ICCJ. Decizia nr. 3120/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificarea formulată la 14 august 2001 B.E., G.M., C.E. și V.N. au cerut SC L. R. SA, în calitate de moștenitori ai autorilor G.G. și M., acordarea de măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor bănești pentru terenul în suprafață totală de 8000 mp situat în Bârsești, județul Gorj, preluat abuziv prin Decretul nr. 383/1963.
întrucât unitatea deținătoare nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceleași solicitări au fost reiterate și prin acțiunea formulată la 5 martie 2003, în contradictoriu cu SC L.R. SA și A.P.A.P.S.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința nr. 267 din 2 octombrie 2003, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC L. R. SA, a admis acțiunea în parte și a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, reclamanților, în valoare de 819.905.000 lei, pentru terenul în suprafață de 6530,50 mp.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că terenul, care a fost preluat cu titlu valabil, este evidențiat în patrimoniul societății pârâte, privatizată cu respectarea dispozițiilor legale, și nu poate fi restituit în natură întrucât lucrările pentru care, s-a dispus exproprierea ocupă întreaga suprafață, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001.
Cu aceeași motivare, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 630 din 26 martie 2004, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanți și cele două pârâte.
în cauză, au declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanții B.E., G.M., C.E. și V.N. precum și pârâtele SC L. R. SA și A.P.A.P.S.
în recursul lor reclamanții, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susțin în esență că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii trebuiau stabilite sub forma despăgubirilor bănești, terenul aflându-se în intravilanul localității și având ca destinație construcția de locuințe.
Invocând același temei de modificare a hotărârii atacate, recurenta SC L. R. SA susține că în mod greșit instanțele nu au reținut lipsa calității sale procesuale pasive întrucât, potrivit Legii nr. 10/2001, în cazul societăților comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, notificarea se adresează nu deținătorului imobilului, ci instituției publice implicată în privatizare, în speță A.P.A.P.S. actuala A.V.A.S.
Recurenta A.P.A.P.S., în baza dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., critică decizia pronunțată în apel, după cum urmează:
- instanța de control judiciar nu a reținut încălcarea de către tribunal, a dispozițiilor art. 129 și respectiv art. 86 alin. (1) C. proc. civ., urmare necomunicării raportului de expertiză dispus în cauză, atât cu privire la terenuri cât și la construcție;
- în mod greșit nu s-a admis excepția privind lipsa calității sale procesuale pasive în condițiile în care societatea deținătoare a imobilului era cea obligată, potrivit legii, să emită dispoziție motivată cu privire la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă;
- acțiunea este prematur introdusă și deci inadmisibilă în condițiile în care, reclamanții nu au parcurs procedura administrativă prealabilă prevăzută de lege, în cauză nefiind emisă o decizie sau dispoziție motivată care să se pronunțe asupra notificării;
- instanțele au încălcat dispozițiile art. 1291alin. (6) C. proc. civ., acordând reclamanților, ceea ce nu au cerut întrucât acțiunea se referea în principal la restituirea în natură iar în subsidiar la acordarea despăgubirilor bănești.
Recursurile sunt nefondate.
Imobilul în litigiu, teren în suprafață totală de 6530,50 mp, a fost expropriat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 383/1963.
Ca atare, dispozițiile aplicabile în cauză sunt cele ale art. 11 din Legea nr. 10/2001 care, spre deosebire de caracterul de normă generală al art. 10, au natura unei norme speciale, nefiind aplicabile decât preluărilor abuzive în forma exproprierii.
Și în cazul imobilelor expropriate, principiul îl constituie restituirea în natură, restituirea prin echivalent prezentând diferențe de reglementare după cum măsura reparatorie privește imobile care aveau sau nu destinația de locuință la data exproprierii.
Sub aspectul “tipului de echivalent" acordat persoanei îndreptățite în situațiile vizate de dispozițiile alin. (4) al art. 11 din lege, cazul în speță, măsurile reparatorii constau numai în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite.
Prin urmare, spre deosebite de imobilele susceptibile de restituire în echivalent la care se referă art. 24 alin. (2) din lege, pentru care măsura reparatorie se poate acorda și sub forma unor despăgubiri bănești, imobilele expropriate care nu se pot restitui în natură, nu pot face obiectul unor măsuri reparatorii de acest gen.
în ce privește recursul formulat de SC L. R. SA, în mod corect au apreciat instanțele asupra calității procesuale pasive a acestei pârâte, în acord cu dispozițiile art. 21 alin. (1) din lege, avându-se în vedere calitatea sa de persoană juridică deținătoare, precum și faptul că regimul juridic al bunurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale este guvernat de dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, conform cărora aceste bunuri sunt proprietatea societăților comerciale în al căror patrimoniu se află.
Nefondate sunt și criticile formulate de recurenta pârâtă A.P.A.P.S., actuala A.V.A.S.
Astfel, în sistemul nostru procedural expertiza se înfățișează ca un mijloc de probă a cărui particularitate rezidă esențialmente în caracterul tehnic al constatărilor făcute de expert.
Pentru a se garanta dreptul la apărare al părților, art. 207-211 C. proc. civ., instituie obligația acestuia de a-și depune lucrarea la dosar cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, părților fiindu-le recunoscut dreptul de a pune întrebări.
De asemenea, când pentru efectuarea expertizei este nevoie de o lucrare la fața locului, aceasta nu poate fi făcută decât după citarea părților, prin carte poștală recomandată.
Nicăieri însă, în codul de procedură civilă, nu se prevede obligativitatea comunicării raportului de expertiză, art. 129 alin. (1), invocat de recurentă, instituind deopotrivă, îndatorirea părților de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului.
în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei A.V.A.S., aceasta este atrasă de implicarea sa în procesul de privatizare al societății deținătoare, ambele pârâte fiind ținute să răspundă în legătură cu modalitățile de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute expres de lege.
Sunt nefondate de asemenea și criticile vizând prematuritatea și respectiv inadmisibilitatea acțiunii în condițiile în care instituțiile notificate nu s-au conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul de a se pronunța, în termen de 60 de zile, prin decizie sau dispoziție motivată.
Astfel, cazul dedus recursului de față pune în discuție și situația în care lipsește răspunsul persoanei juridice notificate, lipsă datorată conduitei culpabile a acesteia, conduită ce nu poate afecta interesele persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească, în fapt, de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.
De asemenea, se constată că instanțele au soluționat litigiul în raport de cererile persoanelor îndreptățite, în limitele sesizării și în cadrul procesual strict, fixat prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, potrivit căreia în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent, modalitate reparatorie antamată de reclamanți în chiar cuprinsul cererii introductive.
Față de cele ce preced, recursurile au fost respinse, ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3137/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3141/2005. Civil → |
|---|
