ICCJ. Decizia nr. 3137/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 9 septembrie 1999 la Tribunalul București, reclamanții P.S.B., P.C. și P.O. au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București, Direcția generală de administrare a fondului imobiliar, SC H.N. SA și pe pârâții F.M. și F.A. solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 3977/18241 din 10 aprilie 1997 prin care SC H.N. SA a înstrăinat către autoarea pârâtelor persoane fizice apartamentul de la parterul corpului B al imobilului din București, compus din o cameră, un vestibul, bucătărie și WC comun.
S-a solicitat și obligarea pârâților persoane fizice să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul revendicat, ai cărui proprietari susțin că sunt în baza hotărârii judecătorești nr. 3399 din 6 martie 1998, definitivă și irevocabilă.
în motivarea acțiunii, bazată în drept pe dispozițiile art. 480,art. 966,art. 968 și art. 1303 C. civ., Legea nr. 112/1995 și H.G. nr. 11/1997, s-a arătat că întregul imobil de la adresa menționată a fost proprietatea autorilor lor, de la care s-a naționalizat abuziv iar prin sentința civilă nr. 3399/1998 s-a dispus în contradictoriu cu Consiliul local al municipiului București, restituirea unor apartamente situate în cele trei corpuri de clădire, precum și a terenului aferent în suprafață de 1308 mp, dar în ciuda demersurilor apartamentul s-a vândut către chiriașa de atunci M.F., pentru un preț de numai 7.366.500 lei, apreciat ca derizoriu, în sensul art. 1303 C. civ.
Pe de altă parte, s-a susținut că atitudinea vânzătorului, care fusese notificat să nu vândă, cât și a cumpărătoarei, care locuia în aceeași curte cu reclamanta, dovedește cu prisosință reaua-credință și ca atare contractul este lipsit de cauză.
După un prim ciclu procesual, Tribunalul București a pronunțat sentința civilă nr. 1864 din 19 decembrie 2002 prin care a respins ca nefondată acțiunea reclamanților.
în esență instanța a reținut că titlul statului a fost desființat abia la 6 martie 1998 când prin sentința civilă nr. 3393 din 6 martie 1998 s-a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanți, că nu s-a dovedit reaua credință a cumpărătoarei, aceasta nefiind notificată și că reclamanții nu au formulat cerere de restituire în baza Legii nr. 112/1995, și că cererea de sistare a vânzării formulată la 17 ianuarie 1997 nefiind o probă a relei credințe a cumpărătoarei.
împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, arătând că au solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare cu nr. 3977 din 10 aprilie 1997 pentru fraudă la lege, întrucât atât dispozițiile Legii nr. 112/1995 cât și cele ale H.G. nr. 11/1997 nu permiteau vânzarea imobilelor naționalizate a căror situație nu era definitivă rezolvată, că SC H.N. SA a fost înștiințată despre restituirea în natură a imobilului, că naționalizarea s-a făcut fără a fi respectate prevederile Decretului nr. 92/1950 și că titlul lor este mai caracterizat, statul fiind un detentor precar și nu un proprietar.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 459 A din 9 octombrie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamanților, reținând că pentru corpul B din imobil reclamanții au solicitat doar despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, deci nu se poate reține nici frauda la lege și nici cauza ilicită pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, și că s-a reținut corect de către instanța de fond buna credință a cumpărătorilor, aceștia nefiind notificați despre intenția reclamanților de revendicare.
împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel reclamanții au formulat recurs criticând pentru nelegalitate și netemeinicie hotărârea.
în motivare reclamanții au arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. susținând că ambele instanțe au dat dovada de superficialitate în analiza dosarelor ignorând demersurile repetate dovedite prin acțiunile depuse de a-și redobândi proprietatea naționalizată abuziv.
Cu referire la sentința nr. 3399/1998 s-a arătat că s-a arătat că prin probele administrate în cauză și din interpretarea lor instanța, nu era de natură să conducă la reținerea bunei credințe a părților contractante ținând seama că acțiunea în revendicare era pe rol la data vânzării.
Invocând motivul de casare prevăzut la pct. 9 din art. 304 C. proc. civ. recurenții au arătat că hotărârile sau pronunțat cu încălcarea Legii nr. 112/1995 și a H.G. nr. 11/1997 acte normative care interzic vânzarea imobilelor revendicate.
Prin întâmpinare pârâții F. au solicitat respingerea recursului.
Recursul este fondat.
în temeiul de drept invocat de recurenți la art. 304 C. proc. civ., se prevede că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere pentru:
pct. 7-când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
pct. 9-când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
pct. 10-când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtorie pentru dezlegarea pricinii.
într-adevăr este de reținut contradictorialitatea deoarece deși acțiunea în revendicare era pe rol, s-a considerat valabil contractul de vânzare cumpărare apreciind eronat că atât vânzătorul cât și cumpărătorul au fost de bună credință.
De necontestat este că autoarea pârâților locuia în aceeași curte cu reclamanta P.S.B., fiind la curent cu demersurile lor de reintrare în proprietatea ce a aparținut părinților săi.
Fiind întrunite condițiile de fraudare la lege în care s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare a fost admisă acțiunea și a fost constatată nulitatea contractului de vânzare cumpărare, părțile urmând a fi repuse în situația anterioară.
în speță aceasta înseamnă restituirea către pârâta M.F. a prețului încasat și având în vedere că s-a constatat irevocabil anterior preluarea abuzivă de către stat a întregului imobil din București corp B parter, în suprafață utilă de 41,47 mp iar prin decesul chiriașei dreptul locativ s-a stins, s-a admis și capătul de cerere privind predarea în deplină proprietate și liniștită posesie de către pârâții F. a imobilului.
în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ. pârâții au fost obligați la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată către recurenții reclamanți.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3117/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3120/2005. Civil → |
|---|
