ICCJ. Decizia nr. 3272/2005. Civil

Prin cererea înregistrată la data de 30 ianuarie 2003 la Judecătoria Târgu-Mureș reclamanții C.E.A., C.A. și C.E. au chemat în judecată pe pârâții S.L.E., S.A.M., C.N. și B.V.R. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâții să fie obligați:

- să desființeze două geamuri, un orificiu de ventilație și un horn aflate în zidul situat pe granița proprietăților reclamanților;

- să execute un gard despărțitor compact cu înălțimea minimă de 1,5 m pe terasa situată pe clădirea aflată pe granița dintre proprietatea reclamanților și pârâților;

- obligarea pârâților să execute lucrări de supraînălțare a unui număr de 7 hornuri situate pe terenul pârâților, conform dispozițiilor legale;

- obligarea pârâților să desființeze o parte a instalației de împământare care aparține de sistemul de alimentare cu tensiune trifazică a utilajelor din carmangerie și care este poziționată pe zidul situat pe granița proprietăților reclamanților sau, pentru aceste lucrări să fie autorizați reclamanții a le executa pe cheltuiala pârâților.

în motivare au arătat că pe granița despărțitoare dintre proprietatea lor și a pârâților aceștia au o carmangerie și o terasă efectuate fără respectarea dispozițiilor legale și fără acordul reclamanților.

Ridicarea construcțiilor fără respectarea dispozițiilor legale le creează disconfort.

De asemenea, comportamentul câinelui pârâților afectează plantele și vița de vie a reclamanților.

în drept au fost invocate dispozițiile art. 610,art. 612 și urm. C. civ.

Prin sentința nr. 4137 din 2 septembrie 2003 Judecătoria Târgu-Mureș a admis în parte acțiunea, a obligat pârâții să tencuiască cele două geamuri, să desființeze orificiul de ventilație și hornul aflat în zidul situat pe granița proprietăților.

A respins cererea reclamanților cu privire la executarea de către pârâți a lucrărilor de supraînălțare a unui număr de 7 hornuri situate pe terenul pârâților ca neîntemeiată.

A obligat pârâții să desființeze o parte a instalației de împământare ce aparține de sistemul de alimentare cu tensiune trifazică a utilajelor din carmangerie și care se află pe zidul comun al proprietăților pârâților.

A obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că:

- existența și modul de îngrijire al câinelui afectează confortul reclamanților fiind aplicabile dispozițiile art. 594 și art. 595 C. civ. respectiv pârâții au fost obligați să efectueze lucrări la gard;

- s-a constatat că pe terasa în litigiu sunt 3 orificii de ventilație, 2 orificii de fum, un cuptor pentru pâine, care nu funcționează iar pe acoperișul imobilului pârâților se mai află un horn pentru afumătoare pentru care pârâții susțin că dețin aprobare și 3 hornuri ale casei de locuit; s-a mai constatat că la carmangerie nu se desfășoară nici un fel de activitate cele două geamuri cu vedere către imobilul proprietatea reclamanților și zidul comun au fost zidite, pârâții fiind obligați să tencuiască în temeiul art. 611 și art. 612 C. civ. și a fost respinsă cererea reclamanților cu privire la supraînălțarea celor 7 hornuri;

- s-a apreciat justificată cererea reclamanților de desființare a sistemului de alimentare cu tensiune trifazică.

împotriva acestei sentințe reclamanții au formulat apel solicitând admiterea în întregime a acțiunii.

Prin decizia civilă nr. 32 A din 27 ianuarie 2004 Curtea de Apel Târgu-Mureș a admis apelul, a schimbat în parte sentința atacată, a admis acțiunea reclamanților, a obligat pârâții la supraînălțarea hornurilor și la edificarea unui gard despărțitor compact de 1,5 m înălțime pe granița proprietăților și a menținut celelalte dispoziții.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că zidul existent nu asigură reclamanților buna folosință a imobilului și că deși în prezent carmangeria nu funcționează ea poate deveni funcțională în orice moment, motiv pentru care se impune supraînălțarea celor șapte hornuri.

împotriva acestei decizii pârâții au formulat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Cu privire la supraînălțarea hornurilor pârâții arată că este nejustificată deoarece acestea au fost construite cu respectarea normativelor în vigoare, supraînălțarea acestora fiind nejustificată și sub aspect tehnic iar reclamanții nu au făcut vreo dovadă în sensul tulburării de care suferă.

Cu privire la ridicarea gardului la care pârâții au fost obligați aceștia arată că gardul existent este suficient și câinele nu mai este pentru ca prin comportamentul său să stânjenească reclamanții.

Recursul nu este fondat.

Atât instanța de fond cât și instanța de apel au stabilit corect situația de fapt pe baza analizei actelor și lucrărilor dosarului cât și prin constatări făcute la fața locului.

Criticile formulate sunt neîntemeiate.

Astfel corect reține instanța de apel că această carmangerie poate deveni funcțională oricând, existând dotările specifice necesare.

Sunt întemeiate și dovedite susținerile reclamanților cu privire la încălcarea normelor de protecția mediului.

Autorizațiile de mediu pentru anii 2002-2003 nu sunt depuse la dosar, reclamantul C.E. proprietar tabular al imobilului vecin nu și-a dat acordul pentru funcționarea carmangeriei.

Recurenții pârâți mai arată că "în prezent câinele nu mai există", dar nu dovedesc acest lucru.

Suplimentar de aceasta, instanța de fond, prin constatarea făcută la fața locului, a reținut că gardul existent nu asigură normala delimitare a proprietăților.

Așa fiind, recursul a fost respins în baza art. 312 C. proc. civ.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3272/2005. Civil