ICCJ. Decizia nr. 3257/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3257
Dosar nr. 9383/200.
Şedinţa publică din 21 aprilie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 210 din 27 februarie 2001, pronunţată în dosarul nr. 3666/2000 al Tribunalului Bucureşti, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul C.E.I. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General, V.V. şi G.V., dispunându-se obligarea pârâţilor să îi lase reclamantului în deplină proprietate şi paşnică posesie imobilul situat în Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii, cauza înregistrându-se pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 2415/2001. Prin încheierea din data de 7 septembrie 200, instanţa a dispus suspendarea soluţionării cauzei, conform art. 47 din Legea nr. 10/2001.
Totodată, pârâţii V.V. şi G.V. au formulat apel şi împotriva încheierii din data de 6 noiembrie 2002, prin care li s-a respins cererea din 18 octombrie 2001 privind îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea din 5 septembrie 2000.
Prin Decizia nr. 169/A din 10 martie 2003, pronunţată în dosarul nr. 3310/2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţii V.V. şi G.V. împotriva încheierii din data de 6 noiembrie 2002.
Împotriva acestei hotărâri, V.V. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 6 şi 7 C. proc.civ., care a fost respinsă prin Decizia nr. 2107 din 13 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în dosarul nr. 2103/2003.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 116/2004, contestatorul V.V. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 169 din 19 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi a deciziei nr. 2107 din 13 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii G.V., C.E. şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 261 din 29 martie 2004, a respins ca nefondată contestaţia în anulare.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul, care susţine că hotărârea atacată, prin care i s-a respins contestaţia în anulare, este dată cu încălcarea art. 320 C. proc. civ. şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În esenţă, contestatorul arată că Decizia civilă nr. 169 din 19 martie 2003, „tolerează şi ascunde" nejudecarea de către judecătorul cauzei a cererii nr. 3666 din 18 octombrie 2001.
Totodată, arată că, deşi prin Decizia civilă nr. 2107 din 13 octombrie 2003, s-a recunoscut admisibilitatea cererii de revizuire, aceasta a fost respinsă abuziv şi dictatorial.
Contestatorul mai învederează că din dosarul cauzei lipsesc dovezile privind îndreptăţirea fostului proprietar C.E. la retrocedarea în natură a imobilului.
Recursul va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Critica privitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor invocate de recurent, face posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă acest text nu este incident în cauză, deoarece prevederile art. 317, art. 318 C. proc. civ. au fost corect aplicate.
Dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ. arată în mod expres şi limitativ motivele pentru care hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare.
Contestatorul, în dosarul nr. 116/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, în care s-a pronunţat hotărârea atacată, a susţinut că procedurile de judecare a apelului şi a cererii de revizuire au fost viciate şi nu întrunesc cerinţele legii.
Din actele dosarului, rezultă că recurentul a fost citat pentru ziua când s-a judecat apelul, respectiv cererea de revizuire, la adresa declarată din Str. P.N., Bucureşti, dovezile de îndeplinire a procedurilor de citare, aflate la fila 52 a dosarului nr. 3310/2002 al Curţii de Apel Bucureşti, respectiv la fila 35 din dosarul nr. 2103/2003 al Curţii de Apel Bucureşti, fiind întocmite cu respectarea prevederile legale.
Drept urmare, în mod corect s-a reţinut prin Decizia atacată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele art. 317 C. proc. civ.
Corect s-a reţinut şi faptul că, în sensul art. 318 C. proc. civ., noţiunea de greşeală materială presupune o greşeală de procedură esenţială şi nu greşeli de judecată.
De altfel, dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. sunt inaplicabile, deoarece Decizia civilă nr. 169/2003 atacată cu contestaţie în anulare, a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti ca instanţă de apel, iar revizuirea a privit această hotărâre, dată în apel.
Celelalte critici formulate de recurent prin declaraţia de recurs şi cererile ulterioare, vizând fondul litigiului şi nu soluţia respingerii contestaţiei în anulare pentru neîndeplinirea cerinţelor art. 317, art. 318 C. proc. civ., nu fac posibilă încadrarea în prevederile art. 304 C. proc. civ.
Pentru considerentele ce preced, se va respinge recursul declarat de contestator.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatorul V.C.V. împotriva deciziei civile nr. 261 din 29 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 21 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3321/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3253/2005. Civil → |
|---|
