aplicabile în cauză, având în vedere corelarea dintre ele.
In acest sens este de reținut că salarizarea personalului din organele autorității judecătorești, așa cum au mai arătat anterior, era reglementată de Legea nr. 50/1996 până la intrarea în vigoare a Legii nr. 154/1998.
Prin Legea nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare în sistemul bugetar și a stabilirii indemnizațiilor pentru persoana care ocupă funcții de demnitate publică a fost stabilit un nou sistem de calculare a salariului de bază ale cărui elemente principale erau: valoarea de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință sectorială.
Datorită faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor autorității judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 și întrucât se impunea în mod necesar conform principiilor constituționale, corelarea salariilor magistraților și a celuilalt personal al autorității judecătorești, cu salariile celor din autoritățile legislativă și executivă s-a adoptat O.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești.
Conform art. 1 din această ordonanță coeficientul 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din autoritatea judecătorească este egal cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 și în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000, valoarea de referință sectorială a devenit 1.140.800 lei, așa cum s-a reținut corect de instanțele de fond și recurs.
De reținut că salarizarea magistraților era reglementată printr-o lege specială (Legea nr. 50/1996), care era concepută pe alte principii decât Legea nr. 154/1999, din care s-a preluat numai noțiunea de valoarea de referință sectorială ca un criteriu pentru stabilirea valorii coeficientului de ierarhizare din Legea nr. 50/1996.
La acea dată Legea nr. 50/1996 era depășită, fiind singura lege care mai utiliza noțiunea de coeficient de ierarhizare și la o valoare care nu mai era folosită pentru salarizarea altor categorii.
Cum ce este de reținut din evoluția legislativă în materie de salarizare mai înainte arătată este voința legiuitorului de a restabili egalitatea din punct de vedere al criteriilor de salarizare, între persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul celor trei autorități fundamentale ale statului de drept: legislativă, judecătorească și executivă.
Principiul stabilit prin O.U.G. nr. 134/1999 este necontestat, iar Legea bugetului de stat nr. 76/2000 a fixat cuantumul valorii de referință aplicabil astfel încât, de la acea dată drepturile salariale trebuiau calculate și plătite potrivit noilor valori.
Lipsa fondurilor alocate de la bugetul statului pentru punerea în aplicare a legii putea să determine cel mult amânarea plății drepturilor cuvenite, iar nu negarea existenței acestora.
în concluzie, valoarea de referință sectorială care trebuia avută în vedere la calculul salariilor magistraților era de 1.140.800 lei pentru perioada 1 mai - 31 octombrie 2000.
Pe baza salariilor magistraților în activitate, calculate cu această valoare, trebuia recalculată și pensia de serviciu a magistraților pensionari.
Art. 103 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, prevede faptul că pensiile magistraților se actualizează în raport cu nivelul salariilor de bază ale magistraților în activitate. în acest articol se mai arată că la calcularea pensiei se iau în calcul și sporurile, iar pensia suplimentară se stabilește în condițiile legale privind pensiile de asigurări sociale de sănătate.
în orice caz, lipsa resurselor financiare invocate nu poate constitui un impediment pentru recalcularea pensiei reclamantului pe perioada 1 mai - 31 octombrie 2000 în raport de indemnizația unui magistrat în activitate în aceeași funcție, avându-se în vedere valoarea de referință sectorială de 1.140.800 lei, întrucât acesta nu are nici o culpă pentru lipsa acestor resurse.
Față de toate aceste considerente recursul în anulare a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 305/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 244/2005. Civil → |
|---|
