ICCJ. Decizia nr. 3154/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 5 martie 2003 reclamanții E.I. și I.E. au chemat în judecată pe pârâtul S.N. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtului să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 9 mp teren pe care îl ocupă abuziv; obligarea pârâtului să ridice magazia și celelalte construcții ce le-a edificat pe terenul revendicat; grănițuirea proprietăților, prin stabilirea liniei de hotar, cu respectarea dreptului de proprietate al reclamanților pentru suprafața de 2000 mp teren intravilan.
în motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului în suprafață de 0,20 ha situat în comuna Ludești, sat Scheiu de Sus, județul Dâmbovița, iar pârâtul, care este vecinul lor, le-a acaparat din proprietate o suprafață de 9 mp, respectiv 0,50 m pe lățimea terenului și 15,75 m pe lungimea acestuia.
Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Găești, prin sentința civilă nr. 1207 din 10 noiembrie 2003, a admis în parte acțiunea și a dispus stabilirea liniei de hotar conform schiței nr. 1 la raportul de expertiză întocmit de expert E.A., reclamanții având suprafața de 1172 mp iar pârâtul 1628 mp. S-a respins capătul de acțiune referitor la revendicare și demolarea construcțiilor.
Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 846 din 23 martie 2004, a respins ca neîntemeiată cererea de completare a probelor formulată de reclamanți și ca nefondat apelul declarat de aceleași părți împotriva sentinței Judecătoriei Găești.
împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a menținut sentința primei instanțe, în termen legal au declarat recurs reclamanții E.I. și I.E. care au criticat hotărârile date în cauză pentru modul în care instanțele au rezolvat acțiunea în revendicare și de ridicare a construcțiilor, că le-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra terenului de 2000 mp și că greșit le-au fost respinse obiecțiunile aduse raportului de expertiză întrucât lucrarea cuprinde o serie de erori.
Recursul este fondat.
Conform actelor și lucrărilor dosarului, reclamanții au investit în cauză instanțele judecătorești cu o acțiune ce conține trei capete de cerere: revendicarea unei suprafețe de 9 mp teren; obligarea pârâtului de a ridica construcțiile edificate pe terenul revendicat; grănițuirea celor două proprietăți, prin stabilirea unei linii de hotar între proprietatea reclamanților și aceea a pârâtului.
Este adevărat că reclamanții, prin acțiunea introductivă de instanță, au stabilit o altă ordine a petitelor (grănițuire, revendicare și obligare la ridicarea construcțiilor), numai că instanțele erau obligate a soluționa acțiunea în ordinea firească a capetelor de cerere, ordine determinată atât de deosebirea dintre revendicare și grănițuire, cât și de împrejurarea că rezolvarea celei dintâi poate reprezenta o chestiune prejudicială pentru capătul de cerere în hotărnicie.
Din această perspectivă, examinând minuta (rezultatul deliberării) întocmită de instanța de fond, se constată că ea cuprinde următoarele mențiuni: "10 noiembrie 2003. Hot. Admis acțiunea. Dispune grănițuirea, conform raportului de expertiză. Cu apel. Pronunțată în ședință publică".
Actul procedural întocmit de instanța de fond și menținut în apel impune două constatări, prima conducând la nulitatea celor două hotărâri, iar cea de a doua determină o rezolvare ce privește fondul litigiului și legată, desigur, de ordinea în care trebuie rezolvată acțiunea.
Potrivit art. 258 alin. (1) C. proc. civ., după ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancțiunea nulității, de către judecători și în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflați în minoritate, iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, după pronunțarea hotărârii nici un judecător nu poate reveni asupra părerii sale.
Textele citate obliga ca dispozitivul hotărârii să cuprindă, în termeni imperativi și lipsiți de orice echivoc, soluția adoptată și că judecătorii trebuie să se pronunțe prin dispozitiv (minută ori rezultat al deliberării) asupra tuturor cererilor formulate de părți întrucât minuta, redactată cu ocazia deliberării, nu este altceva decât dispozitivul hotărârii.
S-a decis în mod constant că în cazul contradicției dintre minută (întocmită cu ocazia deliberării) și dispozitivul hotărârii (ce se redactează ulterior pronunțării), sancțiunea constă în nulitatea hotărârii, deoarece, față de soluțiile contradictorii adoptate, nu se poate ști ce anume a hotărât instanța.
Comparând, în speță, minuta (rezultatul deliberării) cu dispozitivul sentinței ce a fost redactat ulterior pronunțării, se constată evidente neconcordanțe, în sensul că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra a două dintre petitele acțiunii, cu referire la capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de teren, deși rezolvarea acestuia avea o înrâurire hotărâtoare asupra grănițuirii. Cu alte cuvinte, comparând cele două acte procedurale (minuta cu dispozitivul redactat al sentinței), se constată că instanța a omis în deliberare să se pronunțe asupra acțiunii în revendicare, cu consecință asupra temeiniciei cererii de ridicare a construcțiilor edificate de pârât pe terenul revendicat de reclamanți, omisiune ce nu poate fi complinită ulterior, la redactarea sentinței.
De altfel, dispunând numai "grănițuirea conform raportului de expertiză" fără a se arăta și limitele (coordonatele) liniei de demarcație dintre cele două proprietăți, se constată că la deliberare și acestui capăt de cerere instanța i-a dat o rezolvare eliptică determinată de echivocul și impreciziunea rezolvării prin referirea vagă la una din probele dosarului.
Față de cele ce preced, urmare a constatării nulității hotărârilor pronunțate în cauză, recursul declarat de reclamanți a fost admis, cu casarea acestor hotărâri și reluarea judecății.
în rejudecare, instanța de trimitere va rezolva prin aceeași hotărâre, dar cu precădere, capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de teren ținând seama, pe de o parte, că aceasta poate constitui o chestiune prejudicială pentru acțiunea în grănițuire, iar pe de altă parte, va avea în vedere cea mai importantă deosebire dintre cele două acțiuni: în timp ce în revendicare părțile (mai întâi reclamanții) trebuie să facă dovada proprietății, în hotărnicie drepturile de proprietate asupra imobilelor megieșe aflate într-un aparent conflict nu se contestă, deoarece, eventual, lipsa unei câtimi de la unul din aceste imobile se poate găsi în sporul de la celălalt.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3186/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3145/2005. Civil → |
|---|
