ICCJ. Decizia nr. 3283/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 5 septembrie 2002 pe rolul Tribunalului Brăila reclamanții M.I. și G.N. au solicitat în contradictoriu cu Primăria municipiului Brăila anularea dispoziției nr. 5790 din 20 august 2002 emisă de aceasta prin care se propune acordarea unor despăgubiri pentru imobilul din Brăila, format din teren 966,75 mp și două corpuri de clădiri solicitând restituirea acestuia în natură conform Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 435 din 15 noiembrie 2002 Tribunalul Brăila a admis contestația, a anulat dispoziția primarului și a dispus restituirea în natură reținând în esență că imobilul a fost preluat fără titlu de stat și ca atare a fost greșit inclus în domeniul public al unității administrativ-teritoriale.
Apelul declarat de pârâtă a fost admis prin decizia civilă nr. 39 din 13 martie 2003 a Curții de Apel Galați care, schimbând soluția instanței de fond a respins ca nefondată contestația.
A reținut instanța de apel că imobilul a trecut în proprietatea statului prin aplicarea Decretului nr. 176/1948, servind la data preluării pentru funcționarea Gimnaziului Ortodox de fete al Societății ortodoxe a femeilor române, iar în prezent este ocupat de Liceul de artă "Haricleea Darcle" din Brăila.
împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții care au invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Se susține că instanța nu s-a pronunțat asupra probelor care demonstrau starea de degradare în care se găsea imobilul acesta fiind în 1948 impropriu destinației pe care se pretinde că o avea; ca atare a fost preluat fără titlu, fostul proprietar și-a păstrat calitatea; oricum nu se putea expropria decât clădirea, care și astăzi este folosită doar parțial ca liceu și nu terenul.
Prin decizia nr. 5954 din 29 octombrie 2004 înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins ca nefondat recursul.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că este corectă motivarea dispoziției primăriei și deciziei instanței de apel și în sensul probelor de la dosar și anume aceea că imobilul este ocupat de o unitate bugetară de învățământ, motiv pentru care foștii proprietari (moștenitorii) au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
în raport cu destinația imobilului nu poate fi primită cererea de restituire parțială întrucât atât construcția cât și terenul urmează același regim, utilitatea publică regăsindu-se asupra imobilului în ansamblu.
Susținerea recurenților privind starea degradată a imobilului nu își găsește suport probator în cauză, față de procesul-verbal din 27 noiembrie 1949 din care rezultă că aceasta se găsea într-o stare mediocră, în prezent fiind în curs de execuție lucrări de refacere a imobilului.
împotriva acestei decizii, în termen legal, recurenții-reclamanți au formulat contestație în anulare, în temeiul prevederilor art. 317,art. 318 și urm. C. proc. civ.
Se susține că instanța de recurs a omis să cerceteze în totalitate unul dintre motivele de recurs și anume cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu a procedat în mod corect la cercetarea celui de-al doilea motiv de recurs, cel prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. și pe cale de consecință se solicită admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei atacate și fixarea unui termen în vederea rejudecării recursului.
Astfel, în ce privește motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. contestatorii susțin că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, întrucât nu sunt incidente dispozițiile Decretului nr. 176/1948, acesta fiind preluat abuziv, sens în care fac referire la acte și lucrări ale dosarului.
Fiind preluat de stat abuziv, poate fi restituit în natură conform art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Mai mult, arată contestatorii, una dintre clădiri este dezafectată în întregime.
în ce privește terenul, contestatorii arată că interpretarea strictă a art. 2 alin. (1) din Decret conduce la concluzia că preluarea terenurilor de către stat nu s-a putut face decât în lipsa unui titlu valabil.
în fine, mai arată contestatorii că din nici o probă administrată nu a rezultat că este vorba de un imobil nou.
Cât privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. contestatorii arată că au solicitat instanței de recurs să constate că instanța de apel nu s-a pronunțat:
- asupra extraselor administrației financiare ale perioadei vizate;
- asupra procesului-verbal de sechestru nr. 3679/1951;
- asupra adresei Ministerului Apărării Naționale nr. 10016/1949;
- asupra contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 32088 din 29 septembrie 1941;
- asupra înscrisului nou depus în recurs respectiv adresa nr. 2383/2003 a Cancelariei Sfântului Sinod al Patriarhiei Române.
Contestația în anulare este nefondată.
Decizia nr. 5954 din 29 octombrie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a confirmat decizia nr. 39 A din 13 martie 2003 a Curții de Apel Galați, secția civilă.
în analiza făcută, decizia acoperă toate aspectele invocate de contestatori, pentru a fi corectă, nefiind necesar să detalieze în sensul dorit de contestatori analiza pe care o face.
A fost confirmată soluția Curții de Apel Galați, care a reținut că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului, prin aplicarea Decretului nr. 176/1948.
Probele administrate dovedesc că atât la data preluării de către stat cât și în prezent imobilul pretins a fost folosit în interesul învățământului și conform art. 16 alin. (1) teza finală din Legea nr. 10/2001 foștii proprietari sau moștenitorii lor au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. Este lipsit de relevanță în acest context faptul că una din clădiri este dezafectată în întregime, iar faptul că nu a rezultat din vreo probă că este vorba de un imobil nou nici nu a fost invocat.
Preluarea clădirii cât și a terenului au fost făcute cu titlu prin același decret, așa cum reține decizia contestată.
Faptul că soluția instanței îi nemulțumește pe contestatori nu îi îndreptățește și la promovarea contestației în anulare.
Aceleași sunt argumentele privind motivul cuprins în art. 304 pct. 10 C. proc. civ., contestatorii arătând că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la o serie de acte.
în realitate, atât instanța de apel cât și instanța de recurs au avut în vedere întregul material probator și imobilul intrând cu titlu în proprietatea statului și fiind afectat unei unități bugetare de învățământ, foștii proprietari sau moștenitorii lor au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
în concluzie instanța de recurs nu a omis să cerceteze vreun motiv de casare, iar contestația în anulare a fost respinsă ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3371/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3280/2005. Civil → |
|---|
