ICCJ. Decizia nr. 3159/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3159
Dosar nr. 9141/200.
Şedinţa publică din 20 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Roman la 30 mai 2003, U.V. a solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale să se dispună evacuarea pârâtului M.V. din imobilul proprietatea sa situat în Roman pentru lipsa titlului locativ.
Reclamantul a susţinut că pârâtul şi familia sa ocupă fără titlu şi fără plata chiriei o parte din imobilul proprietatea sa refuzând în mod nejustificat să îl elibereze.
Prin întâmpinare, pârâtul M.V. a cerut respingerea acţiunii, susţinând că reclamantul nu are calitatea de proprietar asupra imobilului în care locuieşte împreună cu soţia şi copii minori şi pe care îl ocupa de 30 de ani în virtutea raporturilor de rudenie cu fostul proprietar care a fost bunicul său.
Pârâtul a susţinut totodată că imobilul în care locuieşte compus dintr-o cameră şi un paravan este amplasat lângă imobilul proprietatea reclamantului şi folosindu-l sub nume de proprietar de peste 30 de ani este astfel înregistrat în evidenţele fiscale achitând impozitele aferente.
Prin sentinţa civilă nr. 2890 din 17 noiembrie 2003, Judecătoria Roman a respins acţiunea ca nefondată cu consecinţa obligatorii reclamantului la plata cheltuielilor de judecată către pârât.
Soluţionând litigiul în procedura de drept comun prima instanţă a constatat din dovezile cu înscrisuri şi expertiza tehnico administrate în cauză, că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra părţii din imobilul ocupat de pârâtul M.V. şi familia sa.
Hotărârea primei instanţei a fost confirmată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin Decizia nr. 192 din 1 martie 2004 prin respingerea apelului declarat de reclamantul U.V.
În limitele motivelor de apel, Curtea a reţinut la rândul său că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra încăperilor ocupate de pârât.
Invocând lipsa de temei legal a hotărârii precum şi nesocotirea principiului mijloc de probă, determinat în soluţionarea cauzei, recurentul reclamant a susţinut că întreg imobilul situat în Roman este potrivit sentinţei civile irevocabile nr. 770 din 9 aprilie 2003 pronunţată de Judecătoria Roman, proprietatea sa exclusivă.
Recurentul a arătat totodată că pârâtul a fost tolerat în imobil, nu a locuit sub nume de proprietar şi nu se poate prevala de faptul că ar fi achitat impozite pentru că nu există un imobil distinct la nr. 54 bis cum a pretins.
Recursul este fondat.
În dovedirea calităţii de proprietar reclamantul a invocat hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a constatat că este proprietarul imobilului compus din casă de locuit cu trei camere şi bucătărie construite din chirpici, acoperită cu carton şi terenul în suprafaţă de 2000 mp, pe care se află amplasată construcţia.
Contrar celor reţinute prin hotărârile pronunţate în cauză, expertul tehnic desemnat de instanţă a constatat că pe str. N. nr. 54 se află un singur imobil situat la adrese distincte cum s-a reţinut, şi totodată că în imobil prin modul de folosinţă existând însă două unităţi locative.
Expertul judiciar a învederat instanţei, că în lipsa unui plan de situaţie a imobilului care a făcut obiectul hotărârii judecătoreşti invocate drept titlu de proprietate de către reclamant nu poate conchide dacă încăperile ocupate de pârâţi sunt sau nu proprietatea reclamantului.
În aceste condiţii instanţele erau obligate chiar şi din oficiu să lămurească prin orice mijloace de probă aspectul menţionat privind întinderea proprietăţii reclamantului, care este de esenţa legiuitorului, ţinând seama şi de faptul că pârâtul nu a opus nici un titlu pentru ceea ce pretinde că foloseşte în nume de proprietar, cum nici un titlu asupra terenului.
În acelaşi timp era necesară să se clarifice contradicţia flagrantă dintre cele două adrese emise de Primăria Roman, una prin care comunica faptul că pe strada N. nu există nici un imobil cu nr. 54 bis (şi alta prin care afirmă că pârâtul a achitat impozite pe terenul şi clădirea situate pe str. N. nr. 54 B.
În fine în scopul identificării corecte a imobilului proprietatea reclamantului şi în lipsa documentelor prezentate de părţi se impunea examinarea nemijlocită a dosarului nr. 1065/2003 a Judecătoriei Roman în care s-a pronunţat hotărârea judecătorească prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate evocat.
Ca urmare recursul se va admite cu consecinţa casării hotărârilor şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul U.V. împotriva deciziei nr. 192 din 1 martie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 2890 din 17 noiembrie 2003 a Judecătoriei Roman şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi judecătorie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 aprilie 2005
| ← ICCJ. Decizia nr. 3161/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3156/2005. Civil → |
|---|
